Pasiunile lui Vlad Ivanov: „Eu sunt pentru o decență a manifestării sentimentelor”

Acesta este Vlad Ivanov, care a devenit cel mai bun actor în rol principal al anului 2014, aseară, la Gala Premiilor UNITER (pentru rolurile...

Cele două vieți ale domnișoarei Vlădescu

S-a pregătit de la cinci ani să ajungă violonistă. Și chiar a ajuns – avea o carieră în față la Londra și, mai departe,...

John Rabe, „bunul german”

Bunicul, industriaşul neamţ John Rabe, a salvat în 1937 sute de mii de chinezi. Nepotul, Thomas, e tot un luptător pentru viaţă: a realizat...

Patimile lui Ezechil

Emilian Ezechil ştie că a ajuns, la 90 de ani, aproape de ultimele capitole ale vieţii, la recapitulare. Urmează povestea fabuloasă a unui veteran...

Prizonier în celula secolului XX

Pe Ioan Gheorghe, secolul trecut l-a „tatuat” cu toate grozăviile ideologice ale epocii, ca într-un program aplicat de exterminare psihică, în care figura călăului...

Supravieţuitorii Holocaustului: Leondard Zăicescu

Leonard Zăicescu, supravieţuitor al pogromului de la Iaşi din iunie 1941, vorbeşte despre ce este mai întunecat şi necunoscut în Holocaustul românesc. Demenţa antisemită...

Cei care nu și-au vândut sufletele. Istoria lui Radu Mărculescu

La 94 de ani, Radu Mărculescu, ”veteranul veteranilor” lagărelor sovietice, readuce la viaţă eroii anonimi care au scris, în deceniul ce a urmat celui...

Un om cât tot secolul XX

Amintirile omului care s-a întors din Iad (I) EXCLUSIV. Vă spunem, începând de astăzi, tulburătoarea istorie a lui Oleg Dombrovschi, un român basarabean cu o...

Un bărbat căruia i se cuvin toate femeile din lume

“New York Times” a publicat, nu demult, sub semnătura lui John Wray, un articol intitulat “I’m the real Nick Cave“. Este unul dintre rarele...

Belmondo, polițistul

Ionel Burileanu a vrut să fie actor, dar a ajuns să lucreze în criminalistică. De jucat mai joacă doar în reconstituirile IPJ Timiş. Prima oară...