În loc de concluzii, închei această scurtă introducere în contemporanitatea cartierului Giulești Sârbi cu noi portrete, dintr-o tușă, ale unor oameni întâlniți pe drum. La sfârșit, veți găsi chiar și un compendiu de înțelepciune de periferie.
Ne despărțim de Giulești Sârbi, cu regretul că am înțeles prea puțin și cu speranța că vom reveni să continuăm incursiunea în adâncurile cartierului. Nu vrem să tragem concluzii, mergem, la întâmplare, cu Marin, ghidul nostru, pe străzi.
Marin e un om cumsecade, deși, așa cum ne-a precizat un alt domn, rom de centru, dacă îl vezi gras, cu burta aia mare, zici că e țigan rău. Nu e rău, Marin își vede de treaba lui. Umblă să dea și el ajutor amărâților. Vine din partea Partidei Romilor. Și ne povestește Marin: n-a fost explozie de țigani în Giulești Sârbi. Nici vorbă. N-au escaldat țiganii. S-a urmat o creștere constantă, firească, atât că după Revoluție mulți care stăteau la blocuri, prin Crângași, prin Giulești-Giulești, și-au luat teren aici și și-au ridicat case. Așa a mai crescut ponderea, după cum se și vede. Marin e născut pe la Giurgiu, au luat-o durerile facerii pe mama sa în timp ce se afla la o nuntă. Dar, altfel, aici se năștea, în Giulești. Știe Marin. Povestește vremurile de altădată: când mergeau pe la discotecă, în Grozăvești, și îi dădeau bodyguarzii afară, zicându-le că sunt ciori și ciorile nu dansează. Se mai lăsa cu bătaie.
Cartierului nu îi lipsesc școlile, grădinițele, bisericile (sunt doar două). Cam nouăzeci la sută dintre credincioși sunt ortodocși, deși se întâlnesc tot mai des neoprotestanți, mai ales baptiști. Mergem cu Marin. Ne arată, stânga-dreapta, case, blocuri. Ne spune povestea. Iată și un complex ridicat greu – în decenii. În anii `90 s-au dat multe țepe. Era vorba că se înalță blocul, dar investitorul se făcea nevăzut cu banii. Așa erau timpurile.
Pe strada Luncii, dăm peste unii – ai lu’ Coniac. Vorbim cu ai lu’ Coniac. Dăm și peste un domn – Cercel. Ne povestește domnul Cercel: că viața e grea, de când au pierdut comuniștii puterea. Păi, dumnealui n-a mai avut loc de muncă stabil din 1994! Înainte muncise într-o întreprindere, pe la Bulevardul Constructorilor, încolo. Acum trăiește pe banii nevestei. Doamna muncește – tură de noapte – într-o fabrică de pâine a unui libanez, pe Calea Giulești.
E frumos pe Luncii. Toată lumea se știe cu toată lumea. Copiii de altădată au plecat și nu prea. Oamenii se strâng lângă Cercel și confirmă, istoriile lor se amestecă, așa cum se amestecă istoriile într-un roman de un realism magic. Dar copiii, să știți, tot aici, înspre Luncii, trag. Au mai ajuns pe Calea Giulești, și chiar „pe la mama naibii, pe la Piața Reșița”.
De aici se văd bine câmpurile. E câmp destul. Nu au a se plânge giuleștenii în chestiunea câinilor maidanezi: sunt câini pe câmpuri, sunt, au de unde alege. Nu sunt trase gaze, sunt probleme mari cu gunoiul, că nu se ridică la timp, dar e liniște, nu s-au pomenit scandaluri, degeaba scrie pe calculatoare, în internet, că Giuleștiul e așa și pe dincolo. Nu e, e liniște. Oamenii spun că ei au fost învățați cu munca, pe la Institutul Pasteur, pe la Hotel București, pe la mătură, pe la spălătorie. Acolo era pâine de mâncat pe vremuri. Focul, în case, se face cu lemne. Lemnele se cumpără, deși oamenii recunosc: le-ar și fura, dacă ar avea multă pădure aproape de unde să le fure. Casele s-au vândut dintotdeauna cu chitanțe de mână și asta e rău, fiindcă acum e o încâlceală în chestiunea proprietății de îți vine să te iei cu mâinile de cap. Buletine sunt și nu prea sunt. Mai mult provizorii. Să nu insistăm. Mai bine să le dăm cuvântul acestor oameni, îndelung neascultați. Iată:
„Toată metalurgia noastră s-a dus dracului. Eu doar metalurgie știu să fac. Deci, ce să fac?”
Cercel din Giulești Sârbi
“Bandiții de la buticuri ne belește de vii. Trei lei și cincizeci de bani o sticlă de apă! Omor!”
Cercel din Giulești Sârbi
„Ce treabă are buletinu’ cu viața? Dacă e rău, tot e rău.”
Marga din Giulești Sârbi
“N-a venit nimeni până acum, cum ați venit dumneavoastră, să vorbească omenește cu noi.”
Marga din Giulești-Sârbi
“Din ce ții fata din scurt, d-aia se face mai a dracu’.”
Mihaela din Giulești Sârbi
“A obosit lumea, a obosit lumea foarte tare. Nu mai poți să asculți o manea, de obosită ce e lumea. Aoleu…”
Mihaela din Giulești Sârbi
“Nu mai stau treij’ de hoți pe cameră, în patru suprapuse. Acum opt inși, poate patru. Modern. Televizoare, calculatoare, telefoane, alea, alea. E mai mare dragul să stai la pușcărie, îți vine să ieși în stradă și să dai în cap la lume. Ăia mari e mari și în pușcărie. Ăia mici rămâne mici.”
Marcela din Giulești Sârbi
„Primarii se mănâncă unii pe alții, care să mănânce mai mult. A zis că ne pune asfalt și asfalt s-a făcut.”
Marcela din Giulești Sârbi
„Dacă ești rom, chiar dacă ai carte, ți se vorbește la persoana a II-a singular. N-ai ce să faci.”
Ștefana din Giulești Sârbi
„S-a cărat fabricile, s-a cărat tot. A luat și pământul de sub ele.”
Calcev din Giulești Sârbi
„Pe mine m-au luat greurile de mic.”
Calcev din Giulești Sârbi
„Alții mănâncă cu sacul bani, și noi dacă ne prinde că furăm o pâine ne bagă la pușcărie și pe Elena Udrea a găsit-o că la arest n-are sutien. Păi, e pușcărie, mamă, să simți, să nu mai furi”
Teodora din Giulești Sârbi
“Parcă e doar Giuleștiul? Colentina – plină de țigani. Ferentari – plin de țigani. Balta Albă – plină de țigani. Baicului – plin de țigani. Dacă știi cum să vorbești cu ei nu-ți sare nimeni în cap. Important e să fii om. Fiecare cu treaba lui.”
Nelu din Giulești Sârbi
“Noi nu știm nici măcar ce e străinătatea. Mănânci o gură de pământ, bei apă, trece ziua.”
Alex din Giulești Sârbi
„Dacă nu e bani, e foame, m-ați înțeles?”
Alex din Giulești Sârbi
Întâlnirile cu oamenii din Giulești Sârbi au fost facilitate prin proiectul “Grup Local de Inițiativă pentru dezvoltarea comunității Giulești Sârbi”. Le mulțumim, pe acastă cale, pentru sprijin, și prietenilor de la Muzeul Culturii Romilor și de la Asociația RomanoButiQ.
