Brazilia n-a mai cîștigat o competiție importantă de opt ani. Aceasta este cea mai spectaculoasă prăbușire din istoria fotbalului. Cum s-a ajuns aici?
Nu mai este o întîmplare. Nu mai este o eclipsă oarecare, cum se tot petrec într-un veac. Nu e ca și cum urmează soarele. În ultimul deceniu, Brazilia a cîștigat un singur trofeu: Copa America, în 2007, în Venezuela. Nici măcar despre palmares nu e vorba. E vorba că Brazilia nu mai joacă nimic, brazilienii sînt meschini, sînt ridicoli, retrăgîndu-se într-o defensivă care nu duce nicăieri. I-ați văzut cu Paraguay? Au jucat cumplit, laș. Brazilia fără curaj! Ce imagine: echipa aceasta decăzută e întocmai ca un poet rămas fără poezie.
Cine ar fi crezut așa ceva? Brazilia amputată de starea de grație, Brazilia fără bucuria driblingului și fără galopul atacanților ei dintotdeauna. O Brazilie timidă, înspăimîntată – ce non-sens! Ceva s-a schimbat brutal. Ce?
Cer o cămașă de forță pentru cine a avut ideea de a-l rechema pe Dunga pe bancă, după ce în 2010, în plin infern al vuvuzelelor, s-a făcut de rîs în Africa de Sud, cu o echipă din care nu a rămas nici măcar amintirea unei pase cu latul, înapoi! Să îl înlocuiești pe Scolari (un antrenor perfect epuizat) ca să îl repui pe Dunga (un antrenor nenăscut) e ca și cum ți-ai propune ca la următorul Mondial să nu mai pierzi cu Germania cu 1-7, ci doar cu un spectaculos, cinstit, muncitoresc 0-3.
Dar să nu îl supraestimăm pe Dunga. Nu poate cuprinde el explicația unei epoci. Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd fotbalul a încetat să mai fie marele vis al celor foarte mulți și foarte săraci. Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit, lent, într-un proces neremarcat din vreme, cu fiecare milion de locuitori cățărați în leneșul, splendidul confort al clasei de mijloc din secolul XXI.
Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit, pe măsură ce betonul a cucerit paradisul plajelor. Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd s-a tot cedat libertate tocmai în numele libertății.
Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit din corupție – se va scrie cîndva o scurtă istorie a crimei de a deține procente din valoarea de piață a unui viitor jucător de fotbal și cum a condus aceasta la prăbușirea imperiului.
Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd a început să se europenizeze într-un proces din care, cum știm, s-a extras fondul și a rămas doar forma unui organizări tactice aparent riguroasă și perfect inadecvată, deci stupidă.
Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd jucătorilor din echipa națională a început să le fie frică de ce au de pierdut. Fotbalul brazilian, așa cum îl știam, s-a tot sfîrșit de cînd a început să fie ceva de pierdut. E, în definitiv, o problemă de cultură.
Brazilia n-a fost îngropată, deci, de prea multă glorie, ci de rătăcirea ideii că bucuria e gratuită și că – la naiba! – pe cale de consecință nimic nu e de pierdut. Niciodată.
Cer, deci, îngăduința să strig cu toată puterea textuală care mi-a mai rămas: talentul brazilienilor a fost dintotdeauna curajul lor de a juca fotbal bucurîndu-se, nu vă mai bateți joc de această moștenire!
Articol publicat și în Gazeta Sporturilor, pe 1 iulie 2015.
