Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminiţa Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

Scumpe domnule Mo Yan, fac o reverență târzie în fața domniei voastre și salut Comitetul de Acordare a Premiului Nobel pentru Literatură pentru decizia luată în urmă cu jumătate de deceniu.

Nu vă ascund faptul că până deunăzi nu vă citisem niciun roman, nici măcar o povestire, deși sunt ani de zile de când ele sunt traduse și în limba țării mele. De ce am procedat eu așa?

Am fost o victimă a (contra)propagandei care vă acuză că sunteți un scriitor de casă al Partidului Comunist Chinez (sau măcar că nu vă puteți lăuda cu actele disidenților)?

Am fost o victimă a scriitorilor europeni consacrați care au strâmbat din nas la auzul numelui dumneavoastră: Mo Yan? N-am auzit de Mo Yan! Ce s-a întâmplat cu mine? Răspunsul este mai simplu de atât: nu m-am simțit pregătit.

Trebuie să vă precizez că prezint o nostalgie după Beijing, oraș deloc interzis pe care l-am vizitat în urmă cu aproape un deceniu, pe când eram foarte tânăr. Și m-am temut – nu vă ascund – că romanele dumneavoastră îmi vor deschide rănile acelei tinereți de-acum iremediabil pierdute. Am greșit.

V-am citit o singură carte – Țara Vinului – și sunt în măsură să susțin că într-adevăr meritați Premiul Nobel pentru Literatură. E foarte importantă această precizare: pentru Literatură.

Dumneavoastră nu sunteți un luptător pentru drepturi și libertăți civile, dumneavoastră nu sunteți un filosof, dumneavoastră nu sunteți nici un ideolog. Dumneavoastră sunteți un scriitor. Dumneavoastră sunteți dintre scriitorii, atât de rari astăzi, care se ocupă chiar cu literatura.

Am citit Țara Vinului și am fost uluit de puterea satirei dumneavoastră, de forța imaginației dumneavoastră, de puntea prin care legați folclorul de modernitate.

Domnule Mo Yan, intriga cărții dumneavoastră – o anchetă despre un ținut decăzut în oroare, în care se mănâncă bebeluși la ospețe pantagruelice – m-ar fi putut predispune la dezgust. Dar nicio clipă nu am fost oripilat. Nu știu dacă v-ați dorit să fie așa, dar umorul vă este superior grotescului. Cruzimea pălește în fața detașării cu care este povestită.

În plus, literar, am rămas tot timpul între granițele unei parabole. Politic, am găsit în cartea dumneavoastră o critică profundă, universală și eternă, a sistemelor corupte.

Apoi, domnule Mo Yan, ce personaje ne-ați putut lăsa! Mo Yan însuși, personajul, e memorabil, memorabil e și Li Yidou, discipol al lui Mo Yan și doctor în oenologie, cum memorabil este și anchetatorul Ding Gou’er.

Realism magic chinezesc? Nu știu. Dar știu că Țara Vinului e o beție de satiră și absurd, și, totodată, o carte mare, foarte mare, care va rezista în trecerea timpului.

Scumpe domnule Mo Yan, am terminat cartea dumneavoastră și nu mă gândesc nici la țăranii care-și vindeau pruncii în țara imaginată de dumneavoastră, nici la nesfârșitele beții și nici măcar la desfrâul culinar.

Mă gândesc la culegătorii de cuiburi de rândunici. Căci în descrierea acestui univers al culegătorilor de cuiburi de rândunici, care pentru mine aici, în Europa, e o planetă cu totul nouă, am putut să vă văd în întreaga dumneavoastră măreție.

Primiți, așadar, domnule Mo Yan, această reverență – târzie, dar nu lipsită de sinceritate.

Mă înclin și nu mai vorbesc, tac.

Articol publicat în Ziarul Metropolis, 14 august 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here