Viitorul ne-a arătat încă o dată care e singura noastră scăpare: să ne creștem corect copii.
Meciul de la Ploiești n-a fost frumos, dar a fost util. S-a văzut din nou că Hagi are totuși o altă stofă. A ajuns să câștige Supercupa României cu echipa a doua. S-a mai văzut și că Petrescu, antrenorul campioanei și unul dintre cei mai buni oameni de fotbal din România din toate timpurile, continuă să se lase adus în pragul crizelor de isterie de cele mai mărunte decizii. E de-abia primul meci al noului sezon, și Petrescu e déjà cu nervii la pământ – cât rău pot să îți facă totuși și arbitrii? Chiar așa?
Resursele umane și capitalul
Hagi pare că are resurse nelimitate, fiindcă a construit corect, fără să pună oamenii mai prejos de capital. În interviurile sale recente, a vorbit ca un excelent pedagog și un om de afaceri vizionar. Hagi își merită toate trofeele.
Vara încă nu s-a terminat pentru Ianis și e emoționant și cum soarta noului Hagi a ajuns să intereseze o țară întreagă. Poate că până la urmă s-au înșelat cei convinși că un alt Hagi se va naște peste o sută de ani. Poate că s-au înșelat și cei care, indiferenți la rigorile politice, îl visau pe rege președinte. Poate că nu era bun de președinte, dar Hagi ar fi făcut cu siguranță treabă mai bună ca ministru al educației decât toți cei ce s-au fâțâit în ultimii treizeci de ani în scaunul lui Spiru Haret. Are exact profilul unui inițiator de politici publice în educație.
Vedere de la Nur-Sultan (fostul Astana)
Mai departe, CFR Cluj va ajunge în gara Astana, care între timp a luat numele Nur-Sultan în onoarea lui Nursultan Nazarbaev, conducătorul absolut al Kazahstanului. E ca și cum Bucureștiul astăzi s-ar fi numit Ceaușescu, dați-vă seama. Dar nu e doar atât.
Am fost în toamna anului trecut la Astana (o denumire care în kazahă înseamnă chiar capitala, un oraș din viitor construit peste nimic, chiar din viziunea lui Nazarbaev).
Astana arată ca dintr-un mileniu care nu va sosi niciodată în România, kazahii stau pe munți de bani, iar conducerea lui Nazarbaev se trăiește altfel în aceste condiții macroeconomice. E un caz târziu de despotism parțial luminat.
Totul pentru iubitul conducător
Am participat la un congres literar la Astana. Nu exista kazah care să ia cuvântul și să nu-i mulțumească lui Nazarbaev, extraordinara bibliotecă națională din Astana îi era dedicată cărților sale, bulevardele din Astana și zgârâie-norii din Astana se înălțaseră pentru Nazarbaev, tablourile îl înfățișau înconjurat de prunci cu obrajii rumeni, țintind noile zări. Nici n-am mai avut puterea să mă mir că orașul însuși i-a luat acum numele.
La fotbal, Astana va fi un adversar tare (peste Dudelange) și avem serioase motive de îngrijorare. Kazahii și-au cumpărat cu cash și un fotbal, care, fără să fie spectaculos, este dârz.
Kazahstanul este o lume în sine, dacă nu o planetă – uitați-vă chiar la harta pământului ca să vedeți despre ce vorbim.
În loc de încheiere, să ne întoarcem din când în când la vorbele lui Mircea Lucescu, cel care era de părere că generațiile, fie ele și de aur, nu cad din cer. E mult mai simplu, deci mai greu: tinerii îi ai așa cum îi crești.
