E bine să avem și noi, bărbații (mă rog), ziua noastră? E bine, de ce să nu fie bine?
Aflu că s-a stabilit chiar și o dată calendaristică – undeva în a doua jumătate a lunii noiembrie, pe ploaie. Nu mă întrebați de ce atunci, fiindcă nu știu. Dar, aceasta fiind situația, să o luăm ca atare. Au mai fost încercări comerciale de a târî ziua bărbatului pe la începutul lunii mai. Mai exista și o legendă că, de facto, ziua bărbatului ar fi după ziua femeii, când cu cele patruzeci de pahare. Asta este însă, mai degrabă, ziua bărbatului vasluian, dacă ar fi să fac o glumă incorectă bahic. Și fac, de ce să nu fac? Fac repede-repede, până când nu intră în vigoarea legea defăimării a domnului Liviu Dragnea (un cetățean cu mustață, îl știți dumneavoastră), și nu o să mai putem să spunem nimic, fiindcă o să se tragă în noi cu tunul, ca-n Coreea de Nord, un regim lipsit de orice umor.
Ziua Bărbatului! Și acum dacă o avem, ce-o să fie? Vom avea o cutumă? Cum trebuie ea petrecută? Căci dacă va intra sub incidența doamnelor și domnișoarelor, alături de care trebuie sărbătorită, mare lucru n-am rezolvat. Adică, o să ni se ofere mici cadouri – bețișoare parfumate, izmene (e rece atunci, în noiembrie), bilete pentru un weekend romantic la munte? Păi, ăsta e un pretext pentru a fi din nou buzunăriți, tâlhăriți ca-n codru, deposedați de micile noastre economii de pe cardurile de economii sau din nemuritorul ciorap! Va fi prăpăd! Se prefigurează, din nou, tandră, apocalipsa.
Sau, slavă cerurilor!, vom fi eliberați către cârciumi, unde ne vom cinsti între noi, bărbătește, până la căderea în derizoriu sub mesele din locante? Vă surâde, cetățeni, știu, dar nu vă pripiți! E doar o ipoteză care se va dovedi falsă, așa cum se întâmplă mereu cu marile speranțe.
Practic, totuși, ce vreau eu să vin să vă întreb e: cum ar fi Ziua Bărbatului, ziua noastră, altfel decât cele de până acum? Căci nu va fi. Așa că avem o problemă.
Iar această frenezie de a bifa în calendar tot felul de aniversări mi se pare păguboasă, vag ridicolă. Avem zilele a tot ce mișcă – sunt sigur că există și ziua hipopotamului, ziua pârșului de alun, ziua cireșului, ziua pupicului, ziua sfârcului, ziua divorțului, ziua născului, ziua bursucului, ziua baletului, ziua cartofului, ziua listei de cumpărături, ziua papagalului.
Iar dacă am fi fost cu adevărat bărbați (și n-am fost!) ne-am fi pronunțat împotriva încalendarizării noastre. Jos standardizarea! Să rămânem fără zi! Să fim neînregimentați! Să fim nebuni și frumoși! Nu s-a putut, nu s-a putut. Amar de noi.
Acum, nu avem decât să suportăm consecințele. Desigur, un protector hepatic ne va ajuta să suportăm mai bine, să trecem mai ușor peste această perioadă delicată. Dar până atunci, să visăm, dacă suntem naivi, să nădăjduim, să contemplăm infinitatea posibilităților care ni se deschid.
Desigur, una-i Ziua Bărbatului Însurat și alta-i Ziua Holteiului. Se știe: una-i una și alta-i alta: Bărbatul Însurat este acea specie de înțelept care știe că femeia are întotdeauna dreptate, pe când Holteiul – bietul de el! – e puiuț, nu știe mersul, încă învață, buchisește în trena eternului mister feminin, bâjbâie, silabisește abia, crede că are și el un cuvânt de spus pe pământ, dar n-are.
Așa că vă profețesc în tragic, domnilor: puteți să trageți nădejde, dar trageți degeaba. Ziua Bărbatului va deveni întocmai ce vor dori doamnele și domnișoarele să devină.
Căci, nu uitați: la bază, sunteți copii, băieței, îmbrăcați de mame și surori și mătuși și bunici și vecine, purtați în pântec și pe pământ, ca niște biete marionete trase de sfori. Plecați voi la război și la serviciu, tranzacționați pe bursă, trageți cu praștia, conduceți camioane, reparați telefoane mobile lipsite de inteligență, sunteți specialiști în bobine și în neurochirurgie. De-gea-ba!
Viața adultă e doar o păcăleală, un bal mascat este. Ziua Bărbatului poate că s-a declarat oficial, dar ea nu poate exista ca o manifestare a iluziei de a fi liber, fiindcă bărbatul trăiește, și asta încă de la facerea lumii, într-o despoție luminată (sau, dimpotrivă, întunecată), într-un univers guvernat (cu mână de fier în mănuși de catifea, firește) de femei.
O să trecem și peste asta, fiindcă toate trec. Dar nu e bine. N-are cum să fie. Pregătiți-vă, mai degrabă, să fiți romantici și pupăcioși și drăguuuuți, fiindcă dacă – Doamne ferește! – veți fi răsfățați fie și douăzeci și patru de ore o să plătiți scump tot restul zilelor voastre pe pământ. Așa e mersul. Și nimic, absolut nimic nu se poate face.
O să fie rău, dar o să se isprăvească. Important e să surâdeți. Nu uitați să surâdeți!
Articol publicat în revista Unica, martie 2016.
