Dragă Freddie,

Află că oamenii nu te-au uitat. A fost ziua ta, ai fi aniversat 71 de ani, o idee care sunt convins că te-ar fi amuzat, fără să te revolte. 71 de ani, auzi și tu!

Pe de altă parte, află că spectacolul nu a mers mai departe. Și nu e vorba de The Queen. Fără tine, Queen a continuat să existe, dar a fost numai un trup din care s-a extras sufletul.

Mă gândesc la anii tăi pe pământ: patruzeci și cinci. Și iată că a fost îndeajuns ca să ne lași o eternitate. Spectacolul, spuneam, nu a mers mai departe.

Muzica de masă a decăzut până la înțelesul monosilabicilor. Din fericire, muzica bună a supraviețuit în nișe. Dar stadioane, stadioane adevărate, ca Wembley la 1986, dragă Freddie, nu mai există.

Radio chiar a devenit Ga-Ga și a lăsat în urmă un deșert de ridicol. Dragă, avem tot mai puține vedete adevărate, oameni la care să ne uităm ca la idoli (este, sper să fii de acord cu mine, o idee bună să îți ai idolii, totuși, pe pământ, în realitate).

Dragă Freddie, de tine mă leagă cele mai frumoase dintre amintirile primei mele copilării, așadar cele mai frumoase dintre amintirile mele. Primele discuri pe care le-am ascultat, primele videoclipuri pe care le-am văzut, primele răspunsuri în oracolele colegelor (îți explic asta, altă dată, te-ar distra grozav), ba chiar și primul sărut.

Dragă Freddie, când aveam doisprezece ani, iar tu deja nu mai trăiai, dintr-o stațiune de la malul Mării Negre am cumpărat o carte. Era biografia ta, am citit-o de cel puțin zece ori, și o țineam de Biblie. Apoi, mi-a fost furată. A fost prima dată când mi-a fost furat ceva din dreptul inimii.

Altădată am fost anume la Montreux și ți-am lăsat la statuie un trandafir roșu, nu știu dacă ți-a plăcut, dar o altă idee, mai bună, n-am avut.

Dragă Freddie, muzica îți spuneam, nu mai sună la fel, nu mai există rapsodii ca a voastră, există desigur varianta ca pur și simplu să fiu și eu, de-acum, prea bătrân pentru a mai putea înțelege lumea în care trăiesc. Nu o exclud, deloc nu o exclud. Și asta este, presupun, în definitiv, inevitabil.

Nu am o încheiere pentru scrisoare aceasta, dar am o reverență de făcut: dragă Freddie, îți mulțumesc pentru insula pe care muzica ta, a voastră, ne-a lăsat-o celor care am ajuns cândva până la ea.

Pentru viața aceasta, de fapt, îmi e de ajuns.

Articol publicat în revista Catchy, 10 septembrie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here