Golul lui Cristiano a arătat-o din nou: lumea e în căutare disperată de idoli de consum.
Istoria clipei, pe scurt: Cristiano, înălțându-se ca un zmeu spre cer, croindu-și chip cioplit cu foarfeca pe lângă cel care a fost marele Buffon, fost campion mondial.
Real Madrid câștigă cu 3-0 la Juventus Torino (care nu e vreun Alaves, e totuși campioana Italiei în fiecare an) și rămâne planeta cu gura căscată ca un emoticon.
Forfotă de epitete ornante: gazetele se întreabă de pe ce planetă a aterizat Cristiano, el este urcat într-o altă galaxie, nu mai sunt adjective pe pământ care să-l încapă. Cum să nu i se urce la cap?
Și în toată această hărmălaie vine tocmai din America tot nebunul de Zlatan al nostru și din două declarații ia el prim-planul: gol drăguț, dar ia să încerce de la patruzeci de metri. Deunăzi, Zlatan se declarase iar Dumnezeu, la Los Angeles Galaxy, în vestiar. Ăștia sunt oameni?
Fiindcă e destul de clar că nu ne mai ajung oamenii, fie ei și sportivi care-și trăiesc viața ca pe un antrenament. Consumerismul ne-a făcut o poftă de eroi pe care realitatea abia mai poate să o ducă.
Cristiano e un mare jucător, dar fotbalul nu îi mai ajunge și nu ne mai ajunge când ne uităm la el. Și printr-o ciudată răsucire a minților noastre tot el, netatuat ca la Poarta Albă, ca să poată dona sânge către oameni, e cel obscen. Păi, unde se crede să umble așa pe teren, fără să fie pirogravat conform cu mileniul al III-lea? Insuportabilă înfumurare a acestui fost copil sărac, care a muncit ca în robie pentru a-și atinge steaua.
Mai departe, toată lumea aștepta răspunsul lui Messi. Ia să-l vedem, ia, ce zice? Dar Messi, în felul său insuportabil de a rămâne perfect decent în talentul lui ireal, nu a propus o altă foarfecă a lui Dumnezeu.
A făcut și în Barcelona-Roma (scor 4-1) ce face – cu nesemnificative excepții – de peste un deceniu, în fiecare săptămână: a fost cel mai bun de pe teren, acolo, lângă Iniesta. E, desigur, prea puțin.
Și stăm așa cu mințile rătăcite, sub marea întrebare a începutului de mileniu: care e, domnilor, mai mare? Fiindcă nu ne putem bucura, dacă n-avem o ierarhie la bază.
Și în această dilemă care nu se mai sfârșește, mai apare o nuanță: Liverpool. Eh, Salah din Egipt nu vă place? El ce cusur are?
Liverpool face 3-0 cu Manchesterul lui Pep, tribunele sale, și ele cele mai bune din istorie, înnebunesc și nimeni nu mai dă un semn de exclamare pentru cum Bayern, ca un ucigaș tăcut, deloc orbitor, e deja cu un picior și jumătate în semifinală.
O, și ce-o să ne mai mirăm când după Kiev o să ajungem tot la axioma Lineker, din care nemții ies întotdeauna învingători…
Propun să mai avem puțintică răbdare.
