Ajunseserăm în corpul deplasării spre capitala Basarabiei la tristul episod în care constatam că ne-am comportat parcă prea fratern cu surorile noastre de dincolo de Prut. De ce am făcut noi așa?
Să nu ne ferim de cruda, cumplita realitate: un bun reporter e obligat la un bun ficat. Altfel, degeaba! Așa că prima ieșire în Chișinăul de seară a fost la bere. Așa și afli ce e de aflat. Orice cârciumă e, în definitiv, o gazetă. Trebuie doar să ai răbdare să o parcurgi. Cu fermitate, ne-am pornit la berea Chișinău. La țap. Când începi să lupți cu țapul nu te mai trage ața să explorezi și eternul mister feminin, nici măcar în Basarabia. Am avut – cum au oamenii îndeobște – de făcut o alegere. Nu merge și cu berea la țap, și cu bucuria la ceas de seară. Sau, cel puțin, nouă nu ne-a mers.
Mai menționez: am locuit, într-o primă fază, la Costești, un sat. Am aflat acest regretabil aspect: aici, jumătate dintre cetățeni se numesc Sula. Cealaltă jumătate – Borta. Și mai sunt și excepțiile. Vreo zece familii cu totul. Lor le zice Mere acre, dar sunt porecliți „Apple“. E secolul globalizării, vedeți bine.
Am fost cazați într-un complex superb, denumit, pe bună dreptate, mica Londră. Și v-am zis că am ajuns în plină noapte. Ne-am bucurat noi, dar n-am prevăzut – vai nouă! – că în Basarabia nunțile țin, hăi!, până la ziuă. Ne-am întors cum se întoarce omul de la berea la țap. Am fost primiți bine, nimic de zis. Nuntașii rupeau încă pe la opinci, deși soarele dădea să răsară. Am fost invitați – celebra ospitalitate basarabeană! – să dansăm puțin mireasa. Ne-am văzut – cu durere în suflet – nevoiți să refuzăm. Oboseala.
Și se face sâmbătă și explorăm Chișinăul pe îndelete. Constatăm evidența: în Basarabia, dacă pui căciula la întâmplare pe zece căpățâni de oameni, șapte sunt muzee vii dedicate harfei.
Mai vedem: comuniunea basarabean-natură. În parc, pe înserat: se ține o predică evanghelică, pe acorduri muzicale. Un fel de pastor-cântăreț, cam exaltat, întreabă: Șiiiiiiiiiiiii… o să mergeți în rai sau în iad? Ce se va întâmpla cu sufletele voastre? Oamenii tac. Post pastor s-a dat drumul la niște rock psihedelic. Apoi pastorul-cântăreț a trecut-o pe hip-hop creștin: „Hai, ridicați mâinile pentru Dumnezeu! / Iisus a murit pentru noi, g-yeah!“. Ca să știți și dumneavoastră cu ce se îndeletnicesc pastorii evangheliști în sfânta Basarabie.
Se face – când? – noapte de-a binelea. Întâlnesc prieteni de dinainte de criza financiară globală. Aflu, cu nețărmurită bucurie, că jurnalul meu cubanez a circulat într-un samizdat online în Republică, fiind plăcut de cititori. Uite, bă, că n-am trăit degeaba. Hasta siempre!
Și se face duminică. E bine și verde e orașul. Ia să mă uit eu mai bine la tineret! Colcăie Chișinăul de Wi-Fi la liber. Tinerii și-au fixat privirile în telefoanele inteligente și așa înaintează. Ce văd ei acolo?
Sunt pline trotuarele și nu doar ele de fapte concrete, cum anunță toți candidații ca să se aleagă, acum, la locale, frumos. Greu cu politica și la frații noștri! Rămân unonist, deci. Mă interesează mai puțin dacă va fi o unire de secol XX sau una mai modernă, mai subtilă, mai adecvată timpului – sub pălăria albastră a Uniunii Europene.
Mă retrag pe străzi secundare, fără să mă rătăcesc. Observ, notez: Chișinăul trăiește în mai mulți ani. Unul e minunatul 1999. Iată, de pildă, buticurile de pe trotuare, exact ca la București înainte să intre Băsescu cu buldozerele în ele, venind dinspre primărie. Iată: telefonia mobilă e tot scumpă. Oamenii vorbesc precipitat la telefon, cât să înghesuie totul într-un minut.
Parcă un minut a trecut și de când am început acest articol și s-a și isprăvit spațiul alocat!, așa că ne întoarcem în România. Pe drumul de întoarcere, în „La Poderosa III“, citesc poezii de Eugen Cioclea, poet, matematician, geniu, alcoolic, răposat.
Citesc Cioclea și ne abatem iar pe la Han, pe la mici. E târziu, în zare se vede Galațiul și alături Brăila, unde mai demult a iubit Constant Tonegaru, alt poet, o femeie cafenie cu gura ca ventuza. Ne întoarcem acasă.
Cioclea! Cioclea să ne judece!
Articol publicat în Suplimentul de Cultură, Nr. 489 / 29. 06. 2015.
