INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

Printre cei aleși se numără și Ionuț Niculae (26 ani), căruia intimii îi spun Jean. El a fost ales de Mimi Brănescu.

Jeane, ce așteptări ai de la acest spectacol?

Andrei, nu-mi doresc nimic altceva de la acest spectacol decât să iasă așa cum ne propunem, și anume să ajungă la cât mai multe suflete din sală. Pentru că textul e despre noi, actorii. Și să-l jucăm cât mai des.

Cum crezi că îți va influența această selecție cariera?

Mi-a influențat deja cariera prin simplul fapt că mă aflu printre prieteni și colegi dragi cu care voi juca într-un spectacol. Plus întâlnirea cu Lia Bugnar și Teatrul Metropolis, care cu siguranță este de bun augur.

Te așteptai să fii dintre cei aleși? De ce?

Nu mi-am creat așteptări înainte de probă propriu-zisă de la teatru, dar când am ajuns în sală și am văzut cine e în comisie am știut că o să fie bine. Și am avut și un monolog bun, care s-a potrivit foarte bine în contextul dat. Sau pur și simplu am avut noroc…

Cum ți se pare faptul că ai fost ales de maestrul Mimi Brănescu?

Am fost ales de Mimi Brănescu, și mă bucură tare acest lucru. Deși nu cred că asta îl face automat „mentorul” meu. Nu o să mă cheme la castinguri pentru că nu asta e meseria lui. E actor. Puteam să fiu ales de oricare alt jurat. Și cred că s-au consultat, nu cred că a fost ca la pariuri.

Cum decurg repetițiile?

E foarte frumos la repetiții, nu e o atmosferă încrâncenată. Suntem o echipă de oameni tineri și talentați și nu ne propunem lucruri mărețe. Avem un text și vrem să spunem o poveste cu el. Momentan suntem în perioada de lecturi. Aștept cu nerăbdare să trecem la scenă.

Cum vezi această inițiativă a Teatrului Metropolis, odată început lucrul?

E bine că s-a întâmplat. Am mai luat o audiție care din păcate nu s-a concretizat într-un proiect, așa cum trebuia să se întâmple. E mare lucru să faci un spectacol exclusiv cu colaboratori tineri, iar textul să fie scris pentru ei. Îți dai seama că toți ochii vor fi îndreptați către noi, și asta e foarte bine. Și cred că asta s-a vrut. Sper să se mai facă astfel de audiții și în alte teatre, mai ales că nu costă foarte mult.

Cum ți s-a schimbat programul și ce îți place cel mai mult?

Am început din nou să mă trezesc de dimineață cu gândul că ceva bun mă așteaptă. Iar cel mai mult îmi place că am și text.

 

Despre Ionuț Niculae

ID: Nume, data și locul nașterii, studii, roluri mai importante de până acum.

Niculae Ionuț-Florin, născut în București, pe 15 martie 1992. Roluri importante: Cristi din „Rocker”, regia: Marian Crișan, Raymond din „Hoții de frumusete” de Pascal Bruckner, regia: Chris Simion, Leonsio din „Medeea, mama mea” de Ivan Dobcev, regia: Ivan Dobcev și Margarita Mladenova.

 

TEATRU. De ce ai ales teatrul? Cum e să fii un actor tânăr în România zilelor noastre? De ce e bine, de ce e rău?

Am ales teatrul din nevoie. Trebuia să trec la engleză (râde). E bine să fii actor tânăr în România. Cred că e și mai bine în altă țară dar nu am cum să știu asta pentru că nu mă văd în stare să joc în altă limbă. E bine pentru că avem foarte mulți actori tineri talentați, deci ai cu cine să joci, nu e bine pentru că sunt mulți actori în teatrele de stat care nu joacă de ani de zile, dar nu deranjează pe nimeni. Și astfel nu mai e loc și pentru noi.

SCHIMBARE. Ce îți dorești tu să schimbi în teatru, ce ți-ai dori să schimbe sistemul?

Sistemul ar trebui schimbat. Cu totul. Toți actorii să aibă contracte pe perioadă determinată, iar la sfârșitul fiecărei stagiuni să se tragă o linie. Ar mai fi multe de spus. N-am eu litere la tastatură câte ar mai fi de adăugat.

PUNCTE FORTE. Care consideri că sunt atuurile tale în viața de actor?

Am carismă, inteligență scenică și disponibilitate. Continuarea o găsiți la finalul răspunsului de la întrebarea precedentă. (Am umor.)

COTIDIAN. Cum trăiești în viața de zi cu zi?

Sunt într-o perioadă foarte bună din viața mea. O am pe Cristina, prietena mea, care mă sprijină foarte mult. De fapt, ne sprijinim reciproc. Am o pisică superbă. Cu ele îmi ocup restul zilei de după repetiții. Sunt într-o perioadă foarte bună din viața mea. Parcă am mai zis asta, nu?

RECOMANDĂRI CULTURALE. Scriitori sau dramaturgi care îți plac, cărțile pe care le citești acum, un regizor, un film, muzica pe care o asculți…

În momentul ăsta citesc „Povestea târfelor mele triste” de Gabriel García Márquez. Îmi plac Michel Houellebecq, Carlos Ruiz Zafón, Amos Oz. Regizorii preferați sunt: Christopher Nolan, Călin Peter Netzer, Michael Haneke, Paolo Sorentino. Ascult mai rar muzică, dar când o fac optez pentru un jazz, Queen, sau Bruno Mars. Depinde în ce stare sunt. Andrei, dă-mi voie să recomand trei filme. „La grande bellezza”, „La la land” și „Poziția copilului”.

 

Interviu publicat în Ziarul Metropolis, 09 februarie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here