Pisoarul lui Duchamp. FOTO: en.wikipedia.org
Pisoarul lui Duchamp. FOTO: en.wikipedia.org
Pisoarul lui Duchamp. FOTO: en.wikipedia.org

Peste doar trei ani se va aniversa, firește discret, secolul care a trecut de la întemeierea artei contemporane. Certificatul de naștere a fost un pisoar (semnat, în fals, „R. Mutt“), pe care artistul, futuristul, dadaistul, pictorul, revoluționarul Marcel Duchamp l-a cumpărat de la un negustor, desigur de pisoare. L-a prezentat apoi unei comisii (din care făcea el însuși parte!) drept „Fântâna“, operă de autor. Comisia nu i-a îngăduit să îl expună, a scris, revoltat, un text și așa, la fel ca-ntr-o altă carte, milenară, a început totul – de la cuvânt. Articolul, manifestul „Cazul R. Mutt“ a făcut carieră. Marcel Duchamp a trecut, bineînțeles, printr-un proces de canonizare occidentală care l-a dezbrăcat de curajul originar. Pe bune: pe cine ar mai revolta acum un pisoar care s-ar da fântână?

Iar când îi văd, cu bărbuțele, cu mustăcioarele și ochelarii purtați în disprețul adevăraților miopi, când îi văd cu pălăriuțele lor, cu abuzul de superficialitate, cu bicicletele și apucăturile vegane, cu trecerea bruscă de la Salam la Fuego, cu preferințele pentru autorii contemporani de facebook, cărora iată nu le crapă tastaturile de rușine când scriu abominabila împreunare de litere care rezultă în cuvântul „șestache“, când îi văd extaziați că unii, chiar și ziariști „alternativi“, trândăvesc pe spinarea lor, când îi văd, deci, cumplit deconectați de la tot ce nu e strident, mă gândesc la pisoarul acela vechi din care s-au întrupat. Există, probabil, la mijloc și o patologie care – cât de previzibil! – va sfârși prin a deveni normă și a dezgusta următoarea generație.

Hipsterii au vrut și ei, ca atâția înainte, să își facă o revoluție. Așa e în orice tinerețe, nu trebuie luați în tragic. Problema cu revoluțiile acestea fără substanță, puseuri totuși pasagere de revoltă față de ordinea evident strâmbă a lumii, este că, desigur, nu duc nicăieri. Fac totul mai colorat și mai stupid, dar atât. Cu siguranță însă stârnesc, caragialește, reacțiunea. Conservatorismul gomos, rigiditatea față de această acnee pe tenul altfel cenușiu al timpului nostru sunt la fel de caraghioase ca hipsterimea însăși, cu pretențiile ei integrale de subtilitate acolo unde nu e decât țanțoșă ignoranță.

Dedați la postreligii, îndeosebi ecologismul (din care nu extrag, însă, cu fracturare hidraulică, decât suprafața, moda), hipsterii noștri cei de toate zilele trebuie, îndeosebi, ignorați. Nu profețesc ecleziastic, e elementar, dragul meu Watson și dragi toți: cum să pornești contrarevoluția împotriva acestora? Nu mai există suficientă luciditate printre noi cât să vedem, în întreg, ridicolul acestui box cu umbrele?

FHM, mai 2014

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOdă moftangiilor
Articolul următorAlo, Rică?

2 COMENTARII

  1. cat p’aci sa diseminez. Pana la „Dedați la postreligii, îndeosebi ecologismul”. Ecologismul e o chestie serioasa. Plasata, asa, ambiguu, in aura mustaciosilor cu umbrele de noapte, e coborata excesiv in derizoriu. Si as fi acceptat asta, dar exista in piata ideilor o campanie a unor forte oculte, maica, hotarate in a stigmatiza orice „ecologist” cu asemenea inversunare de-au ajuns oamenii care vor sa protezeje natura sa precizeze ca „nu sunt ecologisti”. Din acest motiv nu dau like, desi, pana la cuvantul fierbinte, textul m-a cucerit rau.

  2. Departe de mine, scumpe prieten, de a desconsidera ecologismul. Cred ca nu ai citit cu atentie – ma revolta forma, nu fondul, toti puletii astia care salveaza lumea din varful buzelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here