Steaua primește zilele acestea un cuvenit elogiu pentru eficiența jocului său de atac.
Se consultă statistici, se constată că avîntul ofensiv impregnat de Gâlcă e fără precedent. Există, deși secundare, voci care îndeamnă la calm, la moderație, amintind că hazardul a jucat un rol fundamental în cavalcada ofensivă a campionilor – că în loc de 0-4 la pauză cu Aalborg s-a sfîrșit, și cu noroc, 6-0.
Dincolo de meritele colective, există însă și cele individuale. Cel puțin doi jucători trebuie apreciați în context. Primul este Lucian Sînmărtean și despre el deja s-a scris. Celălalt este Claudiu Keșeru.
N-a fost – se vede tot mai clar – o întîmplare salba de goluri cu Pandurii. Atacantul acesta, care n-a reușit în Franța, reușește, iată, în România. Să nu ne ferim de constatarea că nu îi lipsește nimic din bagajul unui vîrf. Nu se pierde în fața porții, are acea doză de pragmatism proprie oricărui golgeter adevărat. De la Claudiu Răducanu, Steaua n-a mai cunoscut un asemenea atacant. Nu e, poate, cea mai onorabilă comparație, dar măcar este justă. Pentru nivelul campionatului nostru, cum și pentru a doua divizie europeană, Keșeru e foarte bun și e corect să recunoaștem amănuntul în toate nuanțele sale.
Keșerizarea Stelei e un fenomen evident, care – trebuie spus – n-ar fi fost posibil fără slăbiciunea adversarilor. La Ploiești, Petrolul a optat pentru austeritate și de aici nimic bun nu poate să iasă, la Cluj se construiește un nou CFR, dar e încă devreme pentru titlu. S-a constatat, de altfel, în meciurile directe.
Mai departe: Dinamo nu s-a vindecat de bolile adolescenței, iar Astra depinde de un patron mult prea capricios și nici spectatorii imaginari din Giurgiu nu ajută prea mult. Și toate aceste detalii nu îi folosesc de fapt Stelei. Ce valoare are de fapt dominarea unei divizii de mediocri?
Certa strălucire a lui Keșeru în România, combinată cu lipsa de strălucire a aceluiași din liga a doua franceză, ne arată exact unde ne aflăm. Să salutăm reușitele acestui atacant descoperit, păstrînd rezerva că laudele sînt, totuși, în cadrul nostru, foarte românesc. Adăugați peste toate acestea și rapida revenire a lui Raul Rusescu în apropierea formei care l-a consacrat și veți da peste granița care încă ne separă de Vest. Pînă o vom trece, dacă o vom trece, propun să nu vedem în keșerizarea Stelei mai mult decît e – dar nici mai puțin.
Articol publicat în Gazeta Sporturilor pe 26 septembrie 2014.
