Semafor din Santiago de Chile. FOTO: ANDREI CRĂCIUN
Semafor din Santiago de Chile. FOTO: ANDREI CRĂCIUN
Semafor din Santiago de Chile. FOTO: ANDREI CRĂCIUN

Într-o noapte de vineri spre sâmbătă de la sfârșitul lunii ianuarie, anul 2013, după douăzeci de ore de zbor, delegația României a ajuns în Santiago de Chile, în vederea unui important summit între șefii de stat și de guverne din Uniunea Europeană și America Latină. În plus, președintele nostru a acceptat și o vizită la omologul său din Peru, pentru întărirea relațiilor istorice și economice dintre cele două state prietene, fără să fie deloc vecine. Aici ne-a adus dictatura lui Traian Băsescu! Halal!

O astfel de călătorie, fie ea și într-o aeronavă rezervată președintelui României lasă urme. Ziariștii erau cumva ca niște concurenți de la “Big Brother” de la începutul mileniului. Ai timp, în atâta aer, să îți consolidezi animozități, să începi legarea de prieteșug, ba chiar să îți permiți, discret, frivolitatea. Singurul pe care călătoria părea să nu îl fi schimbat deloc nu a fost președintele, ci însuși  consilierul domniei sale, domnul Dorel Onaca, cunoscut pentru calitățile sale de supraviețuitor. Să se fi prăbușit aeronava în Ocean sau de-a dreptul în junglă, în Brazilia, nu am dubii: Dorel ar fi fost singurul supraviețuitor. Personaj suprarealist magic domnul Onaca. A salvat oameni din ghereale piraților, a donat sânge cât un soldat de la începutul secolului trecut, a pălmuit cândva cadavrul unui sinucigaș, dar câte n-a făcut Dorel Onaca! Îi place să povestească și îi place să fie ascultat. Nu i-a încredințat el colegei de la ziare.com, aflată cu  noi în avionul spre America Latină, legendara, retorica întrebare: “Ziare.com, vino mai aproape, de ce nu vii?”. Da.

Erau nervoși ziariștii și aveau de ce să fie. În escala din Insulele Capului Verde se sfâșiaseră pe cadavrul aceleiași știri, care nu era o știre, ci un comunicat pe care președintele îl dăruise în mod democratic, verbal, tuturor. Scenă: ziariștii români ca niște animale de pradă cu boturile pline de sângele imaginat al unei noutăți, în decorul calm al Insulelor Capului Verde, unde localnicii nu au decât o singură grijă: să nu ieși din cadrul deviziei: “Fără stres”.  Fără stres.

Un lanț șaormier în Santiago de Chile!

Această revistă este totuși pentru bărbați, nu de moravuri media (pentru asemenea există oricând site-ul personal al reputatului analist Petrișor Obae), așa că va trebui, inevitabil, să scriem despre femeile Americii Latine. Santiago de Chile, noaptea. Nu îți arde să ieși pe stradă ca felina după pradă, dar, ce să faci!, meseria. Ieși. Uite-le, uite-le, uite chiliencele! Suntem într-un cartier rezidențial, dar le mai prinzi și mergând la pas. Niște femei mai degrabă mărunte și, în plus, se resimte puternica influență nord-americană, mai ales în domeniul culinar. Le cam plac hamburgerii. Au ele un cult pentru siestă, pentru somnul de frumusețe, dar mai puternic pare să fie cultul pentru dejun. Beau ele vin de întreținere, însă eu, poate ultimul bucureștean în viață care n-a mâncat niciodată o șaorma, mă gândesc foarte serios să îmi deschid un lanț șaormier aici, sub franciza “Dristor Kebab”. Par predispuse.

Senioritele care frecventează castingurile telenovelelor stau ascunse. Le voi întâlni totuși, în zilele următoare, în câteun club, râzând cristalin, sigure pe superioritatea lor estetică și culturală. Îmi pare rău, dar femeile din Chile au puține cunoștințe despre Europa, și chiar mai puține despre România. Dacă intenționați să vă refaceți viața la poalele Cordilierilor, ar fi mai bine să aveți cetățenie americană. Și dacă vă apucați să recitați din Pablo Neruda, într-un efort literar fără precedent, sunt șanse slabe să smulgeți mai mult de un inocent “?Que?”, adică “Ce?”. Deci, nu. Îți vine să strigi în urma lor: “Mă, răsfățatelor, mă!”, dar nu știi atâta spaniolă.

Am un playlist interior, dau “play” la niște jazz și termin zorii ascultând într-o cameră de rezonanță intimă melodia “We are the champions”. Viața n-a fost o croazieră de plăcere, spune Freddie Mercury. Așa e: n-a fost. Mă văd aievea urcând într-un mic aututorism asiatic, cuplând centura de siguranță, fixând gps-ul și pornind spre Valpariso, spre Pacific, la capătul tuturor speranțelor. Am în orașul Ploiești, în Prahova, un prieten care are numele acesta – “Valparaiso” – ca parolă la computerul personal. America Latină e și mai frumoasă când o visezi dintr-un județ românesc de munte.  Nu mă urc în niciun mic aututorism asiatic, mă întorc la hotel, după o noapte albă, de vară, într-o emisferă străină, fără evenimente.

Femeile din Lima: la periferie cresc nuferi din asfalt

Nu vreau să intru aici în detalii de natură politică, dar peste două zile era să particip la un mare miting pentru înlăturarea imperialiștilor din toată America Latină, pornit din fața Universității Catolice din Santiago de Chile, da, așa era să fac. Profesionist, am transmis însă, fără să mă las îmbătat de marxism, prestația portocalie a doamnei cancelar Angela Merkel în cadrul Summitului pentru care am bătut atâta drum.  Am scris, am relatat, iar la întoarcere, în avion, președintele însuși m-a felicitat pentru un articol pe care l-am scris, sub euforie deloc bahică, dintr-o berărie. I-am mulțumit, firește, dar n-a fost suficient. Omul care pleacă nu e tot ăla cu omul care se întoarce, cum spune și popa din “După Dealuri”, dar băsist tot nu m-am întors. Rămân în insula mea, vag la stânga de centru. Sunt acum, la jumătatea lui februarie, în cartierul bucureștean Tei și mă uit cum ninge, departe de primăvară, dar dacă închid ochii văd o duminică dimineață de vară, în Santiago, cu clădiri de birouri goale, care nici n-au clipit cât s-a clătinat pământul într-un cutremur de curtoazie. Cât despre femeile din Peru, nici nu vreți să știți! E frumos în Lima, la periferie, frumos ca la Petroșani, mai crește câte un nufăr din asfaltul prost, ca în orice sărăcie cruntă, dar și mai frumos e să rămâneți în centru, unde trăiesc bogații și foarte bogații.

Articol publicat și în cea mai mare revistă de cultură masculină a tuturor românilor, FHM, în martie 2013

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here