Este ultima zi de vineri din luna noiembrie. Sunt în holul sediului din București al Asociației Ana și copiii.
Asociația aceasta se ocupă ca 317 copii (din mai multe județe) să aibă parte de hrană, educație și îmbrăcăminte. Știu bine de ce sunt aici, de ce eu. Vin dintr-un ghetou proletar, am ajuns, nu din întâmplare, ziarist de presă scrisă și niciodată nu mi-am ascuns cea mai mare dorință: să aparțin de Internaționala Oamenilor Buni de Planeta Pământ.
Așa că tot merg la periferii, prin mahalale și în sate uitate de lume, pe continentele celor mulți, și scriu oamenii pe care îi văd pe toate aceste drumuri. Suntem, toți, frați.
E zi de sărbătoare la Ana și copiii. Se vor aniversa toți cei care s-au născut în noiembrie, dar și cei care poartă numele sfinților de la sfârșitul toamnei. Andrei și Andree, Gabrieli și Gabriele, Mihai și Mihaele… E plin de cadouri ! Doamne și domnișoare nu mai prididesc să sorteze, să împacheteze, să depoziteze. E emoționant. Sunt emoționat.
Se lucrează cu norma întreagă în această fabrică de bine. Sunt doar șase angajați la Ana și copiii. Dar sute de oameni sunt voluntari aici în fiecare an. Sute!
Inima, destinul
Caut măcar să nu încurc. Mă retrag într-un colț, lângă două cuști cu iepuri. Aflu: pe iepure îl cheamă Pufosul. Pe iepuroaică o cheamă Rita. Au avut împreună pui, dar niciunul nu a supraviețuit. De atunci trăiesc fiecare în cușca lui. Rita pare tristă. Pufostul pare îndrăgostit.
Ana și copiii s-a născut acum opt ani, când Mihaela Voivozeanu, asistent social, și-a dat seama că pierde copiii pe care îi ajutase să ajungă în centre de plasament. Era timpul când centrele de plasament tot dispăreau, iar copiii rămâneau ai nimănui. Mihaela nu e omul care să accepte ca un copil să fie al nimănui. Îi căutase prin case dărăpănate, prin subsoluri și uscătorii de bloc traversate de șobolani gigantici. Nu, nu putea să accepte că acești copii nu vor avea măcar o masă caldă pe zi.
O privesc bine pe Mihaela. E toată o inimă. Vorbește repede, cu înflăcărare, nu vine de la lux și relaxare. A început din județul Călărași, de la țară. Are senintătatea aceea a oamenilor care și-au împlinit destinul, oricât de greu i-ar fi fost.
Colegele ei mă plimbă prin centru, îmi arată copiii – leg repede prieteșug cu doi dintre aceștia, un băiat de zece ani, Andrei, și o fată de șapte ani, Maria. Toți au aici povești dure de viață și toți se luptă să le depășească și le depășesc. Sunt învingători. Își fac temele, se joacă și visează.
Zâmbetele
Andrei vrea să devină fotbalist, dansator sau bucătar. Îmi cere să îi fiu mentor și accept, deși nu mă pricep nici la fotbal, nici la dans, nici la bucătărie. Batem cuba și ne luăm angajamentele de rigoare. El o să se țină ca lumea de școală (e clasa a patra și nu a luat mai puțin de bine anul ăsta), eu o să trec să îl văd și să stăm de vorbă. Maria are grijă de frații ei mai mici, ca o mamă. E impresionantă. Dacă Moș Crăciun ar veni în fiecare zi, la Maria ar veni.
Ascult copiii, îl cunosc pe Cătălin, voluntar la laboratorul de informatică. Îi învață pe copii care e treaba cu paginile wikipedia (sunt copii cu vârste între trei și optsprezece ani la Ana și copiii). Tocmai citeau ceva despre pământ și abia așteptau ultimele zece minute din informatică, să intre pe net, pe site-urile lor de jocuri. E o bucurie pe care nu și-o pot cenzura, și nici nu au de ce.
Trec orele și apare o adolescentă fericită. Am predat cândva într-un liceu. Știu să recunosc fericirea unui adolescent: a luat o notă mare. A luat. La istorie. Nu știu cine e. E Ana. Ana din Ana și copiii. Ea a fost prima dintre copiii de care Mihaela s-a ocupat ca o mamă. Are șaisprezece ani acum. E o domnișoară fericită. Uneori, o notă mare la istorie e de-ajuns pentru asemenea zâmbete. E încă o reușită care se cuvine sărbătorită!
Stă să ningă, dar nu va ninge. E timpul să mă retrag. Plec, lăsând în urmă prieteni și un copil de care mă simt responsabil. Bineînțeles că mă voi întoarce.
Visul cel mai mare al Asociației ’Ana și copiii’este un centru de zi care să poată găzdui o sută de copii simultan. O casă a lor, pe pământ, o casă la care să se întoarcă, așa cum te întorci, mai ales de sărbători, acasă. Deocamdată au terenul.
Se va împlini.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Orange sărbătorește reușitele Asociației „Ana și Copiii”, prin organizarea a trei spectacole de teatru interactiv. Acestea vor avea loc între 14 și 20 decembrie, în București și Fundulea, județul Călărași (două ediții).
Fiecare reușită merită sărbătorită este campania de Pre Pay de Crăciun de la Orange. Orange va oferi în acest an cadouri de Crăciun tuturor copiilor din centrele ‘Ana și copiii’.
Mai multe detalii: aici.
