Scriitor şi publicitar în etate de (aproape) patruzeci de ani, Alex Tocilescu este, dacă nu v-aţi dat seama deja, fiul regretatului regizor Alexandru Tocilescu. El a publicat recent un volum de nuvele. Se numeşte „Imperiul Pisicilor”, a apărut la Editura Polirom.
Sunt niște proze scurte foarte frumoase, unele chiar cu pisici. Am vorbit cu Alex despre cartea asta, dar mai mult despre problemele cu care se confruntă în calitate de președinte de asociație de proprietari în blocul în care locuiește, fiindcă, da, el este președintele.
Câte cărți ai citit anul trecut, Alex Tocilescu?
Douăzeci și patru de cărți, dintre care cel puțin zece sunt cărți de copii. Nu că ar fi proaste cărțile de copii, dimpotrivă. Mi le-a adus prietena mea, care lucrează la Editura ART. Uite, mi-a plăcut cartea pentru copii a Laviniei Braniște – cea cu Rostogol. Bine, mie îmi și place tot ce scrie Lavinia Braniște, dar asta și din cauză că mi-e lene să găsesc și alți autori români și trebuie să îți placă, totuși, cineva, ca să nu pari arogant. Nu poți să vorbești mereu despre tine, că ești cel mai bun scriitor în viață. Bine, eu oricum sigur nu sunt, dar ziceam așa, că na. E bine să mai știi și alți scriitori și să-ți placă, astfel ești băiat OK. Mircea Cărtărescu, na, îl știe toată lumea, așa că mie îmi place Lavinia Braniște. E mai mișto să îl lauzi pe unul aflat la început de drum.
Ești un hipster al plăcerilor intelectuale, Alex?
Da, sunt. Nu am nicio problemă cu asta. Sunt un hipster bătrân. Am aproape patruzeci de ani, ce să fac? Ăsta sunt. Sunt hipster bătrân, e OK. Un fel de intelectual fără cultură – cam asta e definiția mea pentru hipster.
Te mai duci în clubul Control? Sau, cu durerile de șale specifice vârstei…?
Mă mai duc, mai stau pe o bancă, mă mai odihnesc.
Ai rutina dumitale? Ești un om măcinat de rutină, ca un bătrânel simpatic?
Cam sunt, da. Fac mai mereu aceleași lucruri, na. Oricine are o rutină până la un punct. Crezi că e cineva care își începe fiecare zi altfel? Cum ar fi? Ar fi mișto. Dar nu. Predictibilitatea e normală. Cum ar fi să bei în fiecare zi altă băutură când te trezești? Eu, când mă trezesc, beau o cafea sau chiar două. Sunt cafegiu. Și cam fumez la cafea.
ALEX TOCILESCU SE MAI UITĂ LA TINERE PRIN PARCUL CIȘMIGIU. ÎI PLACE CE VEDE
La serviciu cât stai pe zi?
Cam mult. Ajung pe la zece-jumate, stau vreo nouă-zece ore.
Mai scrii proze scurte cu pisici în timpul programului?
Mai rar. Mai mult o ard pe facebook. Și mai ies să mă plimb prin Cișmigiu, că e acolo, lângă, și na. E frumos în parc, vezi tot felul de lume: fie bătrâni, fie tinere. Probabil că sunt și tineri, dar eu nu prea mă uit după ei, mă uit la tinere. Îmi place ce văd.
Te uiți și după bătrâni?
Îi vezi, că sunt foarte mulți. Și te gândești cum o să fii și tu când o să fii ca ei. E cumva inevitabil, sau greu evitabil, să ajungi bătrân. Vrei-nu vrei, bătrân ajungi. Poți să fii cool sau mai puțin cool. Ăia sunt OK.
Dumneata lucrezi deja la bătrânețea dumitale?
Da, cred că de-aia scot cărți acum, să rămână ceva în urma mea. O să rămână cartea asta – Imperiul Pisicilor. N-am trăit degeaba, nu? (râde) O să fiu un bătrânel simpatic, o să vezi.
La 2 Mai te mai duci?
Mă duc în fiecare an. Stăm în gazdă, la Tanti Mița, tata a stat acolo în gazdă din 1970, iar eu din 1978, vara – că m-am născut în 1977, iarna, și nu cred că m-au dus și de Revelion acolo.
Trăiește Tanti Mița?
Sigur, are o casă cu șase-șapte camere. Pe vremuri o umpleam pe toată, că taică-miu avea mereu un cârd de cunoscuți și de prieteni cu el.
ALEX TOCILESCU NU ESTE UN PACHEBOT AL PRIETENIEI, FIIND LENEȘ
Ai moștenit și tu latura asta, ești un pachebot al prieteniei?
Nu neapărat. Mie nu-mi place foarte mult să ies. Sau îmi place, dar îmi e lene, cred. Mai bine stau acasă cu gagică-mea și mângâiem pisicile și povestim. E ciudat, că nu ne uităm la seriale sau ceva, doar stăm și povestim. Stăm de vorbă, nu ne plictisim. Vorbim orice prostie ne trece prin cap.
Ai avut și tu necazuri la serviciu?
Nu foarte grave.
Ai așteptări de la cartea asta a dumitale – Imperiul Pisicilor? O să devii celebru și bogat?
Celebru nu, dar de vândut o să se vândă, că e amuzantă, e genul de carte pe care să o faci cadou. Mă mai și știe lumea de pe facebook. Mă gândeam să fac și o lansare, dar nu știu cum să fac, pentru că toate lansările sunt la fel. Și dacă o faci altfel, se supără lumea că nu e la fel.
ALEX TOCILESCU AR VREA SĂ ÎL CHEME PE MUTU (FOSTUL NOSTRU MARE FOTBALIST) SĂ ÎI VORBEASCĂ LA LANSAREA CĂRȚII
Și cum te gândești să faci?
Asta e, că nu știu cum, dar știu cum nu vreau să fie. Nu vreau să fie la fel. Clasic e: aduci doi oameni, unul e scriitor, altul e critic literar, și ei vorbesc despre carte, dar așa am mai văzut. Eu mă gândeam să aduc un om din popor, un fotbalist, poate.
Mă gândisem la Mutu, că știm toți că mai citea. A citit chiar și Idiotul de Dostoievski. Dar nu știu de unde să îl iau pe Mutu și nici nu l-aș suna eu vreodată: Bună, sunt Alex Tocilescu, vino la lansarea mea de carte, nici nu știu dacă se pretează, poate e dubios. Dacă ar fi un fotbalist care să aprecieze pisicile și să știu că ar veni…
Ne putem gândi. Poate Dănuț Lupu, de ce nu?
E cu pisicile?
Sigur are harfă.
Dacă are harfă, merge. Ne vom gândi la Dănuț Lupu. Știu că e un om OK, că l-a întâlnit o dată tatăl unui prieten de-al meu, când ieșea dintr-un hotel și a început să îi reproșeze toate nenorocirile din carieră. Și Dănuț Lupu i-a zis: Da, mă, ai dreptate, așa și pe dincolo. Dănuț Lupu credea că se cunosc și nu s-a supărat. Mi-ar plăcea de el. Știi, fotbaliștii nu sunt cunoscuți pentru abilitățile lor literare, pentru lecturile lor, nu că nu le-ar avea. Și d-aia, na. Altcineva, nu știu. Probabil că o să fac o lansare normală.
ALEX TOCILESCU REGRETĂ CĂ NU A AJUNS ȘI EL ÎN ECHIPA NAȚIONALĂ
Regreți că nu ai avut o carieră de fotbalist?
Regret. Îți dai seama.
Pe ce post ai evoluat? Erai pomanagiu? Erai mijlocaș la creație?
Băi, aveam o curte foarte mică la bloc, nu prea aveai loc să joci mult fotbal. Nu puteam să joc extremă. Eram bun la pasele cu garajul, la un-doi-uri cu garajele, iar pe teren jucam tot. Îmi plăcea în poartă, dar nu eram foarte bun. Apoi am fost cu un prieten la juniori la Sportul Studențesc, să dăm o probă.
Și nu v-au luat?
El a luat proba, dar nu s-a mai dus, că nu m-au luat și pe mine. Adică, așa cred. Că e posibil ca din cauza asta să nu se mai fi dus și uite așa a rămas și el fără cariera de fotbalist. Bine, el era oricum și rudă cu Mac Popescu, care era președintele clubului, dar era și bun. Era un portar foarte bun. Eu nu eram așa bun, că eram leneș, cum sunt și acum. Acum, când vezi cum joacă băieții din naționala noastră, chiar îți pare rău că nu te-ai ținut de treabă. Că nu mai pare așa de dificil. Și ei sunt leneși, d-abia aleargă.
Acum ai acumulat și greutate.
Mai și fumez… Dar regret că n-am ajuns în națională.
ALEX TOCILESCU ESTE NEIERTĂTOR CU CEI CARE MÂZGĂLESC BLOCURI
Ca președinte de asociație de proprietari, cu ce probleme te confrunți?
Cu ura oamenilor între ei. Vin și se plâng unii de alții, se bârfesc și se mănâncă de c… Așa sunt oamenii din țara noastră. Vine unul și întreabă de ce plătește așa de mult la apă? Îi explic. Da, zice, dar o știi pe aia de la etajul cutare, știi câți bărbați vin la ea? Și toți fac duș după aia! Și eu încerc iar să îi explic: Nu e tocmai treaba noastră. Dar nu mă înțelege și se supără pe mine. Da, dar dacă am număra bărbații care vin…, zice. E cam ca la Coaliția pentru Familie: stau și se uită pe geam la ce fac alții. Mai e și eterna problemă cu salariul femeii de serviciu, și cât de mult sau puțin lucrează ea. Sunt și petiții împotriva ei. Petiții offline. Mai sunt oameni care nu vor să plătească întreținerea. Pur și simplu, nu vor ei. Probleme minore.
Te-a făcut cinic munca de președinte, te-a înăsprit.
Am intrat în contact cu realitatea. Bine, mult mai multă muncă face vicepreședintele, ca în orice organizație. El se și pricepe. Acum ne chinuim de ceva vreme să facem o ședință, dar oamenii nu vor să vină, le e frică, nu știu de ce, de parcă nu ar fi foarte amuzant. Eu mă duc de plăcere, ca să râd. Sper ca domnul Cristi Puiu să facă într-o zi un film despre o ședință de bloc. Pot să îi scriu eu un scenariu, dacă e. Dar cred că oricum el l-ar scrie mai bine. Mai vin oameni care pretind că sunt proprietari, dar nu sunt. Și când le zici că e o ședință a asociației de proprietari, nu de locatari, se supără tot ei. Și ei deja votaseră pentru ceva, și trebuie să o iei de la capăt. Oamenii vor să se repare niște chestii, dar nu știu care sunt alea cu adevărat stricate. Au probleme foarte mici, și tu încerci să le explici care sunt problemele mari și nu ajungi niciodată să le discuți, că se ceartă între ei pe cele mici și se enervează și pleacă acasă.
O ședință de bloc e o imagine fidelă a României, în mic.
Așa este. Exact așa. Aici ne aflăm. Dar mie îmi place. Sunt și președinte, na. În plus, am devenit foarte neiertător pentru cei care vin și pun tag-uri pe blocuri. Vin și scriu pe el. Ce să caute ei să scrie la mine pe bloc? Sunt neiertător, dacă îi prind, îi dau pe mâna Poliției. Voi știți ce greu iese? Am curățat eu, că mi-a fost târșă să o pun pe femeia de serviciu. Am șters cu acetonă și cu jumătate de burete din ăla galben, mic, fiindcă am fost zgârcit și am luat mic. E foarte multă muncă să faci curat, dar, dacă nu faci, zice lumea că de ce e blocul așa de urât. Am și vorbit cu oameni care fac tag-uri și i-am întrebat dacă nu există un semn secret, ca la masoni. Să le desenez eu un triunghi mic pe bloc și ei să nu mai vină, că știu că acolo e Tocilescu. Dar nu există.
În concluzie?
În concluzie, a apărut cartea Imperiul Pisicilor, la Polirom, și ar fi drăguț să o citiți sau măcar să o cumpărați.
„Sper ca domnul Cristi Puiu să facă într-o zi un film despre o ședință de bloc. Pot să îi scriu eu un scenariu, dacă e. Dar cred că oricum el l-ar scrie mai bine”. (Alex Tocilescu, scriitor)
Foto: Paula Rusu
Interviu publicat în Ziarul Metropolis, 24 mai 2017.