Sunt într-un tren care înaintează lent dinspre Londra către Liverpool. Tot călătoresc prin Marea Britanie încercând să înţeleg despre ce vorbim când vorbim despre ieşirea britanicilor din Uniunea Europeană. Ştim foarte bine, moromeţieni cum suntem, că ţăranul când vine la Bucureşti tot ţăran caută. Nu mai puţin se întâmplă la Londra, şi nu doar cu ţăranul. Aşa e cu românul, în general. Dar şi în această situaţie particulară în care cineva a putut, nu demult, auzi îndreptate către un puşti obez aceste frumoase cuvinte: „Uită-te bine, Costinele, că la Severin nu vezi aşa ceva!”. Erau toţi la intrarea într-un parc imens. Aşa e, la Severin nu vezi aşa ceva.
Nu mă interesează ce se vede din birourile înalţilor birocraţi – variantele oficiale le cunoaştem. Cunoaştem şi prăpastia curentă dintre politică şi cei în numele cărora se face politica. Mă intersează, aşadar, strada, taximetriştii şi paznicii de noapte, bărbaţii din docuri şi femeile uşoare, muzicienii dedaţi jazz-ului înainte de a deveni faimoşi, oamenii din metrouri, din adâncul subteranului şi din miezul lucrurilor. Oamenii de pe stadioane.
Am scris de multe ori despre echipa de fotbal Liverpool FC, ca şi cum aş şti despre ce e vorba. Nu ştiam. Nimeni nu ştie cu adevărat până când nu vede nesfâşitul caselor din cărămidă roşie, cu care te întâmpină oraşul.
Liverpool. E frumos şi e trist, ca orice port. Urmăresc soarele, ascult, desigur, The Beatles, în căşti, şi nu mă tem de realitate. Urmează să mă confrunt cu stilul politicos, dar brutal al localnicilor, care îmi vorbesc deschis cu splendidul lor accent, cu acest scouse perfect paradoxal, nefiindu-le frică de adevărurile incomode. Urmează să mă pierd în cel mai vechi cartier chinezesc din Europa şi apoi să mă îndrept către Muzeul Internaţional al Sclaviei. Am nevoie, mai ales acum, să citesc, acolo, la intrare, acea inscripţie a anonimului care, nebunul!, a putut să afirme că preferă libertatea cu pericole păcii cu sclavie.
N-am ştiut niciodată cum a putut Liverpool să întoarcă finala cu Milan. De unsprezece ani caut un răspuns. E posibil să îl fi găsit, în sfârşit. Nu îl pot da mai departe. Răspunsul se află la o răscruce anume de străzi din Liverpool, înspre amurg, şi e numai acolo.
Iar mai târziu, în sfârşitul de săptămână, Liverpool FC a cam trimis titlul către Leicester. A remizat (1-1) cu Tottenham, pe Anfield. Coutinho a înscris cu un şut splendid cu dreptul, fără preluare, dar douăsprezece minute mai târziu cetăţeanul Harry Kane a întors frumos o minge în şase metri şi a marcat cu un imbatabil la colţul lung. A doua zi, Leicester a triumfat cu eternul lor 1-0 (acum, cu Southampton), şi sunt, iată, la şapte puncte de Tottenham.
Liverpool, cu Klopp cu tot, rămâne la mijlocul clasamentului (pe 9!). Dar cine a văzut meciul cu Tottenham înţelege întocmai: Liverpool FC e o nebunie care abia urmează.
Articol publicat în Gazeta Sporturilor, 6 aprilie 2016.
