Home Blog VIDEO-PROFESORUL. „Uite, ăsta e Ursu, grijă mare la el, că e cam...

VIDEO-PROFESORUL. „Uite, ăsta e Ursu, grijă mare la el, că e cam nebun”

0
474

Curiosul caz al profesorului de matematică Ioan Ursu, care a vrut să reformeze sistemul de învățământ și a sfârșit prin a fi acuzat că e nebun și dat afară din educație.

de Andrei Crăciun și Mihai Voinea

Ioan Ursu nu mai predă matematică de la catedră. A fost un profesor foarte cunoscut în județul Bacău, dar l-au exclus din învățământ. Ceea ce nu înseamnă cu Ursu nu mai predă. Și-a făcut site-ul lui (http://proful-online.blogspot.ro/) și pune acolo lecții video. El e profu’ online. S-a vorbit o vreme despre el în presă acum șase-șapte ani, a fost ceva trecător ca o modă, l-au dat chiar și în mici reportaje pe la televizor (a fost și la televiziunea publică). Era prezentat ca un personaj exotic, fiindcă nu se încadrase în norme și – ce să vezi? – mutase școala pe internet. Adevărata poveste a lui Ioan Ursu e, însă, alta.

E un om care a încercat să schimbe sistemul de învățământ. Pare că n-a reușit, că a fost înfrânt, doar nu mai e pe ștatele de plată ale niciunei școli. Nu e așa. Pentru că viziunile lui Ursu despre cum poate fi îmbunătățit învățământul, ciudate acum două decenii, ba chiar și acum un deceniu și jumătate, sunt astăzi în vigoare. Printre altele, profesorul de matematică își asumă paternitatea ideii camerelor de filmat la examene (pusă în practică în timpul mandatului lui Daniel Funeriu).

Ursu a luat-o bine pe calea bisericii. Crește albine (de altfel, interviul l-am făcut la stupina lui de lângă Bacău). A intrat în învățământ în 1975, la liceul de petrol din Moinești, împreună cu soția, profesoară de matematică și ea (deși el ar fi tânjit după o repartiție la Tulcea, bazându-se că e marea aproape). A fost profesorul propriilor copii (are un băiat și o fată, amândoi lucrează în IT, fata sa și ginerele lui Ursu la Microsoft, chiar în America, are o nepoțică în clasa I, învață dincolo de Ocean).

A stat douăzeci și trei de ani la Moinești, până în 1998. Ajungea cu copiii la fazele naționale ale olimpiadelor școlare (în anul său de glorie, 1995, a avut patru copii la faza națională, care în acel an a avut loc la Bacău, ceea ce ar fi putut fi un avantaj pentru Ursu, însă nu a fost – fiindcă a stârnit multe antipatii, iar de atunci, crede profesorul, i-au oprit toți copiii să treacă de faza județeană).

În 1997 era să fie numit inspector general (pe filiera PNȚCD), dar a existat o opoziție serioasă la Ursu în județ (s-a descoperit și un dosar penal, pentru că a rupt un lacăt cu un ciocan) și n-a mai fost. Era o figură deja, mai auzea profesorii în etate șușotind către cei tineri: Uite, ăsta e Ursu, grijă mare la el, că e cam nebun!

Conflicte cu sistemul a avut dintotdeauna, pentru că preda altfel. Ideea invențiilor l-a frământat dintotdeauna, n-a vrut să meargă pe cărări bătătorite. În capul lui a fost să umble pe drumuri noi și să mai lase și o urmă. Teze și extemporale a corectat doar în primii doi ani. Apoi, nu mai. Cu un sfert de oră înainte să se termine ora, punea punctajul pe tablă, defalca până la sutime și conform punctajului elevii își puneau singuri nota. Dacă încercau să-l păcălească (oricum știa nivelul fiecăruia), avea soluție: poftim la tablă, susține-ți lucrarea în fața colegilor! Cu cât urca mai mult, cu atât îi scădea de la valoarea reală. Colegii de catedră se uitau la el ca la o ciudățenie. Nu mai făcea nimeni în județ așa. Prima dată a lucrat la seral. Își amintește și acum de un elev, un țigănuș pe nume Cloșcă.

Cloșcă vine cu autocorectura: nota 8!

  • Cum Cloșcă, tu – nota 8?
  • Dar ce are, domn profesor, dacă sunt țigan, nu am dreptul la o notă românească?
  • Bravo, Cloșcă.

Cea mai mare preocupare a lui Ursu aceasta a fost: să vadă unde e elevul cu nivelul și cum face el să ajungă la nivelul elevului: “Asta a fost toată filosofia mea, nu că am de respectat o programă și eu mă țin de ea și nu mă interesează că tu nu înțelegi nimic. Nu să mă țin de programa aia sunt plătit, ci să te învăț ceva!”. N-a vrut să rămână în șabloane și a încercat să aducă mereu ceva în plus actului didactic, pe care îl vede așa: ca pe o întâlnire între emițător și receptor. Acum, spune profesorul Ursu, școala trece printr-o criză (nu doar în România, ci în toată lumea) pentru că fie emițătorul, fie receptorul, fie amândoi sunt dezinteresați.

Matematicianul crede că nu se mai poate face școală după manuale printate. Pentru că printul solicită un nivel de efort din partea receptorului pe care acesta nu mai e, pur și simplu, dispus să îl facă. Videocopiii își cer drepturile. În schimb, dacă lecțiile se mută în modulul video, ehe!, acolo se vede cu totul altfel efortul didactic. Dacă în timpul lecției elevul n-a fost atent, dacă a scăpat ceva, dă înregistrarea înainte și înapoi după cum are nevoie. Și Ursu crede că școala românească a fost în mod intenționat ținută în loc tocmai de către profesori. Pentru că dacă elevul nu înțelege (fiindcă nu e atent) de la oră, părinții îl duc la meditator, unde se face aceeași lecție ca în clasă. O școală axată pe video-lecții ar anula, în opinia sa, nevoia de meditator. Un asemenea gând l-a exclus, de facto, pe Ursu dintre profesori. „Video-manualul e șansa viitorului! E un salt fantastic!”.

Când mai vedea cum predau unii mai tineri lecțiile, Ursu se lua cu mâinile de cap și-și zicea: “Păi, stai așa, că și profesorii au nevoie să vadă lecții înregistrate, ăl tânăr n-are un model, nu știe cum să facă.

E deja anul 2000, profesorul face rost de o cameră de filmat (pe casetă video), o pune pe un trepied și filmează tabla și pe el. Își filma propria lecție, apoi făcea un CD cu ea și la clasa următoare punea CD-ul, să vadă cum primesc elevii. Era o curiozitate maximă. Era deja la Liceul PTTR din Bacău. Ideea a fost îmbrățișată cu bine de conducere, care a exclamat:

  • Da, ia uite ce chestie!

Numai că, aveau ei să-și dea seama, în film se vede și ce nu trebuie. Și dacă la început, inițiativa lui Ursu a fost o minune, treptat au apărut efectele secundare. Într-o filmare din 2004 se aude o elevă care, ridicându-se în picioare, dă glas acestor nemulțumiri:

  • Domnule profesor, acum, până nu dai… nu te trece clasa! Și nu mai vor în lei, în valută, vor în natură!

Auzind acestea, Ursu și-a ieșit din minți și s-a dus la direcțiune, să ceară socoteală pentru cele ce i se aduseseră la cunoștințe (fiindcă mai auzise el de asemenea zvonuri):

  • Băi, eu am fată, dacă fetei mele i s-ar întâmpla așa ceva, eu pe loc v-aș strânge pe toți de gât, nu discutăm!  

Scandal mare, românește, tot eleva a fost scoasă vinovată, înregistrarea a fost ștearsă, s-a făcut consiliu al profesorilor în școală, Ursu a căzut în dizgrație. Din 2004 i-au interzis să-și mai filmeze orele, dar Ursu tot filma și le punea pe Neogen (o rețea astăzi părăsită).

Transparența actului didactic a speriat direcțiunea, pentru că se vedea și nivelul claselor, care nu era tocmai strălucit. În plus, ideea profesorului ar fi putut fi preluată și de alții. Ursu era deja inacceptabil.

De la an la an, a simțit cum se strânge cercul marginalizării. Profesorul Ursu așa crede că: i s-au dat clase tot mai slabe, elevii au fost instigați împotriva sa (au intrat în grevă), a fost mutat de la liceu la profesională. A intrat cu camera și la profesională, preda la clasa a 13-a și a arătat că nivelul acelor elevi e de clasa a II-a (ceea ce demonstra întreaga impostură a sistemului de învățământ traversat de acei elevi). Nu știau nimic, ce să îi învețe integrale?! Le-a predat ca la clasa a III-a. N-a respectat programa, n-a dat teză, n-a încheiat situația școlară. Colegii i-au făcut referat profesorului că e nebun, de a umblat și prin psihiatri și a luat hârtie la mână că nu e, domnule, nebun. Saturat de tot – așa a ieșit Ursu din sistem, i-au desfăcut contractul de muncă pentru că nu respecta programa (nici nu avea cum), pentru că nu lucra după manual (cum să lucreze după manualul de clasa a XIII-a cu elevi care aveau nivel de clasa a III-a?). Sunt zece ani de atunci.

“Am fost la mai mulți miniștri. Ministrul Hârdău m-a chemat la minister, m-am dus bucuros că o să ia în serios ideea mea cu video-lecțiile. M-a luat direct cu: de ce filmezi, mă, de ce filmezi? Păi, domn ministru, în asta constă proiectul meu, domnule! A, ridici tonul la mine ?! Cu Adomniței iar am stat de vorbă, am fost la cabinetul lui parlamentar, la Iași. I-am zis: domnule ministru, știți exact situația din învățământ? Învățământul e făcut praf! Mi-a zis: praf e în capul dumitale!”

Ioan Ursu, profesor de matematică dat afară din sistem

 

Cele zece legi fundamentale ale lui Ursu
(supranumit de elevii săi virtuali “un Creangă al matematicii”)

  1. Câștigă-i elevului atenția! Dacă nu i-ai câștigat atenția, n-ai făcut nimic. Degeaba stai în fața clasei. Pierzi vremea și tu – profesor, și tu – elev.
  2. Profesorul trebuie să se dedice întru totul actului didactic. Când intri în clasă să nu mai ai alte griji decât să îl înveți pe elev!
  3. Cea mai importantă problemă a învățământului românesc este blazarea profesorilor. Nu te lăsa pradă blazării!
  4. Părinții nu pot verifica nimic din ce se întâmplă dincolo de ușa închisă a clasei. Li se cere încredere totală că profesorii își fac datoria. Dar părinții plătesc salariile profesorilor și ar trebui să știe pentru ce anume plătesc. Deschideți ușile claselor!
  5. Cât timp mergem cu varianta că eu sunt ministrul orelor și nu mă poți deranja, nu vom avea niciodată performanță!
  6. Poți să le dai profesorilor de șapte ori salariul, că sunt aceiași oameni! Ei au nevoie să fie plătiți după performanța didactică, dar corect măsurată!
  7. Sistemul e interesat de mediocritate. Mediocritatea nu trebuie să fie învinsă, pentru că ei sunt culpabili de această mediocritate. Și atunci îl șantajează pe profesor: fii atent că și tu ești parte din asta… Dacă nu ești competent, la o oră înregistrată asta se vede! O lecție înregistrată poate fi multiplicată, poate fi urcată pe youtube, se vede!
  8. Elevul și profesorul coboară în mediocritate încet-încet, și fac echipă. Profesorul e bun e cel care nu-i cere nimic, să învețe, să… Copilul nu e conștient de lucrurile astea. Totul sistemul face opoziție ideii de competență!
  9. Întâi vor crăpa sistemul de pensii, de salarizare. Și abia când vom fi într-o situație cum a fost Grecia vom căuta și noi o soluție! Singura cale să nu ajungem așa e să ne ocupăm serios de educație!
  10. În 2007 am propus pentru prima dată într-un consiliu profesoral să se filmeze și examenele și tot. Să fie camere de filmat și la ore, să se vadă și ce facem! Și cu Funeriu am stat de vorbă, când a fost ministru. Eu l-am căutat, i-am spus că e șansa pe care o are: să vină cu camerele măcar la Bacalaureat. A fost un șoc: a venit și s-a dus la patruzeci la sută promovabilitate! Acum au urcat iar la optzeci la sută! Dar cu adevărat treizeci la sută e coficientul real de copii în stare să ia Bacalaureatul. Au dus subiectele atât de jos, încât să facă față și unii care… Și unde se duc toți acești absolvenți care nu trebuiau să fie absolvenți, că pe piața muncii nu au loc: îi înghite administrația de stat, devin bugetari! Și uita așa ne învârtim în cerc…

 

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here