Lia Bugnar (45 de ani) este una dintre cele mai apreciate femei din teatrul independent românesc. Regizoare, scenaristă, actriță.

Am invitat-o pe Lia Bugnar să vorbim despre ea la viitor. Mi-a spus, franc, așa: „Oamenii zilelor noastre își toarnă găleți cu apă cu gheață în cap. De ce n-ar lua Oscarul o tâmpenie scrisă de mine”? 

 

Ai copii, Lia Bugnar ?

Nu.

De ce nu ai făcut copii?

Singurul om care mi s-a părut că merită xeroxat a fost Dragoș Buhagiar, fostul meu soț, dar n-a fost să fie, nu s-a nimerit. După care a început să mi se pară că am, de fapt, o variantă de existență mișto. Oricum, mi se pare că e multă lume – și multă lume cu vieți absolut de tot rahatul… Ecuații nerezolvabile. Vieți pe care nu ai vrea să le trăiești. Și în momentul în care toată lumea e disperată să facă copii, atunci eu mă mai gândesc.

Şi cu Dragoş?

Dragoș mi se părea că merită o copie, mai ales că el are deja o fetiță dintr-o primă căsătorie – o minune a naturii. Și asta mă trăgea înapoi – că mă gândeam că nu are cum să îți iasă de două ori la fel de mișto. Mi se pare că oamenii sunt foarte optimiști când aleg să aibă copii, pentru că îți trebuie multe arme ca să o scoți la capăt. Toți au senzația că vor face copii geniali, foarte frumoși, foarte descurcăreți. Dacă fac un prăpădit? O să-l iubesc, na, că e al meu, dar cu ce drept îl bag eu în jocul ăsta greu? Nu mi se pare cea mai bună idee.

Acum, eu având aproape patruzeci și șase de ani, dacă mi s-ar întâmpla, aș lua-o ca pe un semn clar. Că știi că șansele sunt tot mai mici de la o anumită vârstă încolo. Însuși faptul că mi s-ar întâmpla ar fi excepțional. După care încep din nou: 50% pot să aibă nu-știu-ce, 30% nu-știu-ce, de rămân trei variante de copil accesibile ție. Și din analize poți să-ți dai seama cam cum va fi. E o loterie, pe care dacă ai trece-o, ai putea să zici: băi, da, mi s-a dat clar destinul ăsta, să fac și treaba asta.

Ai un frate. Fratele tău are copii?

Da, doi.

Ești mătușă, așadar?

Nemanifestată ca atare.

Mătușa Lia.

Eu cu rudele am un sistem foarte frust de a fi, în sensul că îi tratez ca pe cunoscuți, dintre care unii îmi sunt simpatici, iar alții nu. Pe maică-mea o iubesc foarte tare pentru că este un om care mi-ar fi plăcut foarte tare și dacă nu îmi era rudă. Dar simplul fapt că ea e mama nu m-ar face să o iubesc așa de tare dacă nu ar fi o persoană mișto. Am chestia asta, care poate să fie trecută la multe păcate. Dar așa sunt, știi? Și dintre neamurile mele, sunt oameni care îmi plac și oameni absolut de evitat.

E logic răspunsul tău.

Simplul fapt că avem rude comune nu mi se pare un motiv să stăm grămadă unii în viețile celorlalți.

 

LIA NU E NEBUNĂ, LIA NU E REA, LIA E ATENTĂ

Denotă destul de multă sănătate mintală ce spui – această abordare. Așadar, nu ești nebună?

Nu, dar na!

Oamenii cred de obicei despre tine că ești nebună?

Nu știu. Probabil mă cred rea.

Și ești rea?

Acum să definim termenul. În general oamenii cu care am legătură ajung să constate că sunt un om de treabă. Oamenii cu care am legătură se lipesc de mine ca marca de scrisoare. Am legături chiar mai strânse decât îmi doresc.

Tu cum te-ai caracteriza? În corpul unui singur cuvânt.

Sunt un om care știu că seamănă cu tatăl lui, care era un om destul de contorsionat. Dar cunoscându-mi foarte bine elementele moștenite de la el, le țin în control de atâta amar de vreme, că s-au diluat, aproape s-au dizolvat. Sunt un om atent. Sunt și eu atentă la ce se ivește. Încerc să fiu de treabă.

Cei mai mulți oameni nu sunt atenți. E plin de siniștri care trec prin viață fără să înțeleagă nimic. 

Și eu consider asta. Dar îmi place să fiu atentă.

Ești un personaj interesant, Lia Bugnar.

După ce ți-ai dat seama?

Uite că mi-am dat.

Eu prin toate CV-urile scriu că lucrurile care merită consemnate despre mine nu sunt făcute încă.

 

LIEI ÎI CONVINE SUCCESUL „CĂLDUȚ”

 

Ești pregătită pentru succesul care va veni?

Sincer, nu cred că va veni.

Nu mai vine?

N-o să fie mai mult de „călduț”, cum e acum.

Dar îl vrei?

Cred că asta e varianta cea mai convenabilă. Cred că succesul cel mare vine la pachet cu multe căcaturi.

Ce înseamnă „succesul cel mare”? Ce ai vrea să faci?

Tocmai, că n-aș vrea!

Dacă ți se întâmplă marele succes. Care e el?

Marele succes în cazul meu, utopizând acum, ar fi să scriu un scenariu care să rupă – mai ales că acum filmele românești, oricât de proaste, sunt tratate de capodopere prin lume. Să scriu o tâmpenie din asta, să mă nimeresc la locul potrivit, scenariul meu să ia premii peste premii și asta să mă ducă spre un alt campionat. Cineva din altă țară care plătește bani reali pe treaba asta să mă pună să scriu un scenariu. Să scriu și acolo o tâmpenie care să pară iar foarte bună. Trăim, totuși, în această epocă. Oamenii zilelor noastre își toarnă găleți cu apă cu gheață în cap. De ce n-ar lua Oscarul o tâmpenie scrisă de mine? S-ar putea întâmpla ce spun eu. Să ia un regizor român Oscarul, că și așa n-au luat până acum. Să-l ia cu un scenariu tâmpit scris de mine și de acolo să mă ia te-miri-cine. Dar vin și mă întreb, schimbările cât de fundamentale ar fi? Că tot ar trebui să îi dau de mâncare cățelului meu, să îmi aleg cu ce mă îmbrac, să-mi tai unghiile – și unghiile vor crește la loc.

Spui că nu-ți place să scrii piese de teatru, dar iată că în această direcție îți proiectezi viitorul utopic.

Dacă e să dau o lovitură, aici o dau.

 

LIA N-ARE GLAS, DAR I-AU PICAT NIȘTE FISE

 

Nu mi-ai spus nimic despre viitorul tău ca actriță.

Am speranțe mai mari la scris. N-am date generoase. Între timp mi-au mai picat fise și pot să am un moment în care să joc bine, indiscutabil bine, dar datele mele nu sunt generoase.

Ce înseamnă date generoase?

O dată generoasă este glasul. Un om cu glas bun câștigă jumătate din muncă.

Și tu nu ai un glas bun?

Nu. Am un glas de tot căcatul. Mi l-am mai îmbunătățit eu, că știam că e prost, dar nu e prea bun.

E, într-adevăr, destul de circumcis. Ai o voce de golăneală, așea.

E varianta maximă, cu opțiuni. Există oameni cu glas bun, nu sunt printre ei.

Cine sunt acești oameni?

Ilinca Manolache, de exemplu.

Beligan?

Nu.

Nu?

Nu. E doar recognoscibil. Ștefan Iordache avea un glas fenomenal.

N-ajunge nici glasul.

Din momentul în care n-ai date generoase aici, trebuie să fii genial în rest.

Ca Marius Manole?

Manole are glas!

Are?

Da, da. Istvan Teglas are un glas minunat. Îți zic, trebuie să fii genial în rest ca să compensezi această lipsă de instrument din bagajul tău. Or eu nu sunt genială. Sunt maxim haioasă.

Eu nu mă pricep așa de bine ca tine la teatru, dar cred că principala calitate a unui actor e, de fapt, generozitatea.

În mod cert, așa e.

Un bun actor trebuie să fie generos.

Să știi că un bun actor poate fi și o javră ca om, dar să aibă atâta talent încât să fie generos în scenă.

E posibil.

E.

 

Interviu publicat și în revista Eva, în cursul anului 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here