În timp ce în Piața Victoriei din București se protesta împotriva posibilității retragerii dosarului Roșia Montană de la UNESCO, la Pucioasa (județul Dâmbovița) se sărbătoreau zilele orașului (ediția XVIII). Ansamblul de manifestări poartă frumosul nume „Pucioasa, mon amour”.
Invitat să încheie balul a fost nimeni altul decât marele Fuego. Bineînțeles că am lăsat protestele (am mai relatat) și ne-am dus la Pucioasa (îndrăgită stațiune, unde se practică turismul balnear). Trăim vremea când e plină România de zile de sate, de comune, de orașe mici și mijlocii. E cel mai bun prilej să constatăm, o dată-n plus, că țara e ruptă-n două. Suntem și nu suntem contemporani: în timp ce noi, pe internet, râdem de Fuego, el umple sufletele acestor oameni de o bucurie sinceră.
Ajungem la Pucioasa pe o ploaie torențială, ca pe vremea lui Noe din Biblie. Centrul orașului a fost transformat într-o pietonală, iar acum două mulțimi și-o dispută. Cele două mulțimi calcă pe ape, iisusic. Mulțimea cu umbrelă se îndreaptă către centrul cultural, mulțimea fără umbrelă adresează cuvinte de ocară către toamnă și bunul Dumnezeu și se îndreaptă – tristă, învinsă – spre case.
Suntem însoțiți de o fotografă din Estonia, aflată vremelnic în țara noastră. O fată din Talinn, care a învățat la Sankt Petersburg, iar acum s-a anturat cu noi pe la Pucioasa, la un concert Fuego. Așa a fost să fie.
Fără preaviz, deasupra noastră cerul plin de lacrimi al Pucioasei este brăzdat de un foc de artificii, frumos, ca la un Revelion. Încântați, cetățenii își ridică privirile și, folosind telefoane inteligente, imortalizează clipa.
Apoi, focul de artificii se termină și o undă de îndoială se strecoară printre oameni: se mai ține concertul, pe ploaia asta? Părerile sunt împărțite, însă majoritatea are nădejde: se ține, nu încape vorbă, Fuego e un profesionist desăvârșit! Optimiștii au dreptate. Căci iată că deodată începe să fie prezentat interpretul (știați că Fuego e actor la Teatrul din Pitești și că a absovlit Facultatea Ecologică? – că nu știați).
Fuego și Regina Angliei
Artistul a ajuns la patruzeci de ani și, traversând o criză identitară, face tot ce poate să-l știe lumea pe numele de botez. Așa că iată-l pe Paul Surugiu (numele Fuego, rămas ca o dovadă a unei tinereți mai zvăpăiate, latino, mai rămâne doar pe afișe, de acolo e greu să fie șters, din rațiuni comerciale).
Fanii sunt copleșiți: el este! E îmbrăcat superb, în haine de gală, negre, dar chiar și așa se vede că a luat bine în greutate. Cântărețul mulțumește Pucioasei pentru căldura cu care îl întâmpină (erau aproximativ cincisprezece grade Celsius la ora concertului, dar inimile oamenilor erau fierbinți).
Din păcate, zvonurile se adeveresc: Fuego face playback (http://recorder.ro/harfele-saptamanii-arhiepiscopia-targovistei-ii-taxeaza-cu-10-lei-pe-cetatenii-care-vor-sa-obtina-permisul-auto/). Din public nu i se aduce, însă, niciun reproș. Oamenii îl aclamă ca pe un zeu, sub cerul dezlănțuit. Iar Fuego le răspunde cu mișcări circulare din palmă, ca Regina Angliei, și le urează La mulți ani!
Fuego interpretează șlagăr după șlagăr. E nebunie, e delir. Sub o mie de umbrele, oamenii din Pucioasa schițează zâmbete și fredonează la-la-lai-la-la... Cei mai îndrăzneți își iau doamnele și fac împreună câțiva pași de dans. Fuego îi vede și le dă antren: hop-hop-hop!
Fuego și Michael Jackson
O doamnă care a rămas în tranziție fără dentiție urlă din toți rărunchii că îl iubește pe Fuego! Un obez cu o mustăcioară mustăcește și ochii îi iau foc de încântare. Sunt imagini pe care nu le-am mai văzut de pe vremea concertelor lui Michael Jackson la București, din secolul XX.
În public sunt mulți oameni care s-au întors acasă, de prin cele țări străine unde își câștigă pâinea. Fuego știe și pedalează pe această coardă sensibilă. Din când în când, Fuego cântă chiar el (și ce frumos înalță glasul!). Melodiile din vastul său repertoriu vorbesc despre vatră și casa părintească și dragostea de țară și limba noastră națională.
Românul din muzica lui Fuego nu uită de unde a plecat, el se întoarce acasă la măicuță și tăicuță și le șterge lacrimile de pe obraji (lacrimile grele, de dor), în țara din muzica lui Fuego cântă cucul a dragoste, apar rândunele, tinerii trec pe cărări și se duc în păduri ca să-și trăiască tinerețea, verile sunt fierbinți, serile sunt minunate, iar iubirea e mereu curată. Auzind toate acestea, mamele și bunicile din Pucioasa își șterg, una după alta, lacrimile.
Fuego, țăranii și părinții
Și uite că noi, cei tineri, haini, râdem de el pe toate site-urile – puțini oameni au fost mai batjocoriți în ultimul deceniu. De ce? Ce avem noi cu Fuego? Ce rău ne-a făcut el? E un om blajin, care n-a aruncat niciodată o vorbă grea către un confrate. Antropologii sau poate că sociologii ar putea remarca aici dorința urbanilor de a-i ucide, simbolic, pe țărani, dacă nu chiar pe părinți. Căci la Fuego, casa de acasă e sfântă. Și noi nu mai avem nimic sfânt.
Îi traducem domnișoarei din Talinn versurile interpretate de Fuego. Trecem de la You are not allowed to sell the house where you have been born! la Our language is our language, the romanian language! la Woman, I will kiss your hand! și I trust your love, I trust your heart, I trust your eyes! Ce, nu e frumos? Așa sunt versurile – cum, nu le știați?
Fuego și bugetarii
Fuego cere să se pună reflectoarele pe noi, să vadă cum plouă. Văzând că plouă rău, el spune: Vai, ce plouă! Prezintă regret. Remarcă o doamnă blondă care dansează în balconul centrului cultural și o salută și îi face și ei cu mâna, ca Regina Angliei. Urează iar la mulți ani și nu uită să mulțumească tuturor celor în drept: Consiliul Județean și primarului din Pucioasa (PSD, sigur că da), care e nou, dar vrea să facă ceva frumos pentru comunitatea lui. Urale!
Lumea e în extaz, se trăiesc niște momente unice, Fuego le ia acestor oameni sufletul, îl ține o clipă în palmă și apoi îl suflă spre cer, și sufletul lor se înalță, ca un abur…
Fuego ține să le dedice melodii de amor doamnelor prezente și, de la microfon, le sărută tuturor mâinile. Cântă chiar și Drumurile noastre toate și Dan Spătaru însuși l-ar aplauda, dacă l-ar auzi – așa cred cetățenii. Cum să nu-l iubești pe Fuego?
Cei din Pucioasa sunt foarte fericiți, peste oraș domnește o pace. Se simte mulțumirea pe fețele oamenilor, e ca și cum ar fi toți bugetari și tocmai li s-ar fi mărit salariile într-un Caritas cu bugetul de stat. Și Fuego cântă, cântă înainte!
Fuego și casa părintească
Dar iată că (deși nu ne-am gândit la ea) vine și clipa despărțirii, Fuego cere ca pe scenă să urce prezentatorul și îl complimentează generos, ca și cum l-ar curta. La cererea oamenilor, se mai cântă o dată despre casa părintească (cea care nu se vinde).
Sub cerul fără stele al Dâmboviței, sub o ploaie ca pe vremea lui Noe, vocile celor din Pucioasa se înalță într-un cor care aprobă unanim: Nu se vinde!
Mai târziu vor pleca pe la casele lor, cu inimile pline de bucurie, își vor scoate desu-urile ude și le vor pune pe caloriferele reci, la uscat, și așa noaptea va coborî peste Pucioasa.
Un regret rămâne: de pe scenă Fuego n-a cerut, deocamdată, să îi împodobească măicuța bradul. E, totuși, mult, mult prea devreme.
2017, toamna
