Huluba: Un actor de viitor

Generația următoare. Ștefan Huluba, 27 de ani, actor de teatru, prea puțin de film. Spectaculos în improvizații. Premiant la Gala HOP, în 2014, când l-am și remarcat.

Era toamnă și mulți actori tineri și foarte buni urcau pe scenă la Costinești. Dintre toți însă, pe acesta, pe Huluba, am pus ochii. Lui, lui Huluba îi fuge un ochi, are strabism. 

Eram cu Florin Piersic Jr., căruia la un moment dat mai că i-a sărit baticul din cap tot privind la ce făcea Huluba pe scenă. „Îl iau să joace cu mine”, mi-a spus Florin Piersic Jr. Va urma. 

Huluba urla în limbi străine, unele neinventate încă, se juca de-a Răzvan Vasilescu în “Terminus Paradis”, cânta, în travesti, din îndrăgitul șlagăr „Soția prietenului meu”, de Alexandru Jula. 

Între colegii săi de generație, Huluba era, indiscutabil, o figură. Nu mai era nimeni ca el. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, el este Ștefan Huluba. De la Bacău. 

Cine eşti dumneata, domnule Ştefan Huluba? Cum ai apărut tu în teatrul ăsta al nostru, românesc?

Sunt ceea ce sunt… Ştefan Huluba, om, 27 de ani. De apărut, am apărut cum se „apare”. Simplu: am terminat UNATC în 2010 (profesori Ion Cojar, Adrian Titieni) şi de atunci activez alături de minunaţii mei colegi în ceea ce tocmai ai denumit „Teatrul nostru”.

Ai practicat teatrul pentru liceeni. Cum şi de ce? Ştiu că ai rămas aproape de fenomen. Cum e teatrul pentru liceenii din ţara noastră?

Da, am practicat teatrul pentru adolescenţi, în engleză şi în română. Am mers în festivaluri făcând arte din trupa de teatru Nobody’s Group din Bacău. Cred că atunci mi-am zis cu fermitate „Da, vreau să devin actor”. Mi-am zis mie. Atunci mi-am confirmat că preotul sau ziaristul sau avocatul Ştefan Huluba din visurile copilăriei e, de fapt, actor. În aceste festivaluri de teatru pentru liceeni (T4T Timişoara, ID fest Bacău, DOT Braşov, Ideo Ideis Alexandria), prin joculeţele și spectacolele pe care le făceam în trupă, ne dezvoltam în primul rând ca oameni. Aşa am învăţat să spun ceea ce gândesc, să am încredere în mine, să fac cunoştinţă, să mă îndrăgostesc, să mă cert, să înţeleg, să fiu curios, să întreb „de ce?”, să caut, să întreb, să mă îndoiesc… 

Și acum?

De când am terminat liceul revin în aceste festivaluri ca trainer, aproape la fiecare ediţie. Mi-au „scăpat” foarte puţine. Au crescut foarte frumos, atât ele cât şi copiii, care, by the way, le şi organizează. Au apărut şi unele noi (de exemplu Magic Fest Suceava, AmFiTeatru Botoşani şi altele). Dar hai să nu intrăm aşa profund în acest subiect, că nu mai termin şi mai vin şi cu dizertaţia mea de la masterul de pedagogie teatrală. 

A fost greu să intri la facultate?

Nu ştiu. Privind acum în urmă, mi se pare că a fost destul de uşor. Eu m-am simţit foarte bine la examen. Încă mai cred că atunci am avut unul dintre cele mai bune momente din „carieră”. Bineînţeles că am fost foarte stresat în acea vară. Nu existau mulţi care să aibă încredere că voi intra. Chiar mama îmi spunea că dacă eu intru la actorie, ea merge la mânăstire. Spre norocul meu, nu s-a ţinut de cuvânt. În acea vară am dat la vreo cinci facultăţi şi în Bucureşti şi în Iaşi (Geografie, Limbi străine; am avut medie mare la BAC, 9.88). Am dat chiar şi la păpuşi, dar am intrat la actorie şi acolo am rămas. Eram atât de „nevinovat” şi oarecum încrâncenat şi probabil „semănam” destul de bine cu personajul lui Mrozek-Neizbut, cel căruia nu-i iese nimic niciodată, al cărui monolog l-am avut la ultima probă. Comisia s-a hotărât să mă contrazică şi să mă admită.

Huluba a picat examenul de admitere la master cu media 6.66 

Știu că la master n-ai intrat. De ce n-ai intrat? N-aveai valoarea?

Nu-i adevărat. Nu m-am pregătit îndeajuns. La proba de cântat eu m-am prezentat cu un imn bisericesc, „Isaiia dănţuieşte”, care se cântă în cadrul cununiei religioase. Necâştigător. N-au gustat asta. Până la urmă am cântat „Trei crai de la răsărit”, colind tradiţional şi am picat cu 6,66. Nu regret acest eşec pentru că peste câţiva ani am descoperit masterul de pedagogie teatrală.

Fiind din Bacău, mai ai vreo şansă să ţi se aloce şi ţie vreun nume de stradă, un intrând poate, sau le ia pe toate Maestrul Radu Beligan, băcăuan și el, pe toate?

În Bacău există destul de multe talente, deci mă îndoiesc că Maestrul poate reprezenta un pericol.

În spiritul întrebării precedente, vin și plusez: ai douăzeci şi şapte de ani, unde te vezi deci peste încă şaptezeci de ani, la vârsta de acum a venerabilului?

Ori la Bellu (pe o alee importantă!), ori în alt loc cu verdeaţă, mult mai important, ori de ce nu pe scenă alături de „Venerabilul” şi de alţi „Mari Maeştri” și „Doamne ale Teatrului” (actualii me colegi şi bineînţeles alături de mulţimea de tineri pe care îi voi fi sprijinit. De fapt, nu. Cred că o să fiu într-o călătorie, pentru că îmi place foarte mult să călătoresc.

Huluba e campion național la improvizație

Faci parte din mai multe grupuri – joci în spectacole de improvizaţie, ai succes cu trupa „Jamais Vu”, alături de regizorul Matei Lucaci-Grunberg, aţi câştigat şi Gala HOP cu „Paravan. Două telefoane”, te mai ocupi şi cu sprijinul tinerilor. Cum se împacă toate acestea? Care e treaba? Povesteşte-ne un pic despre personalitatea dumitale multiplă.

Chiar cred că în zilele noastre teatrul se face în echipă. Mi-aduc aminte foarte bine că în anul II o doamnă profesoară la care eu ţin foarte mult, Mihaela Sîrbu, mi-a spus că dacă vrem să contăm ca generaţie trebuie să fim împreună. Singur, este foarte greu. Aşa că de când am terminat facultatea majoritatea proiectelor mele le-am realizat în cadrul unor echipe extrordinare. Trupa de improvizaţie ”Backstage Boys” am înfiinţat-o acum cinci ani împreună cu alţi cinci foşti colegi (Sever Bârzan, Vlad Mihu, Vlad Şpilca, Iulian Sfircea şi Cătălin Coşarcă), urmând firesc proiectul de licenţă de teatru-sport din anul III, coordonat de Mihaela Sîrbu. De atunci am jucat în Bucureşti şi-n multe alte oraşe din ţară, iar în 2014, anul trecut, am câştigat Campionatul Naţional de Teatru-Sport din cadrul Festivalului de Improvizaţie. Tot după terminarea facultăţii am avut bucuria de a lucra alături de alţi colegi minunaţi în spectacole produse de compania româno-franceză Compagnie 28, înfiinţată de Eugen Jebeleanu şi Yann Verburgh. Alături de Camelia Pintilie, Conrad Mericoffer, Cristina Drăghici, Nicoleta Lefter, Emilia Dobrin, Alina Ilea, regizaţi de Eugen, am făcut spectacole în Green Hours, Unteatru sau la Timişoara. Sunt spectacole care m-au format şi pot să spun că mi-au ţinut locul masterului de actorie. Cu super-echipa „Jamais Vu”  a fost „dragoste la prima vedere”. L-am cunoscut pe Matei Lucaci- Grunberg prin intermediul Irinei Antonie, care dintr-o inspiraţie divină a reuşit să ne strângă pe mine, Andrei Cătălin, Tavi Costin, Iulia Ciochină şi Mădălina Craiu în vederea participării la Gala Tânărului Actor. Aşa s-a născut proiectul „Paravan. Două telefoane” care a luat cam toate premiile la Costineşti şi, pentru că am lucrat surprinzător de bine, am hotărât să continuăm şi în alte proiecte. Abia îl aştept pe următorul. Pe scurt, cam asta este povestea personalităţii mele multiple.

În ce joci acum?

În show-uri de improvizaţie cu trupa “Backstage Boys” (când şi unde puteţi afla de pe pagina de Facebook a trupei). Şi, bineînţeles, în „Parvan. Două telefoane” la Godot.

Ce proiecte urmează de la toamnă?

Chiar în luna septembrie, spre sfârşit, voi avea două premiere. Pe 23 septembrie, la Green Hours, piesa RADIKAL, un supertext scris de Sever Bârzan, o comedie despre extremism şi unde poate duce acesta. Echipa e excelentă: Olivia Niţă, Iulia Verdeş, Bogdan Costea, Edi Cârlan şi Mihai Munteniţă, regia Dora Bârzan. Pe 26 voi prezenta în cadrul Festivalului Naţional de Improvizaţie one-man-show-ul “…Ish”, la Teatrul Naţional. Show-ul e o dezvoltare a exerciţiului în limbi străine pe care l-am prezentat anul trecut la Gala Hop.

Huluba n-are succes în filme

Cu filmul în ce relaţii te mai afli, Ştefan Huluba?

Sincer? Nu prea bune. Apar pe genericul de final în vreo două filme internaţionale şi cam atât. Mai bine mă înţeleg cu televiziunea pentru că acum vreo doi ani am prezentat pe TVR 2 emisiunea „Sfinţi şi meserii”. A fost unul dintre cele mai tari proiecte pe care le-am avut. Am întâlnit tot felul de oameni, de la mineri la academicieni, şi fiecare ediţie mi-a oferit şansa să pătrund în universuri aflate atât de departe de viaţa unui actor ignorant.

Eu te-am remarcat la Gala HOP, anul trecut, la Costineşti. Anul acesta mai mergi la HOP sau gata, ţi-a ajuns premiul de anul trecut?

Din păcate, anul acesta nu am mai putut participa la gală pentru că am terminat facultatea în 2010 şi anul trecut a fost ultimul an în care m-am putut bucura, în calitate de participant, de acest eveniment. Chiar cred că orice tânăr actor ar trebui să trăiască experienţa de la Costineşti. Mai ales acum, de când, de câţiva ani se ocupă Radu Afrim de direcţia acestei gale. Chiar aş fi vrut să vin şi anul ăsta pentru că tema, „Dadaismul”, chiar mi se pare una care să te super-stimuleze. 

Din ce trăieşti? Reuşeşti să te întreţii din teatru sau eşti şi tu – ca atâţia alţii – întreţinut din provincie, pe banii bunilor dumitale părinţi? Pe unde mai locuieşti? Stai bine?

Trăiesc din ce muncesc şi da, recunosc, încă mai beneficiez de ajutorul bunilor părinţi. Momentan, locuiesc în chirie într-o casă dintr-o zonă superbă din centrul Bucureştiului. Stau bine.

Cum te uiţi dumneata la ţara noastră? Cum îi vezi viitorul? Crezi că o să fie bine sau cum o să fie?

Cu suspans. Contează cât de bine cred eu că o să fie?

Huluba crede în artiștii angajați social

Contează. Uite ce zic: ai ieşit şi dumneata să protestezi pe diferite teme de interes public, mai un gaz de şist, mai un aur de la Roşia Montană?

Da. Mi se pare foarte important pentru un artist, de orice natură ar fi el, să aibă o poziţie în legătură cu ceea ce se întâmplă în comunitatea în care activează. Da, cred în artiştii angajaţi social. Dar urăsc oamenii încrâncenaţi şi blocaţi în certitudini. Cred că trebuie să învăţăm să ne ascultăm unii pe alţii. Și să nu adoptăm nicio poziţie extremistă.

Cochetezi cu emigrarea sau ai tot ce îţi trebuie aici, acasă?

Nu cochetez. Îmi place foarte mult să călătoresc. M-aş plimba oriunde oricând, dar tot m-aş întoarce. Nu cred, cel puţin acum, că aş putea activa în altă ţară, în altă limbă.

Dumitale îţi fuge un ochi. Ai fost bolnav de strabism când erai mic? De ce nu te-ai vindecat (mai ales că mama dumitale este – sper să nu greşesc – medic)? Îţi folosea în viaţa de şcolar? Copiai cu ochiul acela şturulubatic sau ce făceai?

Da, am fost bolnav de strabism. Şi încă mai sunt. Am fost şi operat când eram mic. Eram groaznic. De neprivit… Dar am avut şi avantaje. Puteam copia la lucrări foarte uşor. Înţelegerea mea cu colega de bancă era simplă. O rugam să stea normal, să nu ascundă foaia. Ochiul meu „fugea” către rezolvările ei. Eu doar mă inspiram şi toată lumea era fericită şi mulţumită. Nu era chiar așa de rău.

CITAT: „Mama îmi spunea că dacă eu intru la actorie, ea merge la mânăstire”. Ștefan Huluba, actor

Interviu publicat pe website-ul viitorulromaniei.ro, 21 septembrie 2015.