Home Opinii Oameni din Parma

Oameni din Parma

0
1135
Tânărul Brolin. FOTO: www.aftonbladet.se
Tânărul Brolin. FOTO: www.aftonbladet.se
Tânărul Brolin. FOTO: www.aftonbladet.se

Marți, 16 decembrie 2014, echipa de fotbal Parma a împlinit 101 ani. I-a aniversat în așteptarea unui investitor care să o salveze de la faliment sau măcar de la retrogradare.

Parma ocupă categoric ultimul loc din Serie A și a reușit în cea mai recentă duminică un nul perfect, acasă, cu Cagliari. M-am surprins melancolic la ceasul acestei intrări într-un secol nou.

În căutarea marii frumuseți, am început anul care stă să se încheie cu o scurtă călătorie de la Bologna la Parma. Am motivele mele, care încep de la clasici, și nu am de gînd să mă justific pentru Stendhal. Era duminică, erau primele ore ale lui ianuarie și mai erau și oamenii din Parma. Era exact timpul cînd în marea catedrală cineva închina o Rugăciune pentru îngerii păzitori.

Parma a fost în anii ‘90 și, mai aproape, în primele sezoane din mileniul curent o mare echipă. Are fan-cluburi în toată lumea, din China în Ungaria și din Thailanda în Indonezia. La Parma au jucat Melli, Minotti, Brolin, Osio, Benarrivo, la Parma a antrenat Nevio Scala, și tot la Parma au jucat Asprilla și Zola, și Veron, și Chiesa, și Buffon, și Cannavaro, și Crespo, și Thuram, și cel mai bun Mutu, și cel mai bun Adriano, la Parma a antrenat Cesare Prandelli.

Și – cu toți aceștia – Parma nu a cîștigat niciodată titlul în Serie A. În 1997 (cîte vieți au trecut de atunci?) l-ar fi meritat, dar a sfîrșit la două puncte de Juventus și – oamenii din Parma și de pretutindeni n-au decît să mă urască pentru ce voi scrie acum! – e mai bine așa. Parma a rămas imperfectă, iar perfecțiunea nu e întotdeauna cea mai bună idee. În fotbal, la fel ca în viață, amorul se încearcă, de fapt, mai ales la greu. Iar după prăbușirea grupului Parmalat, după Serie B și revenirea nu tocmai convingătoare în prima ligă, Parma se îndreaptă spre cea mai puțin înțeleasă galerie din fotbal – galeria echipelor mici și mijlocii care continuă să fie iubite, cu o iubire  greu explicabilă celor noi.

Cunosc ziariști la București care și-au legat bună-dispoziția, dacă nu viața, de ce se întîmplă pe Ennio Tardini. Sînt oameni care cunosc rezultate, minute și scoruri din sezoane pe care doar fanaticii statisticii nu le-au uitat cu desăvîrșire. Și vi se pare puțin să te indispună fragilitatea defensivei ultimei clasate din Serie A? Nu e! Nu neglijați gravitatea unei indispoziții. Da, există și în țara noastră oameni (mulți!) care au ajuns să se îndrăgostească de Parma acum douăzeci de ani și vor continua să o divinizeze oricît ar coborî.

Și chiar pasiunea aceasta, începută în copilărie sau adolescență ca orice pasiune, dragostea aceasta care nu decade nici cînd Parma e ultima din Italia, iar Italia e tot mai departe de ea însăși, dragostea aceasta e tot ce se poate spune mai important despre jocul de fotbal acum, înainte de cortină.

Articol scris pentru Gazeta Sporturilor, pe 19 decembrie 2014.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here