Cartea Imperiul Pisicilor de Alex Tocilescu a fost publicata la Editura Polirom, in 2017, fiind cel mai vandut titlu romanesc de la Bookfest.
Prieten drag, sau cum sa-ti spun eu dumitale, scumpe Alex, bai Tocilescule, uite care e treaba. Ti-am citit cartea asta noua, cea cu pisicile.
Acum, ca ai dat bestseller si asa, e momentul sa ma laud ca eu te citesc inca dinainte sa auda de dumneata maica-sa lu’ Mircea Badea. Si nu pentru ca te cheama ca pe taica-tu, Tocilescu. Nu. Am motivul meu.
Motivul: citeam tot ce scotea Polirom in colectia asta cu romani, si daca tot erai acolo, na. Dar nu pot sa spun ca, gata, erai pe primul loc in top. Mi-a placut, nu pot sa spun ca nu, apoi mi-a vorbit despre dumneata Robert Serban, la un targ de carte. Scosesei tu la Brumar o carte, un fel de roman, ceva. Pentru ca eu ascult intodeauna de poeti, am citit-o si p-aia. Buna, nu zic nu.
Apoi m-am luat cu altele si nu ti-am mai urmarit cariera literara. Si la asta cu pisicile am fost cam sceptic la inceput. Zic: e comerciala (de parca ar fi ceva rau), n-o sa imi placa mie. Are si pisica pe coperta, o s-o citeasca toti iubitorii de animale de casa (de parca ar fi ceva rau). Zic: las-o, ca o parcurg mai incolo, sa mai treaca nebunia.
Dar daca tot te simpatizam, ca esti baiat destept si ai simtul umorului si asa, plus un bun-simt pe care il pun pe seama celor douazeci de ani traiti in Germania (dar probabil ca gresesc), ma rodea ceva pe dinauntru. Asa ca n-aveam cum sa nu te citesc in regim de urgenta, mai ales ca mi-ai dat si autograf, frumos („admirabil si adorabil manuitor de pana si aranjor de cuvinte“, pai, cum?).
Pun mana si o citesc pe prima – asa si asa. Nu m-a dat pe spate. Zic: sa vezi ca nu e mai bun ca mine Tocilescu, s-a mentinut la nivel, n-a crescut. Si apoi ai inceput – ba cu Dumnezeu care si-a pierdut pisica, ba cu Domnul Iisus la Mierleni, ba cu Satana pe sub pamant prin padurea Baneasa, ba cu gagica prietenului dumitale care tipa, cum se spune, ca din gura de sarpe cand era penetrata.
N-am mai avut ce sa spun si am convenit ca da, domnule, esti hipster, dar esti mare. Cum s-ar spune: bravo, Tocilescu, ai stil.
Ai scris o carte misto, bai baiatule, si cred ca intelegi ca misto e un fel de superlativ absolut, asa. Relaxata, fara mofturi, fara vrajeala, una dintre putinele carti de literatura de la noi care arata a secol XXI.
Acum, mi-e clar ca iti plac nord-americanii (dupa care eu nu ma omor), si ca stii mestesugul, si ca iti tai frazele impecabil, si ca poti sa spui mult in putine cuvinte, ceea ce e important la un scriitor, daca nu la orice om, fiindca suntem predispusi sa ne plictisim tot mai repede. Dar, daca imi ingadui un compliment, nu stiam ca esti cel mai vonnegutian dintre romani. Fiindca asta esti, Tocilescule: un vonnegutian.
Ai o imaginatie nebuna, cu care faci fix ce ai dumneata chef, si, desi e plin de organe sexuale in cartea dumitale, nu am intalnit nimic vulgar. Asta e o arta si tin, de asemenea, sa te felicit pentru cum o stapanesti.
Mi-ar fi placut sa fiu genul care face o ierarhie intre nuvelele dumitale, dar mie nu imi plac ierarhiile intre nuvele, asa ca m-am aflat la inceputul unui paradox si n-am mai inaintat, mno.
Si ce imi place cel mai mult la dumneata, Alex, este ca inca poti sa gandesti asa cum gandeste un adolescent. Desi ti s-a intamplat viata, ai ramas foarte tanar, ceea ce nu poate sa fie decat o veste buna.
Sigur, nu cred ca acum, dupa pisicile astea, te baga astia in Panteonul Literelor Romanesti, dar – pe de alta parte – de ce ai vrea sa te bage cineva acolo?
Sa fii sanatos, ba.
Ai facut treaba.