Cine pierde ritmul în cea mai crudă lună din an pierde tot: copiii lui Hagi au obosit înaintea sprintului final și nimeni nu ajunge campion fără un aprilie bun.
“Aprilie este cea mai crudă lună a anului, scoţând la iveală liliacul din pământul mort, amestecând memoria cu dorinţa”, așa a lăsat scris T.S. Eliot în “Țara pierdută”, încă de la 1922.
E adevărat, cum să nu aibă poeții dreptate?, deși în fotbal este însă, ca de obicei, și mai mult: aprilie este luna care decide, de fapt, câștigătorii trofeelor care vor urma, deși ne cam scapă amănuntul.
Aprilie este luna în care se aglomerează totul. E cam ca mijlocul vieții la om. Uite, acum se joacă: cele mai multe puncte în campionate, calificările înspre finale.
Fascinați, cum se și cuvine să fim, de tabloul general trecem prea ușor peste detalii. Iar detaliile scriu până la urmă toată istoria, și cu atât mai mult istoria meciurilor de fotbal.
Trăim vremuri interesante, când inclusiv forma poate fi programată. În aprilie se plătesc și păcatele proastei pregătiri de peste an. Ajunși în acest punct, se cuvine să lăsăm o bilă albă pentru FCSB, câte una gri pentru Dinamo, Craiova și Cluj, și două categoric negre pentru Viitorul și (ce a mai rămas din) Astra.
Indiferent de cine mai joacă pe gazon (și prin programele meciurilor) fotbalul rămâne, totuși, o chestiune de exclamații, deci de vocale (și tocmai de aceea îi va fi greu acestei aglomerații de consoane – FCSB – să fie vreodată strigată astfel pe un stadion, oricâte titluri și-ar apropia). Noi, microbiștii, avem întotdeauna nevoie de oftatul ratărilor și de uimirea copilărească de la orice rabona. Nici nemții nu folosesc numai consoane când își strigă golurile.
Clișeele sunt adevărate, dar ele nu spun tot adevărul. Forma de moment nu e decât rareori chiar de moment. Forma din aprilie decide cine își salvează și cine își ratează sezonul, și ea este o consecință, nu o întâmplare.
Altfel, acum, la răscruce, când încă nu știm cine va câștiga Liga I, darămite Liga Campionilor, aș vrea, în plin caranaval de aprilie, să vă fac atenți asupra existenței unui site unde semnează fotbaliștii, chiar ei. Sunt texte bune de tot acolo. Cel mai recent e al austriacului Christian Fuchs, de la Leicester City (totuși, campioana la zi a Angliei, aflată în cursă pentru Champions League, oricât de improbabil ar părea), un fundaș nici prea-prea, dar nici foarte-foarte. A scris cu nerv, dar mai ales cu umor, despre relația dintre fotbaliști și tribune. E o lectură utilă pentru toți cei care intră pe un stadion, fie că apucă drumul gazonului, fie că speră și disperă în peluză.
Și aș mai vrea să las și o reverență către naționala noastră românească de fotbaliști nevăzători, care s-a calificat la European. În această lume în care vedem atâtea, acești oameni care nu văd nici mingea, nici poarta, dar le simt, ne iau de inimă și ne arată că mereu mai există o cale.
Gazeta Sporturilor, 12 aprilie 2017
Tudor Ganea, arhitectul-scriitor: „Dacă făceam Filologia, publicam și eu mai devreme…”
