Protestatarii din Brazilia și-au ridicat furia. Unde va cădea? Cît va distruge din ce știam despre fotbal și lume?
Noi, sentimentalii solidari cu iluziile, privim cu îngrijorare către Brazilia. O undă de șoc ne-a străbătut în lunile din urmă – este acel șoc visat de autorii de titluri bombastice din toate lumile virtuale. Noi, sentimentalii solidari cu iluziile, care știm ce a scris jurnalistul Nelson Rodrigues după ce Uruguay a cîștigat Mondialul din 1950 chiar pe Maracana, noi, cei care știm pe de rost, ca pe un Crez, aceste două propoziţii, “Peste tot există cîte o catastrofă națională, ceva ca Hiroshima. Hiroshima noastră a fost acea înfrîngere”, sîntem îngroziți.
Noi, sentimentalii solidari cu iluziile, care știm și ce a scris, tot atunci, ziaristul Carlos Heitor Cony, aceste alte fraze memorabile, “Supraviețuitorii acelei după-amiezi au crezut că nu vor mai fi niciodată fericiți. Ce s-a întîmplat pe 16 iulie 1950 merită un monument, ca eroul necunoscut. Dureri ca aceasta zidesc o națiune”, ridicăm, ca pe baricade, legitime întrebări. Ce s-a întîmplat în ultima jumătate de secol? Unde a dispărut bucuria gratuității? Cum am devenit toți și fiecare în parte consumatori, clienți bine cîntăriți în tabelele care găzduiesc teribilele costuri de oportunitate?
Mondialul din Brazilia este contestat, ca într-o revoluție, tocmai în Brazilia. Oameni ies pe străzi și strigă în contra, oameni ies pe străzi și poartă sicriele celor morți pe șantierele care vor da țării noile stadioane, oameni ies pe străzi și cer mai mulți bani pentru educație și pentru sănătate, nu pentru fotbal. Și tot oameni sînt și cei care au incendiat replica aceea a Cupei Mondiale instalate la Teresopolis, lîngă cantonamentul celei care ne place să ne amăgim că este cea mai iubită națională din lume. Grevele paralizează, cum indică toate clișeele, orașul Sao Paulo, FIFA este anunțată, decis, că nu este dorită, că-și poate lua Mondialul și duce – de-a dreptul – dracului.
De ce arde Brazilia la flacăra propriei furii? Protestatarii au dreptate – aceasta este cea mai costisitoare Cupă Mondială din istorie, iar continentul care este, de fapt, Brazilia nu și-o permitea. Dar unde este durerea care a zidit această națiune? Unde sînt supraviețuitorii acelei Hiroshime? Nici măcar la Rio nu se mai poate trăi din iluzia că fotbalul este totul? Ostap Bender, personaj imaginar care traversează cîteva epopei rusești visînd la palmierii din Rio, se răsucește între paginile care-i țin de mormînt. O, biete șarlatan, ai fost tras pe sfoară!
Iar noi, sentimentalii solidari cu iluziile, trebuie să privim în ochi groaznicul adevăr că secolul acesta va fi al pragmaticilor sau nu va mai fi deloc. Misterul care a atins cîndva cu aripa lui Brazilia a apus. De altfel, se spune că “Seleçao” are, la această oră în fotbal, cea mai bună apărare. Ca epilog al răsturnării vechii și dreptei ordini mondiale, găsesc amănuntul cumplit.
Articol publicat și în Gazeta Sporturilor, la 23 mai 2014
