Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleţ din spectacolul „Visul unei nopţi de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) şi a făcut masterul la UNATC. Joacă şi în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.

Lavinia Pele, viața ta a fost așa cum îți imaginai tu că va fi, când erai mică?

Da. Doar că atunci când eram mică voiam să fiu cântăreață; dar acum nu prea cânt.

Cine îți plăcea ție? Natalia Oreiro?

Îmi plăcea automat, fiindcă mă uitam la telenovele, dar nu aveam aspirații să devin vreo Shakira.

Dar ca cine voiai tu să fii? Ca doamna Madonna? Ești prea tânără ca s-o cunoști?

Să știi că n-am avut prea mulți idoli de-a lungul vieții.

Și nici acum nu ai?

Nu. Sunt mulți oameni pe care îi apreciez – actori, actrițe, cântăreți, cântărețe –, dar nu e cineva despre care să spun că vreau să fiu ca el.

Ți-e foame?

Da. Se vede?

Nu se vede, dar curiozitatea cititorilor e mare. Știi să faci mâncare și tu? Cum trăiești?

Fac puțin, dar tocmai învăț.

Au mai fost actori de la „Tony Bulandra” în situația de a fi nominalizați la Premiile UNITER, așa, ca dumneata?

Anul ăsta?

Nu; așa, în general.

Anul trecut. Prietena și colega mea de la Cluj, Andreea Tănase, a fost nominalizată pentru Debut; tot de la Târgoviște.

I-auzi! Deci Teatrul de la Târgoviște stă bine la debutanți.

Da. Foarte bine.

Aveți acolo o gașcă de tineri sau cum?

Nu sunt foarte mulți tineri. Eu nu am stat neapărat mult la Târgoviște, ca să apuc să leg prietenii și așa. Evident, ca peste tot, sunt niște oameni foarte talentați.

E interesant că, uite, oameni care au învățat la Cluj ajung să joace la Târgoviște, la Vâlcea și prin alte locuri.

Păi, la Cluj…

…nu e loc?

Nu e deschis, nu știu ce se întâmplă acolo. Nu veneam neapărat la București, dacă știam că pot să mă angajez la Cluj.

 

LAVINIA PELE A ÎNVĂȚAT LA BUCUREȘTI SĂ TRAVERSEZE PE ROȘU. ȘI ÎI PARE RĂU

 

Aveai prejudecăți cu privire la capitala țării noastre?

Da.

Ți le-ai depășit?

Greu. A fost o vreme – începutul meu în București – când treceam și printr-o perioadă a vieții care nu era neapărat roz… A fost dificil la început – și ritmul ăsta, și agitația, unii oameni… Stilul de lucru a fost un șoc pentru mine, adică nu înțelegeam cum funcționează! Venisem în altă lume, efectiv. După aia am înțeles, m-am adaptat, am preluat lucruri – mai multe decât mi-aș fi dorit…

Traversezi pe roșu, ce faci?

În meserie, mai mult. Dar da, traversez și pe roșu, chestie pe care n-o făceam înainte.

Mi-am dat seama.

Par omul care ar traversa pe roșu?

Nu, că te-a învățat prostii orașul.

OK.

Doruleț din „Visul unei nopți de iarnă”! Ce face Doruleț? Cum e Dorulețul pe care îl joci dumneata? Ce tușă personală i-ai dat lui Doruleț?

Mi-am dat seama, la un moment dat, că pot să mă joc mult cu rolul ăsta… Inițial m-am speriat. Știi textul, nu?

Da.

Așa. E enorm, este o partitură enormă. M-am speriat, asta a fost prima reacție. M-am bucurat că un om are încredere în mine că aș putea face asta. După, am încercat să găsesc punctul ăla de mijloc – între mine și Dorulețul scris de Mușatescu – care nu există, de altfel. Adică nu există nicio actriță care ar putea face Dorulețul scris de Mușatescu. N-am văzut spectacolul, deci nu știu dacă arăt de 18 ani sau aduce a fată de 18 ani ce fac eu acolo.

Mai ales că tu ești, așa cum știm toți spectatorii dumitale, specializată în babe, în doamne în etate înaintată.

În babe, exact! Este un paradox. Dar pentru Doruleț mă folosesc de toată naivitatea, candoarea, deschiderea – și tot elanul ăsta pe care, la un moment dat, îl aveam mult mai pregnant decât acum.

Ți-a fost răpit și ăsta de greutatea vieții adevărate…

Parte din el, dar îl recapăt; pe zi ce trece mai iau din el. Vreau să recapăt toate lucrurile astea.

Vrei să fii tânără din nou, văd.

Da.

Mă înduioșezi cu aceste dorințe.

De ce?

Ai așa, o naivitate a dorințelor. Și, cu toate astea, astăzi n-ai mâncat încă. Ai mâncat ceva pe ziua de azi?

Da, iau mereu micul dejun. Eram pregătită pentru o zi plină.

 

LAVINIA PELE ȘI ACTORII PE CARE ÎI ADMIRĂ

 

Ia să ne mutăm noi către filme. Ai fost la Gala Gopo?

Nu, dar am urmărit. Mi-a plăcut foarte mult filmul „Câini” și m-am bucurat de premiile pe care le-au luat.

Ai urmărit pe TVR 2?

Pe laptop. Nu am televizor, nu mă uit neam la televizor, nu îmi place.

Foarte bine.

Îl admir foarte mult pe Vlad Ivanov.

E un om cumsecade.

Nu pare, dar sunt convinsă că e. Îl admir foarte mult. Îmi place și Gheorghe Visu; la fel, mi-a umplut sufletul în „Câini”; a fost foarte bun. Mai departe, îi admir foarte mult pe actorii Teatrului Maghiar. Nu neapărat trebuie legată asta de faptul că Miklós Bács a fost profesorul meu la Cluj – pe care, de altfel, îl admir foarte mult ca actor –, dar realmente… Este o trupă profesionistă! Am văzut unele din cele mai bune spectacole din țară acolo.

Ei și joacă mult împreună și cred că astfel se sudează bine echipa.

Da; dar au și o disciplină și o dedicare care nu există la toți actorii români. Sunt unguri. Sunt unguri, pur și simplu.

Spune-mi o actriță care îți place.

Andreea Tănase.

Tânăra dumitale colegă. Câți ani are?

Andreea Tănase are 27.

E mai în etate decât dumneata.

Da. Ea a mai făcut o facultate înainte.

Ce a mai făcut?

Filosofie.

Tot la Cluj?

Tot.

 

LAVINIA PELE, BANII ȘI CEI ZECE PENTRU NEW YORK

 

Și ea stă acum în București?

Da. Ea este și angajată la Târgoviște, la „Tony Bulandra”. Îmi place foarte mult, o admir.

I-au mărit salariul.

Hai să nu vorbim despre asta! S-au mărit salariile, dar tot nu s-a ajuns la baremul de bun-simț al salariului unui actor, la cât muncește un actor. Mă refer la un actor care realmente muncește, că sunt și actori care nu muncesc. Nu îmi mai vin acum în cap alte actrițe…

Cum sunt colegii dumitale din „Zece pentru New York”, care se joacă la noi, la Teatrul Metropolis? Sunt buni? Vă înțelegeți?

Sunt foarte buni.

Îți place vreunul dintre ei?

Îmi plac toți, mult. Sunt foarte talentați, au fost aleși…

…pe sprânceană?

Da. Și Lia îmi place foarte mult, e foarte mișto. Și scrie, și regizează… e un om foarte mișto, un om cinstit, cum n-am văzut la mulți oameni. Și atmosfera e foarte frumoasă, ceea ce nu se întâmplă des. Și e foarte bine, pentru că e constructiv, suntem o echipă.

„Zece pentru New York” (regia: Lia Bugnar), la Teatrul Metropolis din București. Foto: Adriana Gioadă

Nu ești un tip conflictual dumneata.

Eu?

Dumneata.
Ba da, sunt foarte conflictuală. Atunci când nu există conflict în viața mea, îl găsesc. Asta îmi face bine.

Azi cu cine ai avut conflict? Te-ai certat pe la Metropolis?

Nu, nu la Metropolis. Ah, telefonic m-am certat!

Superb! Tu bei cafea?

N-am de ce. Nu beau cafea, nu fumez…

(Râde) Ești un copil, Doruleț.

Poate de-aia, vezi?

Sălășluiește Dorulețul în dumneata.

Ceva din Doruleț, cu siguranță.

De câte ori ai jucat spectacolul ăsta?

Nu știu. A ieșit anul trecut, în ianuarie… De puține ori. Nu se joacă decât în perioada de iarnă.

Cât porți la pantofi?

Port 37. Greu de găsit!

Spune-mi ceva în încheiere.

Ce să-ți zic, în încheiere? Nu vreau să zic acum că viața e frumoasă, deși asta simt.

E bine să fii debutant?

E bine să fii debutant. E bine să conștientizezi și să te bucuri de fiecare lucru care ți se întâmplă, cât de mic o fi, pentru că asta atrage, la rândul lui, alte bucurii mai mari. Și cred că fiecare om e minunat și trebuie să avem încredere în chestia asta, ca să ne iubim – căci altfel nu cred că merită, nu cred că e foarte frumoasă viața, dacă nu trăiești cu sentimentul ăsta de iubire.

Așadar, care e părerea dumitale despre teatru, domnișoară Pele?

Mi-am adus aminte de ceea ce a zis Toma Caragiu: „Se poate trăi fără teatru și artă, dar nu merită”.

Deci zici și tu ca Toma Caragiu.

Da, exact asta. Subscriu.

 

Eu cred că nu m-am născut degeaba în România. (Lavinia Pele, actriță)

Interviu publicat în Ziarul Metropolis, 28 aprilie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here