Cartea „Un gest de iubire“ e copertată frumos: o ea înfofolită bine şi un el, cu puşca pe umăr, în decorul îngheţat al unei păduri siberiene. Numele acestui autor, James Meek, e foarte probabil să nu vă spună nimic, deşi are o carieră jurnalistică spectaculoasă, fiind autorul unor reportaje senzaţionale din Cecenia sau Irak. Deasupra numelui autorului, o propoziţie simplă: „Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultimii ani“. Semnat: Irvine Welsh. De obicei, frazele de genul acesta ascund golul dintre coperţi, însă Welsh, autorul lui „Trainspotting“, nu e genul care să arunce cu complimente. Şi Irvine Welsh are dreptate: cartea e cea mai bună pe care o puteai citi în ultimii ani, orice ai fi citit în ultimii ani.
„Un gest de iubire“ (în original “The People’s Act of Love”) e o capodoperă. E o surpriză că Meek nu e rus, pentru că face parte din familia rară a scriitorilor care ştiu să spună o poveste ca şi cum ar fi ultimul lucru pe care ar mai apuca să-l facă. E un Tolstoi britanic de secol XXI. Un bijutier care lucrează cu verbe.
„Un gest de iubire“ vorbeşte despre Siberia anului 1919. În satul Iazâk convieţuiesc un regiment ceh, mânat până la capătul urât al lumii („unde niciun om n-ar trebui să fie obligat să locuiască“) de capriciile Primului Război Mondial, o sectă de obsedaţi în iubirea lor de Dumnezeu, bărbaţi care se castrează pentru a arunca în flăcările iadului „cheile“ care-i ţin legaţi de Satana şi femei care-şi mutilează sânii. Castraţii îşi spun „îngeri“ şi sunt conduşi de Balaşov, un fost soldat, soţ, tată şi bărbat.
Totul în cartea lui Meek are o motivaţie amplă: dragostea. Personajele sunt teleghidate de iubirea care le copleşeşte, le distruge şi le înnobilează vieţile. Chiar şi cel mai sinistru dintre ele: anarhistul Samarin, fanaticul „roşu“ care schimbă radical Iazâkul.
Articol publicat în Evenimentul zilei, 16 noiembrie 2008.
