Simona Halep nu a câștigat la Roland Garros, dar a făcut altceva – mult mai important pentru România de acum.
Simona Halep a jucat la Paris cel mai bun tenis pe care îl poate juca deocamdată. Și nu a fost de-ajuns doar pentru că Jelena Ostapenko nu are obișnuința limitelor. Amândouă au dat tot, doar că letona (ce credeți, presa letonă jubilează acum că nu vor mai fi confundați letonii cu lituanienii?) a dat totul și ceva în plus, dacă îmi îngăduiți.
Nu mă pricep la tenis, dar mai știu câte ceva despre muncă. Simona Halep și-a construit cariera, nu a moștenit-o, nu a câștigat-o la nicio loterie, nici măcar la cea a talentului. Talentul Simonei Halep este capacitatea ei de a (se) munci.
Cred că după ce a decăzut în lozincă în anii vechiului regim, sub noul regim munca a fost prea puțin respectată. A fost driblată, a fost batjocorită, a fost luată de vorbă goală.
În România s-au scris și se scriu în fiecare zi mii de elogii ale șmecheriei, la fiecare colț de oraș, de stradă, de bloc, la fiecare șpagă dată, fără număr, se știe!, la fiecare ierarhie trucată.
Elogii muncii însă nu se mai scriu. Sunt depășite, ele sunt dintr-o lume pe care vrem să o uităm – și avem drpetate să vrem să o uităm, căci devenise absurdă și îngrozitoare.
Așadar: cine mai folosește astăzi, în deplinătatea facultăților textuale, cuvântul proletar?
Simona Halep este în elita domeniului dumisale de activitate dintr-un motiv prea puțin românesc. Respectul pentru muncă. Respectul, aș spune autentic proletar, pentru muncă.
Ați ascultat discursul de după finală? A început cu munca. Cu întoarcerea la muncă. Într-o țară care se desfată, mai nou, cu câte un weekend prelungit la fiecare 1 ale lunii, Simona Halep este excepțională. Simona Halep e o excepție.
Ea a jucat (din nou) finala la Roland Garros pentru că nu și-a bătut joc de muncă. Și a pierdut finala pentru că i-au lipsit, mai ales, cei zece centimetri în plus, așa cu demult au constatat specialiștii. Și mai e ceva.
Simona Halep a ajuns aici în ciuda fizicului personal. Și mai e și altceva: și-a îmbunătățit fabulos (nu e prea mult scris!) rezistența psihică. De asemenea, e o abordare prea puțin românească a unei probleme. Acceptarea ei și – ce să vezi? – munca pentru a o depăși.
Simona Halep a jucat un tenis bun, și nu a fost suficient. Și care e concluzia la care a ajuns: că poate nu a fost pregătită să câștige. Că trebuie să muncească mai mult. De aceea, ea este deja o campioană: a îndrăznit să creadă în muncă și nu a renunțat la credința aceasta nici după ce a pierdut o finală pe care a fost atât de aproape să o câștige.
Nu e nimic extraterestru la mijloc. E însă, din păcate, destul de extraromânesc. Și de aceea, din nou, cu atât mai mult, se cuvine să vedem în ea un exemplu.
GSP, 14 iunie 2017
