Căznindu-se, fără succes, a lega zece cuvinte consecutiv fără greșeală în limba română, între batjocorirea gramaticii (pare că și-a făcut doctoratul în acorduri între subiect și predicat tot cu generalul academician doctor Oprea), schingiuirea logicii (insistă pentru posibilitatea existenței unui al doilea precedent), și umilirea bunului-simț (în chestiunea autismului), cea care dă numele Cabinetului Dăncilă a scăpat, recent, și porumbelul alb al adevărului.
Videleana aleasă de Liviu Dragnea să stea pe fotoliul cel moale de la Palatul Victoria a admis că statul român nu prea e în stare să termine la timp metroul de la aeroport până în colea, în oraș. La timp pentru Europeanul din 2020, care ar fi putut să aibă meciuri și la București, dacă, între timp, intra și Bucureștiul în mileniul al III-lea. Dacă n-a fost să fie…
Mai departe, descinde din Elveția călare pe calul alb al omului care a avut serviciu în Occident (garanția supremă a competenței la români este să fi avut carte de muncă peste granițe) însuși Lupescu. Fostul director general al Federației din finalul epocii Sandu este, acum, purtat pe brațele marilor iluzii. E omul necesar, care va aduce, neîndoielnic, schimbarea… Romantică perspectivă.
Lupescu este, neîndoielnic, la etajele superioare ale înțelegerii fotbalului, în vreme ce echipa Burleanu n-a urcat până la mezanin nici trasă de sfori. Fostul mijlocaș la închidere a îmbrăcat costumul funcționarului onest și harnic și haina aceasta nu i-a fost mare. Poate el să coaguleze energiile, să urnească bolovanul? Românii, iată, cred în continuare că el, vârful, le rezolvă, ușor-ușor, pe toate. Și tocmai din această incapacitate de racordare la realitate, Lupescu este acum delegatul speranțelor care iute se vor mai simți trădate. Tocmai se așază tichia de mărgăritar pe capul chelului. Căci, vai nouă!, fotbalul românesc, și cu Lupescu președinte, va rămâne tot o piramidă fără bază. E drept, nu va mai avea, măcar, faraon la vârf.
Totdată, se condamnă ferm implicarea politicului. Strecurarea politicului în afacerile interne ale fotbalului este drapată în culorile ocultei. Manevre, mârșăvii, jocuri de culise! Toate astea înseamnă, la noi, politicul.
Politicul (un dar otrăvit venit neîndoielnic de la extratereștri) nu este un partener de dialog pentru mizilicuri precum o linie de metrou ca să nu pierdem Europeanul. E adevărat, aleșii poporului sunt cei care sunt, dar și poporul e cum e. Ne uităm la ei ca în oglindă. Sistemul suntem noi – mai exact, suma defectelor și virtuților noastre.
Și omul providențial tot nu există.
Ceea ce nu înseamnă că nu avem atâta nevoie de el.
