Un om a venit tocmai din Australia ca să vadă un meci al ultimei clasate din Premier League. De ce?
Nu cunoaștem, din păcate, multe detalii despre viața lui Steve Ladgrove. Ce știm însă cu siguranță: el există, iar însăși existența unor oameni ca el dă sens jocului de fotbal. Steve Ladgrove tocmai a călătorit douăzeci și cinci de ore, de la Melbourne, Australia, până în Birmingham, Anglia. A vrut să vadă un meci al echipei Aston Villa. Favoriții săi sunt ultimii în Premier League și, cel mai probabil, vor retrograda. A vrut să le fie alături. Și câți mai știm, în secolul nostru, să fim aproape de cei pe care îi iubim atunci când le este cel mai greu?
A văzut meciul. Aston Villa a pierdut: 0-6, cu Liverpool, chiar pe „Villa Park”. A fost o înfrângere îngrozitoare. Dar Steve Ladgrove nu s-a predat disperării, nu și-a pus capăt zilelor. Se întoarce acasă la el, la căpătul lumii. Dar ceva din această istorie foarte contemporană ar trebui să rămână cu noi.
Trebuie să știți: Steve Ladgrove nu este un nebun, el este tânăr, un tânăr străbătut de iluzii, devorat de o pasiune. Dragostea lui are rădăcini adânci. Căci Aston Villa nu e un club oarecare, iar prăbușirea de astăzi nu ar trebui să ne lase indiferenți. Nu are prezent (patronii americani au făcut prăpăd!), și nici viitorul nu sună bine, dar are trecut. Nu se mai pune preț pe trecut în secolul XXI, dar asta e doar o greșeală pe care o vom deconta mai târziu.
Echipa aceasta există din toamna anului 1874. Pe atunci, Țările Române încă mai aveau de așteptat până să obțină independența față de Imperiul Otoman. Aston Villa se numără printre părinții-fondatori ai fotbalului profesonist în Anglia, deci în lume. Mai recent (acum treizeci și patru de ani, totuși) au terminat primii în Europa. Românul care îi știe cel mai bine este fostul mare atacant stelist Cristian Ciocoiu. Cine a trăit anul 1997 știe că atunci Ciocoiu al nostru a urcat, cu foarfeca sa, un Everest.
Iar Aston Villa retrogradează, iată, din Premier League. Și asta îi îndurerează în egală măsură pe Prințul William, viitorul rege al Marii Britanii, și pe actorii Tom Hanks și Robert de Niro. Toți aceștia suferă pentru Aston Villa. Da. Nu tu Manchester United, nu tu Chelsea, nu tu Arsenal, nu tu Liverpool însuși! Cum e posibil?
Viitorul monarh e cu Aston Villa din copilărie, deci dintotdeauna. L-a dus Prințul Charles la o finală de Cupa Ligii, prin ’96. Aston Villa a zdrobit atunci pe Manchester United. A fost, de altfel, ultimul lor trofeu.
Regele de mâine a învățat, deci, că există viață (și ce viață!) la aceste echipe din tărâmul-de-mijloc, care au un trecut nobil, dar acum se luptă pentru supraviețuire, ca oamenii de rând. Nu-i tocmai puțin.
Articol publicat în Gazeta Sporturilor, 17 februarie 2016.