Trăim în epoca unui nou vocabular. Limbajul e chemat să ne arate căderea: fotbaliștii români ai zilelor noastre nu mai sunt judecați în funcție de sezoane întregi, se speră de la ei să prindă minute.
Plombele
Dragii de ei pleacă în lume necopți și se trezesc repede plombe, roți de rezervă. Minute – asta e viață de fotbalist, să aștepți să primești (!) minute? E dincolo de ridicol. Minute, da.
La noi în bătătură, la oile noastre, limbajul degradat a încetat de multă vreme să mai fie excepție. E normă. Limba săracă a bișnițarilor fuduli și gălăgioși (vidul răsună) a corupt orice eleganță a exprimărilor. Suntem în epoca zdrențelor, mă-nțelegi? Și nu vom ieși curând.
Valoarea
Cea mai importantă schimbare de vocabular este însă integrala sa predare în fața zeului-ban. Limbajul specific piețelor de capital (fotbalul e o afacere, nu?) domnește pretutindeni.
Valoarea unui om (cu atât mai mult a unui fotbalist) a ajuns să însemne valoare de piață. Lumea toată e un obor. Fotbaliștii au sau nu au calitate – și cum e judecată această calitate? Strict în logica profitului.
Nu a fost întodeauna așa. Au existat vremuri, nu foarte îndepărtate, când valoarea și calitatea unui om (cu atât mai mult a unui fotbalist) nu se cântăreau doar economic. Acele vremuri s-au încheiat.
Mai există câțiva rătăciți care încă nu s-au predat noului vocabular, care nu e altceva decât oglinda noii gândiri. Rezistă și ei prin munții interiori, vocea lor nu are ecou.
Viața merge mai departe
În plus, standardizarea declarațiilor. Pare că toți fotbaliștii lumii au dobândit câteva mostre de înțelepciune pe care se cuvine să le împărtășească după fiecare meci: viața merge mai departe, trăim în acest etern “și mâine o zi”.
Apoi, comunicarea. Sărăcirea vocabularului, standardizarea limbajului sunt dublate de obsesia pentru comunicare a cluburilor și federațiilor.
Marea impostură
Avem specialiști în comunicare, strategii de comunicare, comunicarea e noua Meccă a imposturii. Ce este această comunicare? Este o reducere la conformism – înregimentarea, renunțarea la sine.
Obsesia pentru comunicare vine în trena obsesiei pentru imagine. Trăim falsuri atât de vizibile, de grotești, încât această comunicare-șablon este, de fapt, o permanentă propagandă pentru ideea de turmă care se cuvine mânată de colo până dincolo. Dacă e cuminte, poate i se dau și minute, cine știe?
Puțină franchețe
Au cam dispărut și din fotbalul nostru și din fotbalul mare rebelii autentici, în stare să articuleze idei care nu sunt la modă, dar sunt necesare.
În tot acest peisaj, un om care vorbește franc, chiar dacă în aceleași limite de limbaj, cum e Mirel Rădoi, arată ciudat. Poate că nu o să învingem Islanda, poate că nu vom ajunge să jucăm cu Bulgaria sau Ungaria, dar măcar suntem cu un pas mai departe de haida-haida.
În rest, în materia capacității de a vehicula idei, inclusiv incomode, campion rămâne tot Loți Bölöni, om cu zeci de ani în Vest (și câteva escapade la Est).
Dar nouă nu ne plac neîmblânziții, nouă ne plac mai mult clișeele de care ne slujim în prejama nimicului din care trebuie făcut totuși bici.
