În satul Lișteava, comuna Ostroveni, județul Dolj, romii trăiesc în bordeie care amintesc de începuturile civilizației. FOTO: ANDREI CRĂCIUN
În satul Lișteava, comuna Ostroveni, județul Dolj, romii trăiesc în bordeie care amintesc de începuturile civilizației. FOTO: ANDREI CRĂCIUN
În satul Lișteava, comuna Ostroveni, județul Dolj, romii trăiesc în bordeie care amintesc de începuturile civilizației. FOTO: ANDREI CRĂCIUN

SPRE INTEGRARE. Într-un reportaj fără prejudecăţi, arătăm cum trăiesc romii, între bordeie şi palate, între tradiţii şi modernitate, care le sunt frustrările şi speranţele.

„Existenţa la marginea societăţii generează sărăcie”. Urmează o săgeată albastră şi consecinţa: „Sărăcia generează delincvenţa pentru supravieţuire”. O altă săgeată ne duce aici: „Delincvenţa alimentează stereotipul negativ”. Şi mai departe: „Stereotipul condamnă romii, încă de la naştere, la statutul marginal”.

Cercul se închide, o nouă săgeată ne întoarce de unde am plecat. Întrebarea rămâne: cum poate fi întrerupt ceva care se perpetuează de secole?

Literele corecte-politic strălucesc pe hârtia imaculată. S.P.E.R. („Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă”) este o campanie de comunicare implementată de Secretaria tul General al Guvernului şi de Agenţia Naţională pentru Romi, prin fonduri PHARE. Campania a ajuns în faza în care mai mulţi jurnalişti sunt „expuşi unei experienţe” în comunităţi de romi.

Convenim că denumirea etniei e aleatorie. Romii nu par să aibă o problemă cu termenul „ţigan”. Începem din Craiova, oraş unde minoritarii sunt mediatizaţi agresiv şi negativ.

PĂREREA LOR

Năzdrăvan: „Nu afectăm naţiunii”

Pe domnul Năzdrăvan îl ştie tot oraşul. Numele i se trage de la un primar de demult. Poartă o pălărie tradiţională, neagră şi lată. I se mai spune şi „Învăţatul”. Este profesor de limba romani, cunoaşte perfect cartierul „Faţa Luncii”, cel mai controversat din Craiova, a fost consilier al prefectului şi arhivar de vocaţie. De patruzeci de ani fotografiază şi înregistrează evenimente din viaţa comunităţii, mai ales înmormântări.

Despre el se spun multe şi nu toate îl onorează. S-a scris şi că o fiică de-a lui, Lucreţia parcă, ar fi furat, într-o zi caniculară, o ladă frigorifică plină cu îngheţată.

Năzdrăvan, care obişnuieşte să mai judece neînţelegerile dintre ţigani, respinge toate „vorbele” cu gesturi laice: „Aş vrea să dau o informaţie privind la oaia neagră care este Craiova. Evenimentele despre care se tot zice sunt interioare, care ţin de cultura şi tradiţia romilor. Sunt multe exemple de eronare, când evenimente obişnuite, cu fete furate, se transformă în clanuri şi cămătărie. E fals, domnilor, fals! Nu suntem interlopi, nu afectăm naţiunii”.

Refugiul în virtual

Casa domnului Năzdrăvan e în renovare. Criza e trecătoare şi nu are darul să inhibe. Cărămida n-o cumpără de la ţigani, fiindcă nu mai e rentabil. La intrare tronează un portret-gigant al soţiei, care a împrumutat numele unui oraş nu foarte îndepărtat: Timişoara.

La etaj, camera de lucru are de toate: broşuri despre istoria romilor şi cărţi despre Congresele Partidului Comunist. „Trebuie să avem şi trecutul, nu?”, întreabă Năzdrăvan, cu un aer nevinovat. Tocmai muncea la transferarea imaginilor de pe casete video pe DVD-uri. Lucrează pe computer de la începutul mileniului ăstuia. Face programe.

„Sunt pe calculator din 2001, cum trebuie, nu la mişto. Cu messengerul merg din 2005, urc şi clipuri pe YouTube. Am avut şi o neînţelegere cu Clejenii, care mi-au şters muzica, am avut muzică de-a lor pe generic şi m-a scos de pe YouTube. Acolo ar trebuie să stea, că nu e comercial. Nu înteleg ce-au avut cu YouTube-ul”.

Năzdrăvan s-a refugiat în virtual după ce a ratat în presa scrisă: „Am făcut şi o revistă despre ţigani, în 1996, dar n-am ţinut-o decât un număr. Am avut finanţare proprie, adică banu’ meu”. În revistă e un top al ziariştilor şi al politicienilor buni şi altul cu cei răi. Pe primele locuri, la buni, sunt Florin Călinescu, Dan Diaconescu şi Horia Alexandrescu. La politicieni corecţi în frunte e Adrian Păunescu („Ne-a ajutat de-am deschis un cimitir”).

Repede pe maşini puternice

Ierarhiile nu s-au păstrat: „Aşa vedeam noi atuncea, dar în timp omul se mai schimbă, se evoluează, e o mişcare”.

Curtea e plină de nepoţi. Domnul Năzdrăvan are trei copii plecaţi în străinătate, unul în Anglia, altul în Irlanda şi al treilea tocmai în SUA: „Sunt plecaţi până să fie libertinajul ăsta. Au case date pe social”. Nu e chiar mulţumit de ei, fiindcă „la cât se poate aduna, n-au adunat, s-au băgat repede pe maşini puternice”.

Când deschizi poarta începe, aşa, o muzică. E o găselniţă tehnică: „Altfel, toată ziua ar sta deschisă de la dracii ăştia”. „Dracii” sunt Ambasador, Bianca şi nepoţii care poartă numele bunicilor, Timişoara aia mică şi Năzdrăvan Junior, care e cetăţean britanic şi vorbeşte o engleză foarte corectă gramatical. Lui nu-i place în România.

„Uite, şi dom’ Costel…”

Năzdrăvan Senior admite că, mă rog, „unele lucruri se mai fac”, dar doar fiindcă există o cerere deosebită: „Toată România caută camătă. Sunt anunţuri în presă şi caută. În perioada asta merge cam 5% pe lună. Dacă găseşti omul la înghesuială iei şi 10%, hai şi 15%. Totul făcut la notar, pe numele tău, casa pusă gaj, sunt elemente care nu trebuie să le ascundem. Ca fapt divers, dacă ne gândim la Nuţu Cămătaru cum a făcut cu lei, că i-a plăcut animalele… Uite, şi dom’ Costel de la PDL, cu lanţuri, că nu numai ţiganii fac. Dacă făceau țiganii ce fac microbiştii vuia ţara: «Hău, ne omoară!». Pe dom’ Costel nu l-am cunoscut decât prin presă, dar din informaţii, el a prezentat un pericol, dar relaţia în care se află acum, ştiţi cum e, se spală tot, din colorat devii altă culoare, mai bună”.

Ghidul locuinţei continuă. Năzdrăvan îşi întinde braţul amplu, ca un aruncător de greutăţi: „Iată curtea, aici avem o piscinuţă, pentru copii – un leagăn, şi un decor ca să mai omori criza asta, adică o măsuţă, să stai la o cafea. Ştiţi cum e, în oraş sunt multe obligaţii, pleci de acasă cu bani şi vii cu mai mulţi sau cu datorii, cum e norocul”.

ÎN FAŢA LUNCII
„Suntem oameni cu suflet minunat”

Nu există un cartier comparabil în România. Faţa Luncii strânge mii de destine de ţigani şi atrage un sfat îngrijorat de la oltenii ne-romi: „Nu mergeţi, muică, acolo, că nu intră nimeni”.

Microbuzul albastru (care n-are numere de Dolj) tuşeşte ca un ftizic pe străzile neasfaltate. Intrăm într-o nouă dimensiune. Parcă suntem uitaţi în televizor, pe Taraf TV. Un pui de rom are o premoniţie, uşor sumbră, pe care ţine să o comunice foarte vocal: „Mascaţiiiiii!”.

Ciprian Necula, coordonatorul proiectului S.P.E.R, explică de ce reacţionează romii negativ când un corp străin pătrunde în comunitatea lor: „Aşa se întâmplă oriunde în mediile tradiţionale. Aici nu vine nimeni, iar cine vine are un scop: să dea sau să ia ceva. Romii nu se aşteaptă la nimic bun”.

„Să se ierte!”

Priviri reci, ca nişte pumnale, se lovesc de caroserie. Suntem aşteptaţi într-o mare intersecţie, la barul „La Francisco”. Relu, cameramanul de la B1, e la un pas să fie atins „un pic” de un tânăr cu o maşină nervoasă. Romii se strâng pe la porţi şi condamnă agresiunea. Sunt împăciuitori: „Au crezut că îl daţi la televizor, că el n-are carnet şi să nu se afle. E un copil, a greşit şi ne strică imaginea la toţi. Să se ierte!”. E un obicei în Faţa Luncii. Pe străzile astea cu parfum de Rio de Janeiro, puştii conduc fără carnet şi fără probleme. Cel mai des maşini de lux cu numere occidentale. E doar o etapă într-o viaţă dintr-o lume paralelă. Sunt, printre noi, romi care trăiesc fără acte de identitate, fără educaţie, produc şi consumă într-o economie gri, sunt judecaţi după alte legi, de tribunale care nu funcţionează după regulile statului de drept. De la ei se vede alt fel.

Romii din Craiova nu pot intra în cluburi. Au fost destule scandaluri încât să plătească acum toţi. Şi cei nevinovaţi. Un experiment jurnalistic: două grupuri (unul de ţigani îmbrăcaţi decent, altul de români) au încercat să intre în două localuri. Romii n-au putut. Am depus toţi plângere la poliţie pentru discriminare. A fost prima plângere de acest gen înregistrată.

Doi de Eminescu şi un Kennedy

Un ţigan mustăcios face un portret al comunităţii din câteva tuşe. Are mult patos, ar putea, precum Charlie Chaplin, să plângă şi să râdă în acelaşi timp: „Vreţi să ştiţi cum suntem? Suntem oameni, domnule, oameni! Avem un suflet minunat, suntem oameni cu sufletul minunat! Da, există şi răi, dar ţiganul adevărat e o comoară! Ai văzut, dumneata, ţigan prost? Zi, mă, ai văzut?”.

Domnul acesta a fost, mai demult, zugrav în Germania: „Am făcut ceva bani, am zis că sunt cel mai bogat din lume şi m-am întors. Asta e, am fost prost”. În Faţa Luncii au fost cândva doi de Eminescu. Unul gras şi altul slab. Unul din ei e acum lider al taberelor de nomazi de la periferia Romei. Peste toţi ţiganii români din Italia conduce însă Kennedy, „un băiat spălat, şcolit”.

„Problema cu Mailat” a fost dezbăută insistent în faţa caselor impunătoare. Se avansează fel de fel de ipoteze, dintre care una merită consemnată: „Şi dacă el doar se dădea ţigan şi nu era? A pus cineva situaţia asta?”.

Ce vor romii de aici? Răspunsul e comun pentru cetăţeanul român, dincolo de etnie, şi trimite la cineva, o autoritate neidentificată clar, care trebuie „să facă”: „O canalizare, becuri pe stradă, reparaţii la şcoală”. Mai mult: „În Italia ne integrează mai bine, ne bagă copiii la grădiniţă, frumos”.

În staul Lişteava, comuna Ostroveni, lângă Sadova lui „Garcea”, trăiesc romi. Nu prea se ştie câţi. Comuna e frumoasă, are o primărie bine întreţinută, un teatru de vară cu o arhitectură splendidă şi chiar o bază sportivă deosebită, „Recolta Ostroveni”, colorată curajos: în verde pal şi galben intens. Pe primar îl cheamă ca la Bucureşti: Oprescu.

Romii care se târăsc pe sub pământ

Oprescu Gheorghe e un om de stânga, stăpân pe realizările sale: „Când am preluat, în 1996, erau 38 de bordeie. Acum mai sunt doar 8. Se merge înainte”. Personal s-a ocupat de construirea unuia dintre ele. Un fel de locuinţă socială în regim de urgenţă. Ţiganii care stau în bordeie sunt mulţi, analfabeţi şi vehemenţi. Mai jos nu se poate. Se întreţin din nişte ajutoare sociale ridicole („o sută de lei şi ceva”), din alocaţiile copiilor care cresc la umbra unei singure speranţe: că într- o zi vor pleca „afară”, la cerşit. Dorm sub pământ.

Puşcăria, o alternativă

Comunitatea se bucură de prezenţa a câţiva porci, a doi-trei câini şi a unor cai despre care nimeni n-ar putea spune exact ai cui sunt: „E de la lume”.

Timpul a stat pe loc, iar puşcăria, cu mese calde şi un acoperiş deasurpa capului, pare o alternativă excelentă. E o dramă aici, o gălăgie infernală şi o revoltă fără limite împotriva tuturor. A primarului, „care ne-a minţit că ne face cameră”, a celor care filmează („Mereu ne filmează şi nu ne dă nimeni nimic, arză-i-ar să-i ardă. De ce nu ne dă?”). Doar copiii zâmbesc la poză, din grupuri care nu ştii când se lărgesc. Te fac să te întrebi cu ce se ocupă instituţiile de carton care ar trebui să-i protejeze.

Pe străzi e nisip şi un soi de pietriş. O „investiţie” cu bani importanţi, europeni. Opt miliarde de lei. Atât a costat „reabilitatarea” câtorva uliţe prăpădite. Case vor avea romii până la iarnă Autorită ţile şi-au luat, în mod tradiţional, angajamentul: „Am vorbit să ne dea opt module, de la inundaţii. E vorbită la consiliul judeţean, se face”. O singură româncă stă în bordei, cu încă două rude bolnave: „Mi-au murit copiii, am rămas pe drumuri, stau ca ţiganii, ce să fac?”.

EDUCAŢIE CU PROBLEME
„Lăsaţi copiii să vină la şcoală!”

Statistic, în Dolj, 75% dintre ţigani merg la şcoală şi, cu toate acestea, mulţi sfârşesc tot analfabeţi.

Un proces de învăţământ catastrofal are loc în Popoveni. Şcoala a fost vizitată şi de ministrul Ecaterina Andronescu, care, mai mult sau mai puţin oficial, s-a arătat „îngrozită” de calitatea actului educaţional de acolo. Inspectorul şcolar pe probleme de minorităţi Lucian Cherata punctează: „Romii nu prea colaborează cu şcoala, o consideră o instituţie care le perverteşte tradiţia. Şcoala trebuie să facă programe care să demonstreze respect şi pentru tradiţia lor şi care să le câştige încrederea. Ei sunt mai neîncrezători pentru că au fost multă vreme marginalizaţi”.

Victime ale segregărilor

TRUST (Tineri Romi pentru Unitate, Solidaritate şi Transparenţă) este o asociaţie care monitorizează cazurile de încălcare a drepturilor omului în şcolile doljene. Problemele? Programe monoculturale, segregări, lipsa proiectelor serioase, pe termen lung, nu mărul mic de profesori de romani.

„De ce să n-ajungă o coafeză?”

Lelioara Nicola, inspector general în Dolj, parează: „Nu cred că s-a pus problema că nu investim în şcolile cu romi. Domnilor romi, vă agăţaţi prea mult de cuvântul ăsta. Problema e a învăţământului românesc, nu a romilor. La noi, între 12% şi 18% din populaţia şcolară suntem romi. Dumnevoastră aveţi anumite particulărităţi şi tot dumneavoastră veniţi şi spuneţi că nu sunteţi înţeleşi. Eu vă cred când ziceţi că vreţi şi copiii voştri să ajungă mari. Aşa e, de ce să n-ajungă o coafeză, de ce să n-ajungă un strungar, un inspector, de ce nu? Dar voi o ţineţi şi cu tradiţia, şi cu… Nimeni nu spune că vă umblăm la tradiţie. Lăsaţi copiii să vină la şcoală! Lăsaţi fetele măritate să meargă. Lăsaţi-i şi la alte şcoli decât cele din cartier, să facă mai mult, să vadă mai multe idei, mai multe prostioare, să se dezvolte, să ia ceva în plus. Daţi-i copilului şansa să cunoască adevărata scară ierarhică a vieţii”.  

LA ŢIGĂNCI
„Am şapte, trei la cerşit, trei la furat, unul munceşte”

„La Barăci”, în cartierul Drumul Apelor, ţiganii stau în condiţii mizerabile, printre gunoaie. Mentalitatea femeilor de aici e simplă: „Trăiesc din pomană, am copil nou-născut, unde să mă duc eu la muncă? Cine mă ia? Bălcescu (n.r. – Băsescu)? Se face ăsta mare, vine altul, tot aşa. Nu ştiu, domnule, să fac eu cărămidă. Avem copii mulţi, unde ne ducem?”

În cartierul ăsta trăiesc aproape 100 de familii şi folosesc trei cişmele şi trei toalete ecologice. Nu lipsesc însă antenele TV. O doamnă trecută de prima tinereţe târăşte un nepot în fundul gol şi face, nonşalant, o confesiune: „Eu am şapte, trei la furat, trei la cerşit şi unul munceşte”.

„La Barăci” i-am întâlnit pe Paradis, care vrea să se facă poliţist, pe Cichician şi Vandam, care se pare că sunt fraţi, şi pe Maxim Gecsăn, care e creţ, merge în mâini şi a promis că se ţine de şcoală. Am întrebat. Nu s-a văzut încă un ţigan depresiv care să se fi sinucis.

TRADIŢII
„Cărămida ne-a făcut oameni”

Barbu Gheorghe (Fancea) e printre cărămidarii vechi din Ostroveni: „Râmăm pământul. Cărămida asta ne-a făcut oameni. Am 48 de ani în meseria asta. Eu fac de la opt ani, am crescut aşa, suntem la a treia generaţie, dar copiii nu mai vor, pleacă. Suntem sezionieri, lucrăm trei luni pe an, dimineaţa de la 5 până pe la 11, când începe căldura aia mare. Mai băgăm un pic seara. E muncă grea. Am patru băieţi şi trei fete. Noi, de copii, am fost cinci fraţi, mama a murit când eram mic şi tata a fost când cu aia, când cu aia, vai de capul nostru”.

O viaţă într-o poveste

Fancea a avut o viaţă de roman. În martie 1990 a fugit în Germania. A mers pe jos până acolo, dar l-au prins şi l-au dat înapoi: „Am plecat 20, dar au rămas doar 3”. Bani? „De unde? Că ia caporalii ăia şmecheri şi ne distruge, ne omoară. Luăm 20-30 de bani pe cărămidă, câteva sute de lei acolo în total. Din asta trăim toţi alealalte nouă luni, când n-avem ce să facem”.

Craiova, cu vraja ei, e departe. Acolo e plin de căldărari, rudari, alte neamuri. Mulţi vând haine second-hand la târg. Femeile mai „ghicesc”. Pentru cine nu ştie: în limba romani, vrăjitorie înseamnă, literal, „prosteală”.

Ciprian Necula punctează: „Căldărarii, prin tradiţie, nu fură. Sunt cu fierul vechi. Ei trăiesc, de fapt, într-o poveste. Regii, împăraţii, din zona asta a ţiganilor vin. Şi casele cu turnuleţe, vitejiile cu fete… Case ca astea mai sunt doar în nordul Indiei, de unde au plecat. A rămas în memoria colectivă modelul ăsta”. În toată viaţa asta neagră, o rază de lumină se ridică: Asociatia Vasiliada, care ţine de Mitropolia Olteniei şi face miracole neştiute.

HOLOCAUSTUL ROMILOR
Despre lagăre şi „Curva-România”

Pe 22 octombrie 2007, mai mulţi supravieţuitori romi ai Holocaustului au fost decoraţi de Traian Băsescu. Au primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. La finalul ceremoniei, preşedintele şi-a cerut iertare în numele poporului român pentru crimele comise de regimul Antonescu.

Romii au povestit după aceea, public, orori inimaginabile, cu jandarmi obligând ţiganii să se împerecheze în faţa lor, mame cu fii, fraţi cu surori. Un amuzament sinistru.

Pe 2 şi 3 august 1944, în “Zigeunerlager” din Auschwitz-Birkenau, mii de ţigani au fost ucişi. Numărul victimelor nu a fost niciodată stabilit. Genocidul este atribuit nevoii de a face loc în lagăr pentru o „tranşă” de evrei şi apropierii Armatei Roşii.

România a fost un vârf de lance în Holocaustul romilor (Pharraimos în limba romani). Zeci de mii de ţigani au pierit deportaţi în Transnistria.

Nemţii i-au despăgubit cu sume importante, românii le dau o pensie meschină. În Faţa Luncii, la prima strigare a liderilor locali, apar trei bătrâni care au fost acolo.

„Cine rămânea la urmă murea”

Primul, ceva mai sceptic în relaţia cu presa, a ramas orfan de atunci: „N-am avut fraţi, părinţii mi-au murit acolo, am stat trei ani. M-a crescut o mătuşă, i-am zis mamă”.

Al doilea, Mihai „Natural” Chiciu, are 73 de ani şi amintiri puternice: „Eram mici când ne-a luat, ţiganii umbla cu cortul, nu avea domiciliu stabil, muncea pe la boieri, mai fura, mai cerşea. Creşteam la roată. Ne-a prins la Brăila, cincizeci de căruţe.

N-am pierdut pe nimeni acolo, în Rusia. Pe drum am făcut vreo trei luni. Ne-a păzit unii înarmaţi. Au fost cazuri când a încercat să fugă şi i-a împuşcat. Convoiul te mâna de la spate să mergi, cine rămânea la urmă murea.

Dacă o familie avea cinci copii şi unul nu mai putea, ce să faci? Nu putea să-i ducă pe toţi în spate. Şi calul, cât merge dacă nu-i dai mâncare? La fel şi omul”.

Îngropaţi de vii

A ajuns până aproape de Bug, iar după 23 august 1944 i-au strâns pe toţi în tabără şi le-au spus: „Noi am întors armele la nemţi. De acum vă lăsăm, fiecare pe cont propriu.

Cine vrea se întoarce. Acolo trăiam cu cartofi şi cu ce mai găseam prin gospodăriile oamenilor care fugiseră la război. Ne ţinea într-o baracă lungă. Morţii îi băga la comun, uneori mai băga şi vii”.

O scurtă perspectivă: „De la întoarcerea aia ne-a fost rău nouă, că eu m-am dus în Germania şi-mi zicea toţi: «Curva România! ». Ne-a luat de neserioşi. Am tuns iarba pe marginea drumului, câştigam sute de mărci. De îmbracat găseai la pubelă – lux! Şi ordine! Am căutat odată un chiştoc prin cinci parcări, la noi am găsit zece câini morţi pe stradă”.

„Cu ocazia asta, hai să omorâm țiganii”

Al treilea, Stoican Ariotosan, a fost deportat pe când avea un an: „Am fost amărâţi, cu păduchi, a intrat exantematicul şi ne-a distrus, murea câte zece pe zi şi iarna era frig tare”. Cum a fost cu Holocaustul? „Hitler s-a întâlnit cu Mussolini şi a zis: De ce să fie atâţia regi pe lume? Tu iei jumate, eu iau jumate, hai să omorâm, cu ocazia asta, şi jidanii, şi ţiganii”. Nemulţumire mare cu pensia asta de deportat: „Bă, băiatule, România e săracă şi ne taie din bani. Parlamentul ce face? Ia banu’ degeaba, am văzut la televizor că doarme. Dacă era şi la noi civilizaţie nu mai vedeai apa asta mizerabilă să miroasă la călătorii care vine”.

Chiciu trage concluzia: „Nu merge, că la ţigani şi cinci miliarde dacă le dai, tot se găseşte unu’ să fure patru-jumate şi să nu facă nimic”. O lecţie fundamentală s-a învăţat atunci: „La noi nu există niciunul să-l cheme Hitler sau Antonescu. Ne-a zis părinţii, bunicii, că nu e bine şi zicem şi noi mai departe”. Şi mai e ceva, ceva ce uităm prea uşor: ţiganii au fost robi pe meleagurile româneşti. Abia la 20 februarie 1856 şi-au obţinut libertatea.

„În Europa, ţiganii stau şi pe serviciu, şi pe furat, şi pe cerşit. Una e să furi, alta e să tâlhăreşti, nu e chiar aşa… «Afacerile» le fac şi ăia care nu sunt români, dar se dau, şi creşte infracţia pe noi. Migraţia vine de la sărăcie, aia e.”
Năzdrăvan, lider local al romilor

„De ce n-a venit nimeni până la voi aici, în cartier, în Faţa Luncii? Ce, vă era că vă mâncam? Ţiganii nu sunt canibali! Mass-media nu informează corect, direct de la noi. Ia mereu doar partea vătămată. Veniţi, veniţi, să facem o discuţie amicală, mai largă, pe problemă..
 Bălteanu, lider local al romilor

„În problema sănătăţii, în cartierul craiovean Mofleni nu există cabinet medical. 85% dintre romii de la rampa de gunoi nu sunt asiguraţi.”
Mirela Sandu, expert la Agenţia Naţională pentru Romi

„Facem palate cu turnuleţe ca să fie frumos. Caii de pe balcon sunt pentru partea estetică, aşa am pomenit dinainte de noi. Urât? Cum să fie urât?”
Marian, ţigan căldărar
Articol publicat și în Evenimentul zilei, la 12 septembrie 2009.

15 COMENTARII

Lasă un răspuns la ARIANA Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here