Câteva observații pornind de la cartea Bulevardele de centură de Patrick Modiano. Francezul acesta a luat Premiul Nobel pentru Literatură în 2014. Cum și de ce?
Începusem acest text cu cuvintele: „Se află în lectura mea Patrick Modiano, cel mai recent laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură. Acum, nu vreau să mă pun rău cu Comitetul de Decernare sau cu Academia Suedeză, nici măcar cu familia lor regală, dar…“. Da, tocmai citisem Bulevardele de centură și nu pot să spun că mi-a plăcut. Aș minți însă și dacă aș spune că a fost timp pierdut. N-a fost. Doar că de la laureații Nobel avem întotdeauna așteptări nerealiste.
Pe scurt, așteptam un mare scriitor și am descoperit doar unul bun. Dacă e adevărat că în lume sunt trei milioane de scriitori profesioniști, cât o capitală de țară europeană medie, la fel de adevărat trebuie să fie că mai sunt câteva mii care scriu mai bine decât Patrick Modiano.
Scriitorul acesta prezintă câteva dintre obiceiurile care îmi sunt cele mai dezagreabile. De pildă, sunt numeroase propozițiile sale în care verbul nu este prezent explicit. De genul „Cercetări zadarnice“. Era într-adevăr o modă în anii ’70 să scrii așa, dar cât de greu să fie totuși să strecori verbul, să fii în contra modelor? Verbul dă viață! Dar ce știu eu? Sunt doar un ziarist de periferie.
Apoi, folosește excesiv ghilimelele atunci când vrea să arate că se referă la un clișeu foarte popular, pe care nu și-l asumă, ci doar îl ironizează. Detest ghilimelele în exces – mai ales că un cititor, pornind de la premisa că nu este imbecil, își poate da singur seama că e vorba de un clișeu, că e vorba de o vorbă, dacă îmi permiteți exprimarea.
M-am simțit totuși, criticându-l pe Patrick Modiano la mine-n cap, excesiv, așa că am luat o pauză de reflecție. M-am interesat un pic de destinul Bulevardelor, carte care la apariția ei – în 1972 – a făcut valuri în lumea literelor din Franța. Poate vă este cunoscută lumea literelor din Franța, poate știți ce înseamnă Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze. Mai mult, când a publicat această carte Patrick Modiano avea doar douăzeci și șapte de ani! Eu am – deja! – treizeci și unu și abia dacă îmi găsesc un editor în România pentru poezii minore și sentimentale și pentru o proză foarte scurtă și de o calitate îndoielnică.
M-am simțit temperat și am început să îi caut lui Patrick Modiano calitățile. Opera sa are dimensiuni însemnate, iar eu mă găsesc să mă leg de o nuvelă scrisă de un om la jumătatea anilor săi 20? Nu e corect să cântărești un scriitor după ce a făcut, fie și în scris, cu patru decenii înainte să fie nobelizat! Bun, dar atunci de ce a mai fost nobelizat?, îmi veți obiecta.
Iar eu vă voi spune că Patrick Modiano, așa profund superficial cum l-am cunoscut până acum, are un bun simț al istoriei, înțelege unde sunt marile mize și stăpânește arta descrierii personajelor într-un grad pe care nu îl pot combate. În Bulevardele de centură, fiecare personaj este descris în detaliu, cu stil și înțelegere pentru nuanță. O să vi se pară puțin, dar eu o să spun, din nou, că aceasta este însăși temelia literaturii.
Mai mult, viața lui Patrick Modiano, evreu sefard după tată, n-a fost deloc ușoară la începutul ei. Probabil că toate răspunsurile la ecuațiile din viața unui om se găsesc în copilărie. Copilăria lui Patrick Modiano a fost marcată de moartea fratelui său la doar zece ani și de o relație nu tocmai normală cu părinții săi… Iată, deci, izvorul literaturii sale!
De altfel, în Bulevardele de centură, un tânăr își caută tatăl, fără să știe de ce o face, fără să știe măcar dacă o întâmplare mai veche în care tatăl său a vrut să îl ucidă la metrou a fost sau nu adevărată, fără să mai știe ce s-a întâmplat și ce și-a imaginat. Tânărul e zdrobit și de absența tatălui, și de căutarea sa.
Nu vă așteptați, însă, să întâlniți nemaivăzutul, căci veți fi dezamăgiți. Bulevardele de centură este o nuvelă. Nu una care îți schimbă viața, dar nici eu n-oi fi vreun Tolstoi, iar cu Ivan Ilici n-am în comun decât durerile apărute de nicăieri pe când așezam ceva mai bine perdelele.
Articol publicat în Suplimentul de Cultură, Nr. 470 / 09. 02. 2015.
