Andrei Gheorghe despre Antena 3: “Nu poți să mănânci atât de mult rahat fără să îți placă”

Un interviu neconvențional cu Andrei Gheorghe, despre piața media de ieri și de astăzi, și despre ce rămâne neîmplinit în omul care ne-a dat, totuși, generația “Midnight Killer”.

Care e brandul tău?
Aici e o chestie care mă irită și o să te opresc. Tu vrei să analizezi din punct de vedere imagologic un conținut. Și e o eroare care se întâmplă frecvent în piața media de la noi. Și a început să fie propagată foarte mult de oamenii noștri politici. “Am făcut tâmpenia aia, dar e o eroare de imagine”. Greșit!

E o faptă.
Dragii mei, imaginea e cum dai pe cameră, cum te îmbraci, cum te machiezi, body language,  dar ce zici, ce spui – ăla e conținut. Iar noi trebuie să vorbim de conținut, copiii mei, nu de imagine. Și de ce nu vorbim de conținut, și vorbim de imagine? Pentru că dacă vorbim de imagine e ceva minor – ah, mă scuzați, o greșeală de imagine. Nu se zice mă scuzați, sunt un tâmpit, e ca și cum zici mă scuzați, m-am machiat greșit. Când te duci la televizor, normal că joci și un rol, peste tot joci și un rol, mereu ești mai mult decât tu însuți, că altfel nu te duci acolo, te îmbraci în haine. Nu scriu în ziar cum îi scriu lui Andrei Crăciun – băi, treci pe la mine pe la șase. Adecvare este cuvântul.

Ai putea să prezinți “Dansez pentru tine”?
O, cum să nu! “Dansez pentru tine” chiar mi-ar plăcea. Eu dansez bine, sunt muzical. Eu sunt o sumă de ratări, sunt, printre altele, și un dansator ratat.

Dar ce show n-ai face?
N-aș face “Capatos”, n-aș face show-urile de la ora 5, dar “Dansez”, “X Factor”, “Vocea”, why not? Hai să vedem – ce le reproșăm, că nu sunt cu dinții strânși, că nu vorbesc despre Aristotel?

Nu e treaba lor să facă asta.
Nu e. Sunt show-uri foarte bine produse care îți oferă posibilitatea să te expui într-un mod admirabil.

A căror ratări ești suma?
A tuturor ratărilor mele – sunt un scriitor ratat, sunt un actor ratat, sunt un regizor ratat, sunt toate aceste ratări. Da, sunt o sumă de ratări.

Dar mai ai timp.
Sigur că mai am. Întotdeauna ce am vrut mi s-a întâmplat. Probabil datorită energiilor pe care le împrăștii se întâmplă să vină Coppola la mine și să mă întrebe dacă nu vreau să joc la el în film (râde).

Chiar și un rol de taximetrist  (n.r. – Andrei Gheorghe a jucat rolul unui taximetrist în filmul Tinerețe fără tinerețe, din 2007, regizat de Francis Ford Coppola).
Hei, lasă-mă în pace! Ce, taximetriștii ce au? Am stat cu el la masă, am băut, ne-am plimbat.

Și cum e?
Are multe de zis și e mișto. Pentru că dacă vrei să afli, îl întrebi și-ți răspunde. E mișto să stai cu Bach de vorbă, nu?

Dacă îl consideri Bach, da.
E Coppola, nu e pe considerate, e pe realități. Oricâte chifle ar fi făcut, tot rămâne. A fost mare. “Conversația”, “Apocalipsa, acum”, “Nașul”. Wow!

Cu Adrian Sârbu ești certat sau sunteți în relații bune?
Cu Sârbu am fost prieten și suntem în relații bune.

Vă vorbiți?
Nu. Ne-am despărțit din vina mea și cu mârâit. Nu i-a fost ușor lui Sârbu.

Dar nici ție.
Nici mie, dar cărțile au picat bine. Sârbu a fost, cred, cel mai de succes român în ultimii zece ani de zile. El a pornit de la nimic și s-a întins peste toată țara, a dat un model de business, lumini bine puse, profesionalism, că ăsta e PRO-ul, după care Sârbu a început să exporte și a ajuns să aibă un birou pe colț pe Wall Street, la o multinațională, și a condus-o într-o perioadă extrem de dificilă. Spune-mi, în aceeași perioadă, un alt român cu un succes similar, în orice domeniu vrei tu.

Sunt puțini.
Astăzi avem așa o bucurie că Simona Halep e încântătoare. Mă bucur și îi doresc să-și transforme jocul în model, să fie preluat, și peste zece ani să se vorbească despre „modelul Halep”.

Vîntu?
Săracul Sorin a luat pușcăria foarte personal. Groaznic! Groaznic!

L-a distrus?
Și el a fost atât de trădat de atât de multă lume din jurul lui încât nu putea decât să facă o curățenie generală și să închidă orice relație cu anteriorii participanți.

Și tu ai căzut victimă colaterală?
Nu, n-am căzut. M-am văzut cu Sorin.

Voiculescu a impus și el în ultimii ani, prin Antena 3, un model de presă.
E luat din America. Acolo e făcut de Fox News. E un format copiat, dragul meu, nu e inventat. E preluat de pe o piață enormă.

Dar Fox-ul nu face mai puțin rău în jur?
Nu știu, dragul meu prieten, căci nu sunt un privitor atent al Fox-ului, dar nu pot să cred că poți să stai într-un loc și să mănânci atât de mult rahat fără să îți placă. Fiindcă altfel îl vomiți.

Dezvolți “sindromul Stockholm”.
Da, și părerea trece de la unul la altul, și ajung toți să spună același lucru – noi toți spunem asta, prin urmare…

Ajungi să te întâlnești numai cu oameni care au aceeași părere ca tine.
Să ai dreptate între prietenii tăi, între zece, douăzeci de oameni, să ai un punct de vedere între ei… asta – și aici statisticienii m-ar aplauda – nu e nicidecum reprezentativ. E un slot într-o nișă! Tu și cei care te plac împărtășești același punct de vedere… Știi cum e? E ca și cum doar homosexualii ar fi întrebați despre legalizarea căsătoriilor gay. Normal! Au un punct de vedere și e foarte clar. E între ei. În cazul ăsta, pe tine te interesează răspunsul celorlalți. La fel și cu problema Voiculescu. Ei cu toții au dreptate între ei. Și știi ceva? E nasol să n-ai dreptate. Te trezești ca mine uitându-te în oglindă.

Ține tot de caracter.
Caracter și temperament. Și cred că temperamentul bate caracterul.

Ești coleric.
Cred că da. Un coleric flegmatic.

Ești flegmatic fiindcă ți-e scârbă să fii coleric până la capăt?
Cam așa ceva. Sunt un coleric introvertit, asta e definiția corectă.

Te mai salvezi ca scriitor?
De parcă aș fi scriitor…

Ai zis că ești un scriitor ratat.
Eh, lasă-mă așa, ratat. Și cum să mă salvez?

Nu știu. Să scrii ceva cu care să rămâi.
E un semi-reproș. Sunt prea complexat ca să fiu vreodată un bun scriitor. Sunt un cititor mare, și atunci sunt un scriitor mediocru.

“Midnight Killer”, volumul tău de la Polirom, nu era rău.
Nu că nu era rău, era foarte bun!

În ce raft îl pui?
Proză scurtă.

Asta îți place?
Nu. Eu sunt cititor de romane, dar ca proză scurtă n-am niciun fel de jenă. Unele texte din “Midnight Killer” stau, ca proză scurtă, lângă orice s-a scris în România în ultimii douăzeci de ani și mă tem că îi și bat.

Acum mai scrii?
Da.

În reviste?
Nu. Mai postez, totuși, pe facebook. Vreau să-mi fac un site acum, să reîncep.

Un interviu mai vechi cu Andrei Gheorghe, făcut de mine, publicat pe un site defunct.