Să ne amintim, măcar acum, când un ziarist a murit fiindcă a criticat un fotbalist, într-un context istoric foarte oriental, cât valorează totuși adevărul.
La moartea lui José Saramago, marele căutător de adevăruri Roberto Saviano a scris un text. Acest text era un inventar incomplet al eroilor timpului nostru. Roberto Saviano îi urca pe acești eroi până la artur paz semedo, personajul căruia, deși nu îi dăduse majuscule, José Saramago îi dădea în ultima sa carte (nesfârșită) puterea de a nu se teme să facă descoperiri. Textul lui Roberto Saviano abundă în elogii la adresa ziariștilor de pe pământ care au avut curajul să nu mintă niciodată în ziarele și în revistele lor, chiar dacă uneori – la fel ca Tim Lopes, gazetar brazilian – au sfârșit tranșați într-o favelă.
Mă gândesc la textul acela, de o cutremurătoare frumusețe, citind despre moartea lui Rasim Aliyev. El tocmai a fost omorât în bătaie de șase bărbați rămași până la această oră neidentificați. Date fiind realitățile din Azerbaidjan, e foarte posibil ca numele criminalilor să nu se afle niciodată. Azerbaidjan nu este – în ciuda Jocurilor de spălare de imagine de la Baku – cel mai îngăduitor tărâm cu libertatea de expresie. Rasim Aliyev a fost omorât pentru că a îndrăznit să critice un gest al unui fotbalist. Numele acelui fotbalist este Javid Huseynov. El fluturase un drapel al Turciei într-un meci desfășurat în Cipru. Uneori, să fluturi un drapel este un gest indecent, fiindcă sfidează suferințele victimelor unei istorii întregi. Rasim Aliyev știa asta și a scris asta. A scris-o pe facebook, cum se scrie acum, când ziarele și revistele curajoase sunt deopotrivă asasinate.
Ucigașii lui Rasim Aliyev nu au îndurat critica. Neîndurarea unei critici este primul semn al nebuniei unei țări, ba chiar a unei epoci. Ziariștii care aduc dovezi despre corupția conducătorilor, într-o țară ca Azerbaidjanul zilelor noastre, ajung – în cel mai fericit caz – la pușcărie. Fotbalistul Javid Huseynov joacă în naționala țării sale. El este legitimat la echipa Gabala. Echipa Gabala l-a suspendat până la definitivarea anchetei. Dar acest fotbalist trăiește, în timp ce ziaristul Rasim Aliyev este mort, și nimic nu mai poate să schimbe această stare de fapt.
Luăm prea ușor libertatea de a vorbi și de a scrie. Suntem în contra managerilor și a medicilor, a arbitrilor, a fundașilor centrali, precum și a celor laterali, înjurăm selecționeri și președinți de federație și de țară, și foarte bine facem. Ziariștii, ziariștii adevărați vreau să spun, caută adevărul sau caută măcar să spună adevărul. Adevărul nu e niciodată comod.
Rândurile acestea vin târziu, dar poate că nu inutil: să ne amintim că prin lume trăiesc oameni cât Rasim Aliyev, chiar dacă noi aflăm despre ei doar la moartea lor. Emim Milli, jurnalist azer refugiat politic în Germania, a spus despre Rasim Aliyev: „Era modest, onest și foarte curajos”. Cuvintele acestea au putut fi citite în “The Guardian”. Exact așa mă gândesc la Rasim Aliyev – ca la un bărbat modest, onest și foarte curajos. Uneori, e tot ce îți trebuie pentru a fi ziarist până la capăt.
