Coperta cărții "De la Waters la Similea". FOTO: EDITURA HUMANITAS
Coperta cărții „De la Waters la Similea”. FOTO: EDITURA HUMANITAS

Am apărut recent într-un volum colectiv, coordonat de Radu Paraschivescu, la Humanitas: „De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor”.

Am fost curios să aflu cum au trecut prin apele acestui volum și ceilalți 13 co-autori. I-am întrebat. Un articol amplu pe această temă va apărea în FHM. Până atunci vă las cu gândurile lui Iulian Comănescu, singurul care a scris – de ce să nu o dezvăluim – despre o manea.

Iată: „Am o atitudine pro-manele, nu în sensul că văd în ele un gen valid estetic, în momentul de față, ci în sensul că muzicienii culți ar trebui să vină spre maneliști. Din mixturi de-astea s-au născut curente dominante ca jazz-ul, apărut într-un cartier de curve și cuțitari, Storyville din New Orleans, sau tangoul, care era de asemeni o muzică pentru mahalale rău famate. Câțiva muzicieni români au făcut pasul în direcția asta și mi se pare simptomatic că discreta Maria Răducanu a ajuns la notorietate cântând «Cristina». Altfel, cred că există o legătură între vitala putreziciune a manelelor și parfumul «Crailor de Curtea-Veche» sau al prozelor lui Eliade, iar legătura e Bucureștiul. Și pendularea sacru-profan din «Venere și Madonă» e înrudită cu filonul ăsta în același timp thanatic și sentimental, chiar dacă nu la prima mână. Am presărat fraze din Eminescu, Eliade, Mateiu Caragiale, Barbu, Ionel Teodoreanu prin bucățica scrisă de mine, ca un liant textualist și ca să văd dacă se vor găsi imbecili care să mă acuze de plagiat. Cum însă nu prea cred ca volumul să fie citit de imbecili, cred că acest lucru a trecut neobservat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here