Iar umbla azi-noapte Băsescu împleticit prin televizor, de-ți venea să-i pui ligheanul de apă caldă (emblema administrației Firea) la capătâi, în caz că începe să borască, să nu murdărească prin casă. Toleranța la Băsescu ar trebui, totuși, să înceteze. Doar pentru că adversarii săi politici au fost mafioți fără carismă, politruci hoți la drumul mare și televiziuni-latrine, asta nu-l face pe Băsescu martir al luptei anticorupție și al modernizării statului (care anticorupție, care modernizare?).
Și această toleranță la Băsescu, la mârlănie, la vulgaritate, la protejate, la bețivăneală, la camarilă, la nepotismul cel mai ordinar (ați uitat de EBA?), la lichelism și la securism, ne-a dat România de azi.
Nu există niciun motiv să remarci la Băsescu altceva decât ceea ce e Băsescu: un turnător gargaragiu, uneori simpatic și adeseori toxic. Carisma nu ține loc de caracter. Putea să facă stand-up și să încalece scena beat, altfel acest personaj este o rușine pentru România și o rezumă foarte bine.
Ce a făcut Băsescu bun se conjugă doar la trecut. În prezent, e un personaj grotesc și tragic și niciunul dintre lacheii de altădată nu se găsește să-i bată urma de obraz rămasă, să-l tragă de mânecă din rigola în care coboară periodic. Lichelele tac mâlc, rumegând din osânza sinecurilor de odinioară.
Meritele lui Băsescu: menținerea României pe orbita occidentală. Just. Dar România era deja plasată pe orbita occidentală, Băsescu a menținut-o acolo, pentru că avea interesul să o mențină acolo, nu pentru că e Băsescu vreun mare democrat.
Meritele pentru integrarea euroatlantică (deși e mult spus integrare) sunt ale poporului român, care și-a dat viitorul pe nimica lucru, nu ale lui Băsescu și ale camarilei sale odioase.
Justiția: Năstase a fost condamnat la mișto, nu pentru că erau procurorii destoinici, ci pentru că era adversarul politic al lui Băsescu. Dacă era pe bune, trebuia să moară în pușcărie.
Condamnarea comunismului? Hă-hă-hă. Turnătorul Petrov a fost comunist din oportunism, securist din același motiv și anticomunist de paradă tot așa.
Condamnarea comunismului e răsplata pentru culturnicii care i-au cântat în strună și i-au lins bocancii, aplaudându-l ca focile de circ. Și încă o perdea de fum pentru Occident.
Altfel, desigur că Băsescu în 2004 și 2009 era preferabil oricărui adversar din interiorul FSN-ului care ni i-a dat pe toți.
Băsescu din 2020 e doar un turnător bătrân și penibil, care umblă abțiguit prin studiouri tv, un personaj jalnic, ca un Viorel Lis fără păcănele. Și oricum un vot pentru Băsescu azi înseamnă un vot pentru Firea. Băsescu e Udrea de ieri și Firea de azi.
Băsescu, marele primar al capitalei de la începutul mileniului? A scos Bucureștiul la liman? L-a scos de stă să cadă săracul la primul cutremur de șase grade pe scara Richter. L-a scos de nu se mai poate de scos ce e.
Justiția, spuneți din nou? Nu. Căci dacă în România ar fi existat sistem de justiție, Băsescu nu doar că nu mai era azi beat la televizor, era la pușcărie și nici măcar nu ar fi existat, încă din anii 1990. Dar nu există justiție, n-a existat nici atunci și nu va exista nici mai departe.
Băsescu e flegma gâlgâitoare și strălucitoare a anilor 1990, a făcut o simplă preluare a sistemului ticăloșit, l-a vopsit în portocaliu, a rotit magnații ca la alba-neagra. Sistemul de justiție n-a făcut justiție, a făcut loc.
Mai clar: Băsescu e o pată de rușine în istoria României, necesară, dar tot o rușine. Iar rolul său în vulgarizarea țării merită un capitol special. Să nu uităm să-l trecem la moșteniri și pe generalul Gabi Oprea-Izmană.
Amputarea salariilor cu rânjetul cinic al salvatorului națiunii – asta e contribuția lui Băsescu la reformarea aparatului birocratic? Penibilă și asta.
România subdezvoltată de azi, mahalagizată și bezmetică e și opera lui Băsescu. Ce a fost atunci Băsescu în istoria românilor? O baltă de vomă politică, fesenismul securistoid în haine de Europa, o baltă dezgustătoare, dar necesară, obligatorie. Ăsta a fost Băsescu în istoria României.
Astăzi însă un asemenea personaj nu mai e necesar, nu mai e obligatoriu, e doar un trecut parțial gri, parțial maro, care refuză să treacă.
