Moscova-Petușki, de Venedikt Erofeev (traducere din limba rusă și note de Emil Iordache), Polirom, 2014. Superb imn de slavă beției metafizice – care și ea face lumea îndurabilă!
Îl ştiţi dumneavoastră pe Venedikt Vasilievici Erofeev?, el a fost fiul unui om care şi-a făcut Gulagul, şaisprezece ani şi-a făcut Gulagul, şi nu i-a dat satisfacţie lui Stalin murind acolo, el a murit în libertate, câtă libertate putea fi şi în Uniunea Sovietică, iar fiul său, Venedikt Vasilievici, s-a născut într-un mic oraş din cel mai îndepărtat nord, dincolo de cercul arctic, şi a moştenit puterea tatălui său de a rezista întru adevăr, el, fiul, a crescut rebel, a intrat la Universitate, la Litere, la Moscova, dar l-au exmatriculat, el, fiul, a vagabondat pe la multe şcoli şi institute, toate înalte, toate l-au dat afară, pentru că avea un comportament necuviincios, căci Venedikt Vasilievici nu ştia să fie cuviincios, el a trăit din slujbe mărunte, şi multe republici sovietice a luat la pas, a fost în Lituania, cum şi în Uzbekistan a fost, a fost în Belarus, cum şi în Tadjikistan şi Ucraina a fost, şi nu a fost slujbă pe pământ pe care să o refuze, el a trăit viaţă şi a terminat în 1969, la treizeci şi unu de ani, o carte, iar acestei cărţi i-a dat titlul Moscova-Petuşki, cartea era o capodoperă, dar nici ea nu era cuviincioasă, şi nu a putut fi publicată în Uniunea Sovietică decât atunci când sfârşitul era prea aproape ca să mai conteze, abia în 1989 a apărut, dar era prea târziu şi pentru Venedikt Vasilievici, căci şi el îşi avea deja cancerul, şi în 1990 s-a săvârşit de cancerul său, ceea ce nu înseamnă că Moscova-Petuşki nu şi-a cunoscut gloria, căci poemul, cum i-a spus Venicika însuşi, într-un exces de autoironie, a circulat în samizdat, a trecut de la un cititor la următorul, în clandestinitate, deloc obscură, poemul a uimit, a tulburat, a încântat, ba chiar s-a şi publicat, tocmai în Israel, la Ierusalim, la Ierusalim!, şi în cartea aceasta se amestecă Ilf şi Petrov şi bunul Hrabal şi se deplânge ignoranţa cu privire la moartea lui Puşkin, nimeni nu mai ştie de ce a murit Puşkin, şi niciodată nu ni se spune că poetul a murit într-un duel, încercând să-şi salveze onoarea, iar Moscova-Petuşki e o satiră cumplită, dar e cumplită pentru că este adevărată, şi în satira aceasta un bărbat încearcă să ajungă de la Moscova la Petuşki, cu trenul, cum altfel?, să-şi vadă fiul preşcolar care cunoştea deja litera u, şi trebuia răsplătit cu un pumn de alune, bărbatul călătoreşte către Petuşki, unde este aşteptat şi de o femeie, dar el nu poate să ajungă până acolo, pentru că bea, bea, bea, bea, bea, şi toată cartea devine un magnific elogiu ridicat puterii alcoolului de a trece omul de la o staţie la următoarea, bărbatul bea şi spune poveşti, şi ascultă poveşti, şi cunoaşte alţi bărbaţi şi alte femei, el îi da sticlei de votcă tot ce este al sticlei de votcă, el făureşte noi băuturi, amestecându-le pe cele vechi, el îşi plăteşte călătoria în poveşti, deşi nasul preferă paharele, dar pe el îl îndură şi aşa şi-l botează Şeherezada, şi toate se pot căuta şi toate se pot înţelege când omul are suficientă băutură cât să se gândească sincer la el şi la ceilalţi şi să nu îi fie greaţă de existenţă, şi Venedikt Vasilievici – lăudat fie-i numele! – e blând, e blând cu sufletul omului, el niciodată nu scuipă pe ce e adânc în sufletul omului, el ştie că oamenii au nevoie de toată această beţie şi de toată această mahmureală ca să îndure, să îndure, să îndure, să îndure, să îndure, căci e singur omul pe pământ, şi chiar iubirea, dacă mai poţi visa la o iubire, e spulberată de realitate, întotdeauna e spulberată de realitate, şi atunci trebuie să bei din nou, ca să poţi visa mai departe, şi omul nostru nu ajunge de la Moscova la Petuşki, poposeşte pe un alt tărâm, la fel de fantastic şi de crud şi de înnebunitor cum este întotdeauna ziua în care totul deja s-a băut şi aripile speranţelor au fost zdrobite şi nici o gară nu mai urmează, şi trenul ajunge la capăt de linie, şi nu e nimic dincolo de toate acestea, nimic dincolo, nimic.
Articol publicat în Suplimentul de Cultură, Nr. 529 / 13 iunie 2016.
