Pe 1 martie 1922 un bărbat a încheiat prematur partida. Şi numele său era Rafael Moreno Aranzadi. Numele acesta s-a predat însă în faţa supranumelui. Şi supranumele său era Pichichi. Așa îi spun bascii bobocului (de rață).
Iar Bobocul acesta se remarcase din vreme la Athletic Bilbao. Juca vârf. Tatăl său era primarul oraşului Bilbao. Și mai mult: Bobocul era nepot al lui Miguel de Unamuno, prozator, poet, eseist, și mai ales filosof.
Filosoful era de părere că trebuie să luptăm în contra destinului, chiar şi ştiind că nu avem nicio şansă să îl învingem. În onoarea lui Pichichi, ziarul Marca oferă în fiecare an un trofeu. În acest an, trofeul îl va primi Luis Suarez. El a ieşit golgheter al ligii spaniole, liga cu cei mai mulţi golgheteri din lume. El a marcat patruzeci de goluri pentru Barcelona. A dat şaisprezece pase de gol. În treizeci şi cinci de meciuri.
Nu se mai întâmplase la spanioli să termine cineva primul şi în clasamentul golgheterilor şi în clasamentul ultimului pasator. Până la el: Luis Alberto Suarez Diaz. A fost mai bun decât Messi. A fost mai bun decât Neymar. A fost mai bun decât Ronaldo. Anul trecut reuşise douăzeci şi cinci de goluri şi douăzeci de pase de gol. Ştiţi, el a început puţin mai târziu sezonul. Fusese suspendat fiindcă l-a muşcat pe Giorgio Chielini, un fundaş italian, la Mundialul brazilian. Și nu era prima oară când Suarez decădea înspre animal. I s-a tot spus Canibalul.
Suarez a crescut, doar din inimă, într-o familie destrămată, la o margine de Sud-America. A măturat străzile din Montevideo – nu e o metaforă, este o istorie personală. Există acest clişeu în vocabularul nostru – foame de glorie. El a cunoscut foamea adevărată. S-a îndrăgostit şi a traversat Oceanul din iubire pentru fata aceea, alături de care trăieşte până acum, la finalul fericit.
La sfârşitul săptămânii trecute, Suarez a marcat de trei ori în deplasarea de la Granada. Pasa de dinainte de ultima pasă a fost la fiecare dintre aceste goluri o capodoperă, ca și așa ar fi fost scris dinainte. Așa a câștigat Barcelona campionatul acesta şi nu l-ar fi câştigat fără golurile sale.
La 1 martie 1922, Bobocul avea douăzeci și nouă de ani. A murit de tifos. Interbelicul e o epocă de aur mai ales în imaginar. În concret, se murea de tifos.
Avea dreptate Miguel de Unamuno – merită să lupți, chiar și când nu poți învinge. Nu avea dreptate Miguel de Unamuno – și destinul se învinge. Luis Suarez are acum douăzeci și nouă de ani. A învins.
Articol publicat in Gazeta Sporturilor, 17 mai 2016.
