Home Blog Cazul Puiu

Cazul Puiu

0
1120
Puiu, cu mustață. Foto: wikipedia
Sunt mai multe neînțelegeri în trena discrusului puistic.
 
Unii înțeleg că Puiu ne-a tras semnalul de alarmă, că eram cu semnalul netras, că ne-au încălecat autoritățile și ne vor pune să mergem în mâini, dacă nu protestăm la reguli excesive. Regula excesivă enunțată de Puiu era masca în aer liber în pandemie (cuvânt rostit afectat, mvai).
 
Alții dimpotrivă cred că Puiu e un garagaragiu iresponsabil în căutare de atenție, un Gică-Contra exagerat și cam necioplit, care a tras și morții de la revoluție pe strada care i-a convenit. Care la o adică mai dă și apă la moară celor care oricum nu respectă regulile elementare de igienă și din pricina cărora mor oameni cu zile (ăsta e un fapt).
 
Domnul Puiu apelează la un argument fals când compară restricțiile din Franța cu cele din România, dat fiind că sistemul de sănătate din Franța este un pic diferit de cel din România, iar riscul de a muri dacă ajungi într-un spital românesc este același ca pe vremea morții domnului Lăzărescu. E atât de evidentă fractura logică încât te miră orbirea domnului Puiu.
 
În al doilea rând, domnul Puiu a ales să ia regulile la șuturi în dos, socotind că regulile sunt abuzive. Este un asemenea comportament o greșeală sau dimpotrivă? În România, fiind România nu Franța, astăzi este cel puțin ciudat. Iată-l, deci, pe onorabilul domn Puiu în compania iluștrilor săi predecesori, Garcea și videochatista cu sparanghel, deputații-șaormari și deputatul-mitralieră.
 
Domnul Puiu a avut un discurs în care a vrut să spună ceva, dar pare că a ieșit altceva, iar cetățenii au înțeles la rândul lor, ca întotdeauna, care ce a vrut. Era nervos, vorbea în zeflemea, era arogant și ne anunța că suntem în curs de dresare. Semnalul de alarmă e bine să fie tras – autoritățile din România trebuie tratate cu palme după ceafă zilnic.

Dar!

Căci există un dar: nu l-am auzit pe marele intelectual public Puiu trăgând niciun semnal de alarmă în fața niciunui abuz de putere, și se întâmplă cu miile zilnic în România. Filmele vorbesc de la sine? Vorbesc, dar și cu filmele e tot ca înainte: înțelege fiecare cât vrea și ce poate. Uneori mai bine vorbește și gura.

 
Pentru unii Puiu va rămâne ca acela care a nemurit ciorba lungă și ciorba reîncălzită, întrebarea bă Ovidiule, tu când te caci?, care ne-a arătat josul în Aurora și a ridicat flecăreala la rang de estetică cinematografică.
Pentru alții, dimpotrivă, Puiu rămâne un semizeu în șlapi și cu mustață, un deschizător de drumuri, un pionier, poate chiar un geniu.
 
Și atunci unde e adevărul? Umblă dragul de el cu capul spart pe drum și se află la mijloc, lângă intersele mari?
Din fericire, domnul Puiu n-a fost întrebat prea des ce crede despre diferite lucruri, dându-ne prilejul să ne uluim totuși rar, ca în cazul părerilor dumisale despre femei. Păcat, ar fi fost un bun prilej să constatăm diferențele dintre oameni și opere.
 
În loc de concluzie, rămâne ideea de bază că dacă ajungi să-ți duci viața în pandemie după cum te învață un regizor de filme de cinema e la fel de legitim să te uiți pe youtube la filmele de artă făcute de virusologi.
Să fiți sănătoși.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here