Dincolo de covorul roșu și Alain Delon, dincolo de toate premiile, de la TIFF rămâi cu întâlnirile. Ele sunt #deneprețuit.
Partea frumoasă când ești ziarist este că te întâlnești la TIFF cu oameni pe care i-ai avut în fața reportofonului. Și știi deja destul de multe despre ei.
Partea proastă e că ei uită că ești, totuși, gazetar mereu, căci gazetarul nu are timp liber, și te iau de prieten, și trebuie să mergi pe această sârmă între meserie și prietenie, dar mergi fiindcă nu ai de ales.
Și atunci nu ai ce să faci și îi întrebi: cum ți s-a părut acest Festival? Ca să nu îi întrebi, totuși, cum comentezi?, fiindcă ai demnitatea dumitale.
Și ei nu știu dacă să îți răspundă ca la presă, sau ca unui prieten, așa că aleg să îți spună adevărul, și abia asta e #priceless.
Cu Huțuleac: Offstage
Iată cum se întâmplă. Ești la o petrecere de la TIFF, zorii stau să se reverse și te întâlnești cu tânărul Andrei Huțuleac (cel mai bun actor în rol principal în teatrul românesc, la zi, conform Premiilor UNITER).
Dar Huțu, căci Huțu îi spunem toți, nu e aici în această frumoasă calitate, ci pentru că – la douăzeci și cinci de ani – este și regizor. A făcut un scurt-metraj – Offstage. Cucul bate ora trei sau cam așa, nici cucul nu mai știe ce să bată, fiindcă e euforic (știți cum se petrece sub Feleac?)
Constați alături de Huțu că nu mai e mult și trebuie să mergi să îi vezi filmul, care rulează de la ora zece dimineața (oră grea). Și Huțu se uită la tine și se uită la el și spune: bineînțeles că e prea devreme.
Și îți mai dă o șansă: hai că rulează și de la ora 18, poate că atunci… Constatați că nu vă potriviți în cadrul petrecerii, fiind mai mohorâți din fire. Huțu este, de asemenea, și poet (publicat în volum).
Și tot nu am ajuns să îi văd scurtmetrajul, ceea ce nu mă împiedică să îl recomand, fiindcă acest tânăr e bun în tot ceea ce face. Știi despre dumnealui: e născut la Galați într-o familie de medici, care l-ar fi vrut într-o meserie cu responsabilități de viață și de moarte, dar iată-l aici, în excentrica lume a filmului.
Întorși în capitală, îi smulgi această declarație: TIFF.16 a fost primul meu TIFF. O experiență scurtă dar cuprinzătoare care mi-a oferit șansa extraordinară de a-mi vedea, pentru prima dată, primul film, proiectat pe un ecran de cinema. Petreiecrane de fapt. Întreicinematografe. Îndouăzileconsecutive. Practic, de neuitat. Ca săvezi : așadar, eramamândoi la primul TIFF.
DomnișoaraObretinși o săptămânăîn care te rupi de viața ta
Și mai petreci și cu Maria Obretin, îndrăgita noastră actriță de teatru, film, seriale TV și voci. Și se spun multe, dar nu pot fi date publicității, așa că și ei trebuie să îi soliciți o declarație oficială. Și atunci Maria spune că abia așteaptă să prindă a 18-a ediție a Festivalului, să îl vadă major, deși – desigur – se grăbește ea să adauge : TIFF nu a fostniciodată minor. Știe Maria. Maria, care e din Călărași și a făcut limbi clasice înainte să dea la Teatru (vorbește o latină!…).
Și spune Maria :Am fost la TIFF împreună cu familia HBO, să lansăm primul episod din sezonul 2 UMBRE! A fost o experiență tare să văd pentru prima oară episodul alături de fanii serialului, să trăiesc la cald, să le văd, să le simt reacțiile. UMBRE e un proiect care înseamnă imens pentru mine și a fost o bucurie să lansăm sezonul 2 alături de publicul TIFF! Iubesc acest festival, forfota, energia oamenilor, filmele, petrecerile. E o săptămână în care te rupi de viața ta, trăiești suspendat, vezi multe filme, cunoști oameni interesanți, petreci până în zori.
Apoi, mai este întâlnirea cu maestrul regizor Gheorghe Preda (autorul lung-metrajului Îngerul necesar, spercă nu l-ați uitat), căruia nu poți să nu îi spui, ca intimii, Gică sau chiar Gicuță. Gică e aici pentru că a făcut un documentar remarcabil, Camera obscura, despre cinecluburile din vremea comunismului.
Gică Preda se simte bine la Cluj, deși stă să plece la Sibu, la alt festival, și tot așa. Găsește în atmosfera TIFF-ului ceva din Costineștiul de altădată. Știe maestrul ce vorbește. Deține toate datele.
Minerul și noaptea care a trecut
Iată-l și pe domnul brigadier Cătălin Cenușă, minerul din Planeta Petrila. Nu îl cunoști decât de pe marele ecran. Dar îl cunoști pe Ion Barbu, care a făcut Planeta Petrila posibilă, ai fost la Petrila și ai văzut cu ochii tăi minunile de acolo,așa că îl saluți p edomnul Cenușă dându-ți pălăria jos, cum se cuvine să faci întotdeauna în fața omului muncitor și cinstit (a avutcel mai sincer discurs la Gala de închidere).
Dar iat-o șipe Andreea Vasile, îndrăgita noastră actriță, de asemenea. Andreea a jucat handbal de performanță la Râmnicu Vâlcea, de unde e de loc. Are scos-o din circuit (echipă națională, nu așa) o accidentare la genunchi. Nu ai zice, văzându-i mișcările de dans. Bravo, Andreea.
Și spune Andreea că pentru ea TIFF-ul e o sărbătoare și că se bucură să îi audă pe străini tot spunând că TIFF-ul e fucking fantastic. Au dreptate străinii. Mai exact, spune Andreea:Clujul devine orașul sărbătorii care se numește TIFF pentru câteva zile; acolo vezi filme la care n-ai acces, întâlnești oameni pe care nu i-ai mai văzut demult și realizezi ce mare lucru înseamnă festivalul ăsta pentru noi, pentru Cluj, pentru România. Și pleci cu sentimentul că trebuie să împachetezi bradul de Crăciun și să pui totul (toateamintirile și sentimentele și trăirile ) într-o cutie așteptând anul viitor. TIFF e sărbatoare și motiv de mândrie când îi auzi pe străini spunând ca ‘it’s fucking fantastic’. TIFF e magie suspendată care plutește în aer în toate zilele de festival.
Dar iată-i pe Paul Ipate și CătălinaGrama (Jojo), care au împreună o fetiță superbă – pe Zora. Vorbim despre filmele lui Sorrentino și convenim că nu e nicio problemă dacă nu îțiplac. Cinema-ul e șidespre libertatea de a iubi fix ceea ce vrem.
Uite-l pe scriitorul Alex Tocilescu (fără pisici), uite-o pe scriitoarea Ana Maria Sandu, uite-l pe scriitorul Marius Chivu, uite-o pe actrița Irina Săulescu, care a cucerit publicul pe la Cannes în urmăcu – déjà – opt ani…
TIFF-ul atrage ca un magnet artiștii. Uite-l în sfârșit pe Tudor Giurgiu, la costum galben, ca Jep Gambardella, la petrecereade închidere a Festivalului. Îispui ceea ce crezi despre TIFF și vă despărțiți cu o strângere de mână.
Noaptea a trecut. În Cluj începe ultima zi de festival, iar apoi toate zilele – una după alta – până la ediția de anul următor, și tot așa, și tot așa, într-o tradiție de neprețuit.
Mastercard la TIFF
CompaniaMastercard (de unsprezece ani partener principal al TIFF) a pregătit surprize celor care au plătit contactless cu un card Mastercard sau Maestro pe durata festivalului, la casieriile de bilete TIFF, la Casa TIFF şi TIFF Shop. Promoterii Mastercard i-au surprins pe cinefili cu 30 de invitații duble la petrecerea Mastercard, din data de 8 iunie, și cu 50 de invitații duble la o proiecție specială. Pentru că numărul biletelor la anumite proiecții se epuizează foarte repede, iar locurile sunt limitate, Mastercard a pregătit o proiecție privată a unuia dintre cele mai îndrăgite și solicitate filme din program – May God Save Us, o producție spaniolă în regia lui Rodrigo Sorogoyen. Filmul a fost oferit în avanpremieră de Mastercard, el fiind filmul de închidere al festivalului.
