Chiar în aceste clipe, când vă pregătiți, să ieșiți pe ușă, să mergeți la o bere (așa se zice, dar știm toți că nimeni, niciodată, nu merge doar la o bere, exceptând situația în care cel care zice nu este român), vreau să strecor, filosofic și istoric, în sufletul dumneavoastră câteva aspecte. Asta vreau: să arunc sămânța unor informații noi, care vă vor ajuta să alegeți ce beți când beți.
Știți că mergeți la o bere, dar știți dumneavoastră ce este, până la urmă, o bere?
Dumneavoastră o să îmi spuneți că o bere este, îndeobște, compusă din patru ingrediente naturale(drojdie de bere, malț, hamei și apă) și că poate fi blondă sau brună, iar eu o să vă combat punct cu punct, fiindcă situația este mult mai nuanțată.
Domnilor (și doamnelor, de ce nu?), știți când s-a băut prima bere? – că nu știți. Noi, indivizii umani, bem, după toate datele, bere de șase mii de ani – asta înseamnă cu patru mii de ani înainte de Hristos.
Da, dragii mei, berea una dintre cele mai vechi băuturi alcoolice din istoria speciei noastre și, poate (așa ar fi normal, oricum), una dintre cele mai apreciate. Și să luăm în considerare că până acum vreo zece ani, rușii (oho, rușii!) nici nu catalogau berea drept băutură alcoolică…
Ca atestare documentară, se poate constata că primii care au degustat (și au lăsat urma degustării) au fost mesopotamienii, undeva în Iranul de Vest de astăzi. Acolo au șezut ei și au băut și foarte bine au făcut.
Să mai menționăm că în vechiul Egipt berea era considerată aliment indispensabil pentru o dietă zilnică sănătoasă (bravo, vechii egipteni!). Iar în vechiul Babilon, femeile-berar erau și preotese (să le salutăm călduros, cu această ocazie, pe zeițele protectoare ale berii, Siris și Nimkasis – salut, Siris, salut, Nimkasis, ați fost patroane bune).
Revoluția blondă
Acestea fiind spuse, să ne întoarcem la clasificările de care încercam să vă fac conștienți.
Domnilor, trebuie să știți că, așa cum pe lume a fost lăsată și culoarea fucsia, care nu trebuie confundată cu culoarea magenta, tot așa, berile sunt fie Lager (de fermentație joasă), fie Ale (de fermentație înaltă).
Scoatem un carnețel și notăm: în cadrul celor Lager ne bucurăm de: Pilsner Lager (țineți minte berea asta, că vă mai întreb de ea), Special Lager, Extra Lager, Bock și Black.
Întorcându-ne la Ale, să precizăm că aceasta poate fi: Ale simplă, Abbey sau Black Stout. Mai există, desigur, și alte tipuri de bere, dar parcă mai puțin importante (să menționăm aici, mai ales, berea fără alcool).
Ați ținut minte bere Pilsner? Că v-am zis că vă întreb de ea. Fiindcă aici voiam să vă aduc. Ne aflăm în anul 1842 pe teritoriul de astăzi al Cehiei, în frumoasa localitate Plzeň (căruia mai putem să îi spunem și Pilsen, la doar nouăzeci de kilometri de Praga, în Boemia de Vest, pe atunci în Imperiul Habsburgic).
Localitatea Plzeň le este binecunoscută microbiștilor din țara noastră, întrucât echipa-fanion a urbei, Viktoria, tot pică la tragerile la sorți cu reprezentantele fotbalului românesc în cupele europene. Ele se tot încleștează, câștigă ba românii, ba cehii, suntem toți pe acolo…
Iar aici, la Plzeň/ Pilsen, în anul 1842 (după Hristos) a avut loc un eveniment care a schimbat pentru totdeauna istoria berii: aici s-a născut prima bere blondă lager de tip pilsner din lume. Și pentru că aceasta trebuia să poarte un nume i s-a spus simplu: Pilsner Urquell.
Domnilor (și doamnelor, de ce nu?), asta e berea blondă la care vă gândiți dumneavoastră când vă gândiți la berea blondă. E reputată pentru culoarea sa aurie și pentru echilibrul perfect între dulce și amar, ba mai mult pentru spuma sa cremoasă, cu o densitate, desigur, ridicată.
Imaginați-vă că berea aceasta a avut așa un succes că la sfârșitul secolului XIX a fost nevoie să se înalțe ziduri și să se ridice porți groase care să apere secretul de fabricație. A fost o revoluție! Fiindcă astăzi mai mult de 70% dintre berile consumate pe planeta pământ sunt de tip pilsner…
Se savurează cum trebuie și la noi în țară, Pilsner Urquell urcă vertiginos în preferințele consumatorilor români, crește numărul de tapsteri români acreditați, se merge spre bine.
Domnilor (și doamnelor, de ce nu?), țineți minte: când spuneți Pilsner, spuneți, la bază, Pilsner Uruquell, pionierii. Și s-a păstrat rețeta până în ziua de azi, s-au păstrat metodele de producție și Berăria din Plzeň de unde a început totul s-a păstrat și ea.
Repetați după mine: hladinka
Știți cehește? De ce nu învățați cehește? N-ați vrea și dumneavoastră să citiți în original un Hrabal, un Hašek, un Čapek, un Kundera? Nu doriți să vizionați un Forman fără subtitrare, să vă uitați la serialul Joe Limonadă? Limba cehă este o limbă foarte frumoasă, iar cehii înșiși sunt printre indivizii înzestrați cu simțul umorului (și nu numai).
Astăzi, deci, vom învăța cuvântul hladinka. Repetați după mine: hla-din-ka. Hladinka, domnilor (și doamnelor, de ce nu?), este o halbă de bere cu trei degete de spumă cremoasă, d-aia bună, care protejează prospețimea și aroma.
Bine că te-ai trezit dumneata să ne înveți și ce să bem acum, îmi veți spune, într-un acces nejustificat de neîncredere (dacă m-ați privi mai îndeaproape, ați vedea că am expertiză în consumul de bere, îndeosebi la halbă).
Uite, nici nu vă spun eu, vă spune omul ăsta: Robert Lobovsky, maestru berar din Cehia.
Și zice Lobovsky :Până în secolul XVI, aproape fiecare bere era Ale. Lager a fost cu adevărat descoperită pe la jumătatea anilor 1500 în Germania. Ceea ce face din Pilsner una dintre cele mai tinere beri din lume.
Vedeți? Exact ce v-am zis și eu. Și să mai știți (atât de la Lobovsky, cât și de la mine) că Lager este un cuvânt german care trimite la spațiul de depozitare, fiindcă Lager-ul are nevoie de săptămâni să fermenteze și alte săptămâni ca să se matureze (la Ale se merge mai pe repede înainte).
Un oraș predestinat berii
De la Lobovsky am aflat și eu și vă spun mai departe că tatăl Lager-ingului, ca să zicem așa, este un domn pe nume Benno Scharl. Acesta a lăsat slovă scrisă cu privire la cum se face berea pe la bavarezi. Înainte vreme, înainte de Revoluția Industrială, berea se făcea pe la mânăstiri (să le dea Dumnezeu sănătate tuturor călugărilor) și chiar la cârciumile însele. Apoi totul s-a industrializat, au apărut făbricuțele și marile fabrici, ba chiar și orașe întregi s-au născut pentru ca binecuvântații lor fii să facă și să bea în ele bere.
Plzeň-ul însuși a fost născut astfel, căci încă de la 1295 s-au pus cehii de aici să facă (și să bea) bere. Așa că vedeți dumneavoastră, în ziua magică de 5 octombrie 1842 (atunci s-a făcut Pilsner-ul), aveau déjà aproape șase sute de ani de experiență. Șase sute de ani înseamnă ceva.
Cu toate acestea, era criză în chestiunea berilor, nu mai era belșugul de altădată, fiindcă ea, criza, dacă vreți să știți, dă naștere marilor idei.
Domnilor (și doamnelor, de ce nu?), la 1838 s-a protestat în fața primăriei că nu se mai face bere de calitate ca altădată (bravo, cehii!). 36 de butoaie cu bere au fost atunci aruncate la canalizarea orașului (ei aveau canalizare încă de atunci…).
Și uite așa, pe acest fond tensionat, mai mulți indivizi, Stelzer, un arhitect cu mustață, el a construit fabrica nouă, Filaus (tot pe partea de construcții și el) și mai ales Groll (Josef Groll, tatăl Pilsner-ului, care arată exact așa cum trebuie să arate un făuritor de beri), au făcut ei ce au făcut și au găsit calea spreaceastă nouă bere.
Și au văzut că e bine ce au făcut și l-au dat oamenilor să bea Pilsner-ul la târgul din localitate.
Pilsner-ul, domnilor (și doamnelor, de ce nu?), este astăzi atât de îndrăgit, încât pe pământ se consumă câteva sute de miliarde (!) de halbe de bere pe an.
Gata, acum că știți, puteți merge “la o bere”.
