Victorie mare pentru naționala României, în fața puternicei echipe a Armeniei, care a demonstrat din nou că nu mai există echipe mici!
Ce toamnă fantastică a început! Echipa noastră culege roadele muncii titanice depuse de selecționerul Daum, sub înțeleapta conducerea Administrației Burleanu. Ei ne-au dat puterea să visăm din nou! Să facem reverențe, să le oferim flori.
Naționala a dat, din nou, dovadă de eleganță și rafinament, practicând un joc atât de plăcut, care a electrizat publicul de pe prima arenă a țării.
Jucătorii reprezentativei s-au dăruit în mod remarcabil, demonstrând o dată în plus că selecționerul a ales nu doar cei mai buni fotbaliști, ci – mai ales – caractere deosebite, oameni care știu să se sacrifice pentru culori.
Să fim sinceri cu noi înșine. Ce să caute în acest lot Alibec, să dea din mâini ca un autostopist sub imperiul unei psihoze? Ce să caute în prima echipă indolentul Budescu? Să-și bată joc de tricolor?
În urma meciului cu armenii ne e, totuși, foarte greu să remarcăm pe cineva. Tătărușanu și superbele sale parade în fața viclenilor atacanți armeni. Impecabilul Chipciu. Orbitorul Stanciu… Cui, cui i se cuvin laurii?
Sau să subliniem, poate, frumosul exemplu al lui Andone, mereu atent în fața porții adverse, iute ca un fulger, zburând prin careul mic, în galopul său infernal?
Să îi facem laudatio marelui nostru atacant Stancu (e adevărat, a ratat o lovitură de pedeapsă, însă aceasta a fost numai o întâmplare…)?
Partea plină a paharului e foarte plină și doar cei orbi și cei răi nu o văd. România i-a obligat pe armeni să greșească, să rămână în zece oameni.
Dar, peste toate, se cuvine să aplaudăm geniul lui Maxim, care a știut să strecoare mingea în plasă, chiar în final, ca să nu le mai lase timp armenilor să revină în joc! Bravo, Maxim! Grozav plan. Bună tactică.
Teme-te, Muntenegru! Teme-te, Danemarca! Teme-te, Kazahstan! România face spectacol total, România este la începutul unei noi generații de aur.
Și, cine ne va fi vârf de lance? Toșca, magistral pe linia de fund? Sau poate veteranul Pintilii, mereu neobosit? Băluță, care ne simte atât de lacomi de fericire și nu ezită să dea, cum se spune, totul? Rotariu, mereu gata să intre și să fie erou și sfânt și martir, dacă e nevoie?…
Da, dragi cititori, acest text este o glumă. Dar ce altceva este jocul naționalei sub acest Daum, cu gândirea sa fără orizont, de atâția ani un famen în fotbal?
