Alde Olguța și-a început din minorat frumoasa carieră: a crescut la dreapta, sub domnul Vadim. Apoi, dovedind morala laxă a omului politic român, fie el bărbat sau femeie, a făcut o piruetă și s-a trezit redutabilă social-democrată. Stângă-caviar, nu alta. E o introducere necesară în flexibilitatea gândirii dumisale politice.
Crezul, Crezul aici la noi, este farfuridian: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc!, dar să nu se schimbe nimic; ori să nu se revizuiască, primesc!, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esențiale.”
Avea dreptate Nenea Iancu, degeaba râdeați. Se poate, sigur că se poate.
Uite tot alde Olguța și cei ca ea: s-au trântit în Parlament de nu s-au văzut, votând din prea-plinul bilei incompetența Guvernului Grindeanu!
L-au dat afară de ticălos, luându-se, cu această ocazie, singuri de guler și târându-se dincolo de hotarele Palatului Victoria. Dacă Partidul ordonă, dar ce spun eu Partidul, dacă Șeful-Unic al Partidului ordonă, atunci cu plăcere.
Numai că nobilul act al demisiei nu durează la astfel de demnitari (e o vorbă, n-o priviți chiar stricto sensu).
Așa că admirabilii miniștri gen Olguța au dat-o repede la întors: stai, domnule, așa, doar dacă mă votez incompetent și îmi pic Guvernul, asta nu înseamnă că..
Așa că: hai, înapoi la Muncă! Adevărul că e și greu să găsești pe cineva mai potrivit decât alde Olguța. Competență rară, s-a auzit până la ONU, pe unde jongla cu limbile, măcelărindu-le, ca nimeni alta.
Tot aici ne aflăm. Din această dilemă nu putem ieși.
