Mi-e rușine. Mi-e rușine că trăiesc într-o țară în care prim-ministru, chiar și interimar, a putut fi gen. dr. Gabriel Oprea. Pentru că gen. dr. Gabriel Oprea nu este nici general, și nu este nici doctor, în înțelesul originar al acestor două mari și chiar nobile îndeletniciri.
Întâi, Armata. Prin ce fapte de arme sau măcar de pace s-a remarcat Gabriel Oprea? Răspunsul este acesta: printr-o excelentă rețea de complicități. Înainte de a deveni secretar general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu fusese un deceniu șef la cadre. Știa dosare, asigurase promovări, avea oameni la mână, existau mulți tovarăși care îi datorau carierele, deci totul.
Gabriel Oprea de acolo vine, din universul acelei mentalități – asigură mărirea scandaloasă a unor privilegii, are tovarăși fidelizați, asigură promovări, n-a dovedit nici cuvânt, nici onoare, nici principii, și toate aceste goluri sunt mascate în spatele acestui clișeu totalitar – „interesul național”.
Și-a trădat toți partenerii, și mereu totul a putut fi justificat cu acel clișeu, foarte românește, de altfel. A fost evaluat și re-evaluat. A dovedit rezistență în politica românească, iar asta deja ar trebui să ne pună pe gânduri, politica românească fiind populată, în prezent, la vârf, după cum dovedesc toate rechizitoriile și toate evidențele, de borfași, de analfabeți, de parveniți, de nulități, de infractori care se organizează în partide politice și țin captive resursele unui popor întreg. În acest mediu a excelat Gabriel Oprea.
Apoi, performanțele academice. L-ați auzit vorbind? Pare alfabetizat în pripă, la popotă, la apelul bocancilor, seara, la număratul izmenelor. E ridicol să crezi că un astfel de om are o consistență academică, că poate – ei bine! – conduce doctorate (l-a condus inclusiv pe cel al lui Florian Coldea, de la SRI!). Cum? Cum să conduci doctorate și să te exprimi ca Tata Puiu Iordănescu, nimerind, arareori, aparent din întâmplare, acordul subiectului cu predicatul? Ce geniu în chestiunea securității naționale poți fi când nu ai viziunea unei fraze în care să se închege mai mult de zece cuvinte? Serios, e penibilă ipoteza. Apoi, i-ați citit odele care i se închină în ziarele militare? Dumnezeule mare! Pare coborât direct din Epoca de Aur.
Și chiar mă uit la Gabriel Oprea și văd un alt doctor în științe din istoria noastră națională. Pe tovarășa academician Elena Ceaușescu. Mă uit la Gabriel Oprea și văd un tovarăș de la cadre care cunoaște multe schelete din multe dulapuri, care s-a înălțat pe un munte de slăbiciuni. Cum să guverneze România acest general cu patru stele care n-a participat în niciun alt război decât eterna luptă cu indispensabilii?
Interesul național ar fi – dimpotrivă – ca oamenii ca Gabriel Oprea să fie păstrați în aria lor de competență (care o fi aceea), interesul național ar fi ca mafia din politică să fie destructurată și să înfunde pușcăriile, interesul național ar fi să nu se mai împartă privilegii ca la alba-neagra, mai ales acum când Europa întreagă joacă hora dezastrului financiar, cu Grecia în avangardă! Interesul național ar fi un sistem de educație în care nu poți conduce doctorate dacă ai învățat limba română la fără frecvență și o arăți zilnic.
Sincer, cred că dacă i s-ar da o dictare de clasa a II-a, în direct, la Televiziunea Națională, gen. dr. Gabriel Oprea ar avea mari probleme în a obține o notă de trecere.
Și, la acest sfârșit de epocă istorică, iată că noi ne prezentăm cu acest general pensat care vorbește și gândește ca un șef de CAP de prin 1962, de la Falaștoaca, județul Giurgiu. Ăsta e interesul național? Al cui? Al cărei națiuni?
Mi-e rușine. Și scârbă.
Articol publicat pe www.catchy.ro, 9 iulie 2015.
