Antena 3 și jurnalismul

  Este foarte bună solidarizarea publicului cu jurnalismul, numai că – în cazul Antena 3 – nu vorbim despre jurnalism. E adevărat că scandalul ultimelor...

Acest general pensat care vorbește și gândește ca un șef de CAP

  Mi-e rușine. Mi-e rușine că trăiesc într-o țară în care prim-ministru, chiar și interimar, a putut fi gen. dr. Gabriel Oprea. Pentru că gen....

Atunci când moare Robin Williams

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi...

„Sieranevada”. Flecăreala apoteotică a poporului nostru

Am fost la cinema, ba chiar la mall, să văd Sieranevada (propunerea României pentru Premiile Oscar, da?), scris şi regizat de Cristi Puiu. Am...

Cartea gesturilor

„România în 7 gesturi”, de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reuşeşte să pună un diagnostic exact, deci sever, stării...

Nevoia de ură

  Totuși, trebuie să existe o explicație. De ce forme de media care nu produc jurnalism, precum Antena 3, au reușit să supraviețuiască, ba chiar să...

Această falsă elită trebuie schimbată!

  Orice român ar trebui să meargă măcar o dată în viață la Memorialul de la Sighet, chiar dacă este acolo unde se termină țara....

Petruşevskaia a înţeles

  Ludmila Petrușevskaia nu este un nume străin celor care cunosc literatură rusă contemporană – tot mai puțini în țara noastră. Doamna Petrușevskaia (68 de ani)...

Talent

România e un tărâm binecuvântat, care abundă în oameni care mustesc de talent. Ce fericire să trăim aici! Sunt irecuperabil. Rămân ultimul om din...

#colectiv. Șapte lecții

  Ce am învățat din #colectiv? Ce rămâne din această toamnă cumplită? Lecțiile erau mult mai vechi și, totodată, perfect ignorate. Unu: fiecare zi poate fi...