8 octombrie 2015 nu pare o dată atât de îndepărtată, dar este. De atunci, lumea a luat act de câteva schimbări brutale în ordinea mondială a lucrurilor care contează. Pe 8 octombrie 2015, la Liverpool a fost angajat domnul Jürgen Norbert Klopp, de profesie antrenor de fotbal. Dat fiind că toate acestea se întâmplă în Anglia, putem consimți să îl numim pe domnul Klopp manager, ba chiar filosof. Domnul Klopp are într-adevăr, în managementul pe care îl practică, o filosofie. Acesta nu este un clișeu: domnul Klopp își întemeiază filosofia, deci managementul, pe pasiune. În ultimele două luni, domnul Klopp a câștigat șase partide din cele zece disputate. Statistica, în nuanțele detaliilor cu care lucrează, constată, dar nu lămurește. Presa britanică – hulita și minunata presă britanică! – este promptă în a nota că la Liverpool s-a schimbat ceva fundamental. A fost redobândită plăcerea de a juca fiecare meci ca pe o finală de Liga Campionilor, ceea ce, în definitiv, și este.

Liverpool a câștigat în deplasare cu City și Chelsea, dar a și pierdut acasă cu Crystal Palace. Adevărata, marea victorie este însă aceasta: recâștigarea bucuriei. Despre domnul Klopp se spune că împărtășește ceva din destinul nebunilor. Este adevărat. Are un entuziasm incurabil și ușor de îmbrățișat. În înțelepciunea ei, cu aplecarea ei către muzica adevărată, cu urechea ei exersată către sunetul dăruirii, tribuna din Anfield l-a adoptat imediat. Domnul Klopp a ajuns deja la esență – își face meseria fără rest, cu plăcere. Acesta este, de altfel, singurul secret cunoscut al succesului la om.

Domnul Klopp a câștigat duminică după un meci muncitoresc, magic într-un înțeles strict proletar, cu Swansea. Liverpool a urcat, astfel, pe locul 6 în Premier League, la șase puncte de primul loc. Dar domnul Klopp nu se gândește la titlu. A mărturisit-o într-una dintre frazele acelea care păstrează un umor rezervat, coborât din bun-simț. A spus că s-ar gândi zilnic la titlu, începând cu ora șase dimineața, dacă asta ar ajuta, dar nu ajută. Ce ajută, atunci, o echipă ca Liverpool să redevină, după două decenii și jumătate, prima în Anglia, deci în lume? Domnul Klopp evocă munca grea. În definitiv, ce altceva fac și ceilalți angajați din Liverpool, deloc fotbaliști?

Stilul Klopp pare revoluționar, dar nu este. Rețeta este tradițională, este conservatoare, este scandaloasă chiar în banalitatea ei, și apare nouă doar în contexte nefericite ca acesta, în care am uitat baza vieții. Iat-o: pasiunea pură care decurge în muncă grea, trăită cu zâmbetul pe buze. La toate acestea se mai adaugă ceva, căci, în definitiv, pasionat de fotbal e și Mirel Rădoi: știința deprinsă din exercițiu și capacitatea de a învăța din greșeli.

Arta managerului de la Liverpool se ridică din această știință foarte veche și tot mai ignorată. Domnul Klopp pare un pic țăcănit tocmai pentru că este foarte serios în încântarea cu care merge la serviciu. Niciodată singur.

 

Articol publicat în Gazeta Sporturilor, 2 decembrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here