Maria Obretin atinge o splendidă maturitate artistică odată cu rolul Kitty din cel mai recent film al lui Nae Caranfil – „6,9 pe scara Richter”. Joacă o nevastă geloasă, deprimată, fumătoare.

Ne aflăm la cârciumă cu Maria Obretin, ea bea ceai, eu beau apă plată, cântă muzică ușoară, occidentală. Suntem în plin succes înregistrat de pelicula „6,9 pe scara Richter”, în care domnișoara aici de față joacă rolul principal – o nevastă depresivă și geloasă, pe nume Kitty.

Care e treaba cu Kitty, Maria Obretin?

Kitty? De când am văzut personajul ăsta mi s-a părut foarte tare – să ai atâtea probleme și să reușești, în ciuda lor, să fii simpatic.

Ai fost la casting, cum a decurs pătrunderea ta în universul năist?

Am fost la casting, da.

Și cum de te-a luat Nae chiar pe dumneata?

Doamne, l-am păcălit, nu știu ce să zic! (râde). Am primit prin aprilie 2014 un telefon – Andreea Vulpe făcea castingul…

Să-i dea Dumnezeu sănătate!

Doamne ajută! Pe bune, îi înalț câte un gând bun de fiecare dată. Și mi-a zis: „Uite, face Nae un film…” – eu am picat pe spate în primul rând de-asta, să fii chemat la probă la Nae e deja mult! Era deja un semn că ești bine!

Erai deja năistă, naefilă?

Eram fan, ca tot actorul român. Îți dorești să faci roluri în filmele lui. Nu îndrăznești să visezi, dar îți dorești.

Nae e Nae.

Așa este – întocmai cum ai declarat. Și ce să mai – am învățat textul foarte bine, că erau două secvențe greuțe… Și m-am prezentat la casting. M-am pregătit cu oarecare propunere de personaj, profesionist, nu așa.

Și Nae era și el, te-a văzut?

Nae m-a văzut, da. Dar știi ce-i drăguț? Că am dat proba și la „Umbre” și la Nae în aceeași săptămână!

Să zicem că a fost săptămâna ta reușită?

A fost săptămâna oarbă! (râde) Universul a închis ochii și a zis: „Fie, Obretin, treci!”.

Mercur retrograd, ce era? Ce perioadă a anului era?

Era un început de aprilie.

I-auzi! Atunci îți merge ție bine!

Păi să știi, da! Am mai făcut ceva și în aprilie anul trecut. Da, și l-am cunoscut pe Nae, am dat mâna, ne-am salutat…

Care au fost primele cuvinte pe care Nae ți le-a adresat? „Sărut mâna, doamnă”?

Domnișoară, încă n-a îndrăznit nimeni să mă ceară! (râde) Nu mai țin minte, eram năucă și destul de emoționată, că era prima dată… Nu mai avusesem ocazia să…

…să-l vezi pe Nae.

Cred că îl mai văzusem, dar nu în calitate de „iată-mă, dau o probă la tine”.

Și te-a luat pe loc?

Nu m-a luat pe loc, a dat castinguri vreo cinci luni de zile. Adică m-a căutat mult, deși mă găsise deja! (râde) Au durat mult probele, știu că am primit telefon de-abia prin august.

Ai dat lovitura.

Da, după aceea n-a mai fost nimic la fel.

Ai câștigat și tu parale cu ocazia asta?

Am câștigat, cât să nu duc grija zilei de mâine.

Și care e treaba cu Kitty? Ia povestește-mi, fă-mă să vin să văd acest film pe care l-am văzut deja.

E un film foarte bun. Merită să-l și revezi!

 

MARIA OBRETIN S-A APUCAT DE FUMAT PENTRU ACEST ROL

 

Face treabă Kitty?

Face tot timpul câte o treabă, e foarte ocupată! Mi s-a părut foarte tare personajul, să ai tot timpul atât de multe probleme, drame, tot timpul altele, să începi secvențele dintr-un oarecare calm și s-o dai într-o criză; și mai are și rezolvările astea! Alea ale ei, de pisicuță, de îți vine și s-o bați și s-o iei în brațe, în același timp. Nae gândise personajul minunat, în amănunt, am făcut și eu cât am putut de bine, m-am aruncat cu entuziasm în a juca depresia.

Te-ai apucat de fumat pentru acest rol?

Da. N-am fumat înainte.

În liceu, la Călărași? În toaleta liceului „Mihai Eminescu” din Călărași?

N-am fumat niciodată, am fost tare cumințică în viață.

Și acum Nae te-a pus să fumezi?

Nae m-a pus.

Te-a pervertit?

Băi, da! După prima zi de filmare au sărit toți pe mine că nu-s fumătoare și Vivi Drăgan, operatorul, m-a luat deoparte cu echipa și am stat în noaptea aia cu toții, ei au băut bere și au fumat, eu am băut apă și am fumat!

Ca să înveți să fumezi.

Da. Păi nu fumasem niciodată și eram și alergică. Am luat și antialergice.

Ai făcut sacrificiul actorului.

Am făcut sacrificiul suprem, ce să mai!

Și n-ai mai putut să te lași, după aia?

Nu. Și m-am întâlnit acum cu Vivi Drăgan la premieră; el s-a lăsat de țigări de cinci luni, eu sunt încă fumătoare!

De la Nae ți s-a tras.

De la Nae. Mi-am luat viciul ăsta la bătrânețe! (râde) Am început cu mentolate. Acum mai fumez doar din când în când mentolate – prima iubire. Erau răcoritoare. Dar oricum, am pornit de la nivelul la care altcineva îmi aprindea țigara, eu nu suportam. Am pornit de departe cu fumatul.

Și acum fumezi ca un turc, ca un șarpe, ca o divă.

Am fost fără milă dedată acestui viciu.

Ai fumat mult, în rolul lui Kitty.

Foarte mult! Foarte, foarte mult. Abia mai respiram noaptea.

Fumează mult doamna Kitty.

Da.

E stresată, e supărată?

Este, are multă durere în viață. Amărăciunea…

Fluxul Chi (n.r. – mergeți la film dacă vreți să înțelegeți această întrebare)?

Fluxul Chi, nici fluxul nu e…

Noțiuni de Feng Shui aveai când te-ai înhămat la rol, sau atunci le-ai dobândit?

Le-am dobândit brusc; m-am mai uitat și eu pe niște cărți, pe niște articole. Am învățat foarte-foarte bine textul scenei, să nu am nicio ezitare în ochi, să par profesionistă în Feng Shui. Am și făcut repetiții în apartamentul respectiv. Și știam perfect unde și de ce e fiecare obiect.

Și ulterior ai practicat și în viața privată Feng Shui-ul?

Nu, deși mi-ar folosi…

Adică nu ai… locuința dumitale din Liviu Rebreanu nu emană Fluxul Chi?

Nu, e vai de sufletul ei! E o locuință închiriată, cred că dacă mă străduiesc mai găsesc vreo trei bibelouri, le-am pitit prin spatele cărților… E mai mult shui decât feng apartamentul meu.

Pește ai pe televizor?

Nu, nu am pe televizor, dar am un pește în acvariu, l-am primit de Crăciun! „Pește” îl cheamă!

Așa cum știm toți fanii tăi, ai și un câine.

Am un pește – „Pește” – și un câine, Pascal. Nu pentru că ar fi intelectual (n.r. – aici, actrița face referire la Blaise Pascal, marele filosof); l-am găsit de Paște.

Și unde l-ai găsit? În fața casei? Să nu fie de la vreun admirator inedit.

Nu, l-am găsit la gunoi, într-un sătuc de munte. Eram de Paște acolo.

Și de-atunci sunteți nedespărțiți.

Suntem foarte buni prieteni, da, și e o bucurie în viață.

Când te-am cunoscut, întâiași dată și pentru prima oară, jucai pe la teatru, nu aveai nici câine, nici pește…

Vezi, acum am o viață atât de plină!

 

MARIA OBRETIN A DEVENIT CULTIVATOARE DE RUCOLA

 

Înaintarea în vârstă te transformă într-o doamnă care se înconjoară de animale domestice?

Da! (râde) Și, în ciuda acestor animale, mai am și plantele mele – mușcate, busuioc, ghimbir, rucola… Am devenit cultivatoare de rucola, nu știu de ce e atât de neglijată rucola de balcon. Într-o lună ai ditamai recolta.

Toate plantele pe care le cultivi sunt legale în țara noastră?

Da! (râde)

Cum ai lucrat dumneata cu Nae și colegii dumitale?

Foarte bine.

Fă-le o laudatio! Vezi că am pus „o”, că știu că știi latina vulgară (n.r. – îndrăgita actriță a făcut și Limbi Clasice, știe latina ca nimeni alta).

Oh, foarte frumos! Foarte frumos am lucrat cu Nae, este foarte atent, profesionist, sensibil. Ai văzut scena finală, când plec? M-am dus așa la el și i-am zis: „Nae, cum ies eu pe ușa asta, ce simt eu? Că îi spun că-l părăsesc, și totuși îl iubesc…”. S-a uitat la mine și a zis: „Maria, acum pleci ca și cum ai avea toate ușile… întredeschise!”. „Întredeschis” era un termen perfect pentru Kitty. Nae are un fel special de a traduce lucrurile. Știe exact ce vrea, e perfecționist, scenariul e respectat la literă. Nu e nimic întâmplător. Ne-am înțeles foarte bine, sunt fericită că a avut încredere că pot s-o fac pe Kitty.

Acum, la premiera bucureșteană, ai văzut și dumneata filmul prima dată?

Nu, l-am mai văzut, dar am avut emoții de fiecare dată. L-am văzut la TIFF, l-am văzut la o vizionare cu echipa, l-am văzut la vizionarea cu presa. Asta e a patra oară.

Și ți-a plăcut de fiecare dată?

Păi, la început am avut așa mari emoții, că îmi vâjâiau urechile și nu m-am bucurat real de el. După două-trei vizionări m-am mai liniștit puțin.

Ești mulțumită de dumneata? Sau puteai mai mult și mai bine?

Nu cred că puteam, în momentul ăla. Nu știu. Oricum, făceam duble până când era Nae mulțumit. Dacă regizorul e mulțumit, e perfect. Când lucrezi cu regizori mari, de fapt ești destul de în confort, ca actor. Pentru că: „Ei știu!”. Tu faci cât poți de bine, ei sunt atenți la tine și nu te lasă să greșești, pentru că știu exact ce vor. E reconfortant, mie așa mi se pare. Și de partenerii mei să-ți mai spun!

Ia spune!

Păi, Laurențiu Bănescu e profesionist, talentat, minunat. E un om atât de cald și de bun, și am lucrat foarte bine cu el. E un om foarte zdravăn la cap. Știi că el e însurat, are trei copii, îi avea pe ăia mici, toți…

Mulți înainte!

Doamne ajută! Să dea Dumnezeu la toată lumea! Teo Corban e plin de farmec, șarmant, ne-am distrat foarte tare la filmări. Îl știam din multe filme, m-am bucurat să lucrăm împreună.

„6,9 pe scara Richter” (regia: Nae Caranfil)

O să ruleze filmul lui Nae și la Călărași, aveți cinematograf în localitate?

Da, avem, cum să n-avem! Unul performant, chiar.

Ai mai evoluat în fața publicului călărășean până acum?

Am mai evoluat ca artistă de teatru, am fost cu „Ivanov”, de la Bulandra, l-am jucat acolo, am mers cu „Noi 4” și l-am jucat acolo… Am fost și la televizor…

Dansai, când te-am cunoscut eu. Bănuiesc că nu mai…

N-am mai fost la tango.

De ce?

Am avut un an plin anul trecut – din fericire!

2016, Anul Maimuței.

Da.

I-ai și supraviețuit, spre deosebire de alte personalități.

Da, ce să facem! Un an bun, am avut multă treabă. Universul e compensatoriu, după facultate am avut ani buni în care îmi era rușine să spun că sunt actriță, că nu jucam prea mult, deci nu era cazul.

 

MARIA OBRETIN VA JUCA ÎNTR-UN NOU FILM. VA FI SERVITOAREA LIEI BUGNAR

 

Și acum gata, a explodat cariera obretiniană?

A explodat! Deci știi cum sunt, uite așa fug de la un interviu la altul! Acum n-am niciun casting la care să fi participat de curând, deci nu filmez nimic anul ăsta. Dar o să mai apară un film în care am un rolișor, l-am filmat anul trecut, cu Lia Bugnar. Sunt servitoarea Liei.

Superb! Cine l-a făcut?

Serge Celibidache.

Ah, fiul lui Sergiu Celibidache.

Da. E un film cu Marcel Iureș, cu Victor Rebengiuc, cu mine (puțin) și cu Lia. Sunt servitoarea ei, o relație interesantă.

Te bate?

Nu, dar făcea foarte multe miștouri pe platou. Ea mergea înainte mândră și bogată, eu veneam spășită în spatele ei, cu cafeaua, cu țigările, ce mai avea ea nevoie. Eram haioase. La cadru, serioase și profesioniste, realizezi. A se verifica în filmul OCTAV.

Până atunci, mai e. Cu ce speranțe întâmpini intrarea filmului năist în cinematografele patriei?

Ar fi frumos să vină cât mai multă lume să îl vadă. E o bucurie pentru sufletul omului, sper să apuce cât mai mulți oameni să îl vadă. Un film românesc nu stă prea mult în cinematografe.

Se face un turneu prin țară, sau cum?

Da, mergem în câteva orașe.

Carieră internațională se preconizează?

După cum știi, am plecat din Călărași, mi se pare destul unde am ajuns!

Cochetezi cu alde Cannes?

Nu, Cannes n-a cochetat niciodată cu mine. Am fost la Berlin anul trecut, dar cred că ți-am spus despre asta.

Ce ai făcut acolo?

Nu mai știi că făcuserăm noi un scurtmetraj…?

Așa, bravo! Cu Mădălina Craiu.

Da. Neplătit, ne-nimic… De ne-am umplut toți de purici la filmarea aia, vai de sufletul nostru!

Mai ai?

Purici? Nu, am scăpat repejor. (râde)

Ce-ați făcut pe la Berlin? V-ați plimbat și voi pe acolo?

Am fost cu scurtmetrajul de care ți-am povestit, A QUIET PLACE, a fost selectat. Ne-a recompensat Universul pentru cât am suferit din cauza puricilor.

Ce v-a zis Nae acum, după ce a apărut filmul în public, la premieră? V-a zis: „Bravo, copii, ați făcut treabă!”? V-a certat, v-a înjurat?

Nu ne-a certat. Cred că e mulțumit.

Ați fost și la petrecerea de după?

Am fost. Ne-am veselitără.

V-ați distrat acolo unii cu alții?

Ne-am distrat, am dansat, am socializat, ne-am mai cunoscut cu unii, cu alții, am mai deschis drumuri mici, noi, în carieră… Ce să faci?

Ți-ai refăcut viața, cu ocazia platoului de filmare a acestei pelicule?

Nu! Mi-am refăcut viața, cât de cât, profesional! De fapt, mi-am făcut-o, că de refăcut nu putea fi vorba.

Nae Caranfil, Maria Obretin și Laurențiu Bănescu

Cu cutremurul în ce relații te afli?

Vai, ne-am distrat de am murit de plăcere! A fost foarte tare. Noi am filmat aici într-un apartament din București, într-un bloc, și în Buftea au refăcut tot apartamentul, doar că era pus pe niște arcuri imense și pe tot soiul de alte mecanisme clătinătoare. Am exersat cutremurul în deplină siguranță.

Și cu ăsta din realitate, care trebuie să vină să ne spulbere? Ce părere ai despre el?

N-am nicio părere.

Stai în bloc cu bulină?

Nu știu. (râde) Nu știu, un sfârșit comun e consolator, așa, că nu stai să suferi după toată lumea. Nu știu ce să-ți zic, cred că, dacă e să mori, mori oriunde. Uite, acum se dezgheață țurțurii ăștia, îți pică țurțurii în cap și ăla ești!

N-ai căciulă, să te mai protejezi?

Nu am, că sunt călduroasă de obicei.

Umbli cu capul gol?

Da. Bine, am și părul ăsta des, funcționează așa, ca o pavăză.

Deci nu ți-e frică de cutremur, n-ai bulină…

Mă panichează puține lucruri în viața asta. Oricum, mi se pare că în fața marilor cutremure, inundații, nu ai ce să faci.

 

MARIA OBRETIN NU AGREEAZĂ MITUL LUI ORFEU, FIINDCĂ SE TERMINĂ TRIST

 

Despre Euridice ce părere ai? Că dumneata ai cunoștințe solide de cultură clasică.

Am cultură clasică, asta nu e o bagatelă; e o pornire interioară!

Ești o Antigonă a noastră.

Da, cât am suferit eu că n-am făcut o Antigonă de legendă! (râde)

„Medeea, mama mea”?

Ah, da! Medeea e un rol pe care o să-l fac la un moment dat. Antigona nu cred că mai apuc. Ce să zic de Euridice?

Îți place Euridice, îți place acest mit al lui Orfeu? În ce relație ești cu mitul acesta?

Într-o relație tristă, că se termină prost, și mie nu-mi place tristețea, o evit cât pot. Adică e frumos că băiatul ăla se duce după ea în Infern și faze, dar nu se termină bine.

Ai avut și dumneata, în prima parte a vieții, vreun Orfeu care să-ți cânte la liră?

Da, da, am avut.

S-au sinucis pentru tine epigramiști din țara noastră?

Sper că nu! Așa, pentru glorie, mi-ar fi făcut bine, dar nu!

Nu cunoști.

Nu. Cred că cele mai mari iubiri rămân mute. Ah, cum am zis-o!

Și nici măcar rebusiști nu și-au găsit sfârșitul din dragoste de Obretin?

Nu, nu, nu. N-am avut eu norocul ăsta. Îți dai seama câta gloria ar fi fost pe mine!

Îți place gloria care a început să bată timid și la poarta dumitale?

Nu e chiar neplăcută!

Te recunoaște lumea pe stradă?

Nu.

Sau mai mult de la televizor?

Mă recunoștea lumea imediat după „Umbre”, că era proaspătă imaginea.

Dar acum te-a uitat.

A uitat; să fim serioși, câte imagini se perindă zilnic prin fața ochilor…

Calități? Bustul și vocea?

Bine, bustul nu mai e la prima tinerețe. Cred însă că vocea m-a ajutat foarte tare.

E foarte frumos că, în ciuda calităților de bust, Nae nu profită de ele pe peliculă aproape deloc.

Nu; nu? Hai că am decolteurile alea…

Foarte discret.

Faci mișto?

Nu, chiar nu fac. Mi s-a părut discret Nae în abordarea bustului.

Că nu e personajul de așa factură încât să fii atent la asta. Dar am niște rochițe destul de curajoase. Da! Nu s-a mers pe sexualitatea lui Kitty, căci, vezi tu, avea destule probleme! Da, ai dreptate.

 

MARIA OBRETIN E GELOASĂ DIN FIRE. ARUNCĂ LUCRURI ÎN OAMENI, LA NERVI

 

Ai experimentat și dumneata depresia în viață?

Cât de cât.

Și ți-ai intrat bine în rol. Ți-a venit mănușă, ca să zic așa?

Cât de cât.

Atunci erai depresivă, când jucai?

Nu, nu eram depresivă când am jucat. Depășisem deja niște mari probleme din viața mea.

Geloasă?

Da.

Așa ești și tu în aparté?

Da, dar nu la modul ăla.

Cine e Cătălina Zdreanță (n.r. – trebuie să vedeți filmul ca să înțelegeți întrebarea)?

Încă n-am aflat. Asta mă roade cel mai mult.

Simona Arsu și Maria Obretin

Ești posesivă? Iei în posesie și nu mai dai drumul?

Da, sunt un om destul de viu: bucuria e bucurie, tristețea – tristețe, gelozia – gelozie, țip, fac circ, arunc și sparg farfurii.

Temperamentală, vulcanică.

Sunt, sunt, ce să zic!

Păi și acum, cu maturitatea, nu te-ai mai înțelepțit?

M-am înțelepțit în sensul că nu mai am cui să fac acest circ!

Asta nu te pune pe gânduri?

Ba da, iată. Da’ uite că Păscăluț mă suportă!

Nu cred că are ce să facă, săracul.

Putea să nimerească un stăpân mult mai rău, adică să fim serioși!

Îi dai să mănânce?

Da.

Îl plimbi?

Da. Mâncăm cot la cot pomelo, mere, banane, e foarte…

Să nu-i dai oase de pui.

Nu-i dau, nu-i dau!

Și ciocolată.

Nu-i dau, dar are o hămesenie în el, nu știu cum să-i zic – pe scurt, e disperat cu mâncatul. Instinctul de maidanez supraviețuitor este ascuțit în el.

E român.

Dar semănăm foarte tare. Și el, când aleargă, aleargă, se bucură; când e obosit, e varză, adică suntem…

Aveți o intensitate comună a sentimentelor. Vorbești pe limba lui cu el?

Da, serios, da. Comunicăm pe bază de chițăială. E drăguț, nu comentează negativ când îl scol dimineața la 05:00 să-l scot la pipi, sau noaptea la frig, când vin de la teatru…

Faceți teatru de noapte?

Facem atât teatru de noapte, cât și de bar. De bar, deci de noapte. (râde)

Am înțeles. De cârciumă.

De cârciumă, tot aia e!

Din asta ați reușit să trăiți.

Am reușit, da, și chiar sunt mândră.

Și ați trăit binișor.

Am trăit. Am făcut, fac, mult teatru independent. Green-ul, Godot-ul au fost salvarea noastră. Nu-i ușor să faci teatru independent, resurse puține spre deloc, îți cari singur costumele, instalezi decorul, trebuie să faci o piesă bună, că doar așa vine publicul. Noile generații de actori au lupte multe și grele. Din fericire, publicul apreciază fenomenul independent și îl susține, iată! Sălile sunt pline. Mulțumim!

În rest, pe la cinematograf mai mergi, să mai vezi filme?

Mai merg așa, cât de cât. Am văzut „La La Land”, ultimul film.

Ți-a plăcut?

Da. M-a rupt finalul ăla!

Ai plâns?

Da.

Și la finalul lui Nae n-ai plâns? Când rămâi dumneata împietrită sub balcon?

Nu știu, mi-au mai zis oameni că au plâns sau că s-au emoționat la niște momente. Eu încă nu mă pot obiectiva, mă uit așa, maaamă, cum sunt, maaamă, cum nu-știu-ce… M-am surprins râzând de mine de câteva ori, ceea ce mi se pare mișto!

Un semn de normalitate psihică.

Un semn de normalitate din partea mea, da! (râde) Mi-a plăcut tare „La La Land”, eu sunt și o fană a genului. Și pe Broadway, când am fost în America, am fost la musical-uri.

Ai fost în America?

Da.

Ca vizitator?

Nu. Am avut un workshop acolo, cu domnul Andrei Șerban.

Și pentru 2017, cu ce planuri?

Am planul ăsta veșnic, să fiu sănătoasă, și să-mi văd de lucrurile astea de care mă ocup. N-am mari proiecte. S-ar putea să fac ceva în teatru, dar până nu mă apuc nu zic, că știi cum sunt, cu superstiția, cu astea…

Zi-ne ceva pe latină despre filmul lui Nae.

Nu știu, frate, n-are corespondent filmul lui Nae în latină, nu s-a inventat…

„Alea iacta est!”?

„Alea iacta est!” e bine, mai ales că filmul e pe piață acum. S-a făcut film cu bucurie, pasiune, știință, cu cântec, dans și voie bună. Veniți să-l vedeți!

Și crezi că ăsta va fi apogeul dumitale în cinema, sau o să mai faci vreodată film?

Să dea Dumnezeu să mai apuc, nu-i așa? Dar da, e un moment foarte frumos din viața mea artistică.

„Viața și opera Mariei Obretin din Călărași…”

Da! (râde) „…de pe strada Bobâlna”. E un moment frumos pentru mine, ce Dumnezeu! Îmi doresc să mă las să mă bucur pe măsura întâmplării. Dacă apuc să fac copii, o să fiu mândră să le arăt filmul ăsta!

Da? Mai ales că n-are nici vulgaritate, nici…

Are drăgălășenie, duioșie…

… și secvențele în care consumi stupefiante? Numai bune de arătat la copii!

Ah, cu țigările, cu iarba, da. Nu știu, ce vrei să zic? Uite, nu știu ce să mai zic!

Kitty umbla nemachiată?

Relativ, da.

Casnică.

Păi da, că nu avea job în acel moment. Avea mult timp să-și facă multe probleme!

Cum se numește, în film, vecinul care locuiește deasupra ta? Relu?

Da, Relu. îl joacă Papadopol.

În realitate, îți cunoști vecinii de bloc?

Datorită lui Pascal, îi cunosc deja pe toți, da, că el e super-prietenos și noi avem mulți cățeluși vecini. Ne-am împrietenit.

Și sunt șanse să găsești vreun Relu în blocul tău?

Nu.

Doar pensionari?

Da.

Zonă liniștită.

Liniștită. Ne-a mai derutat mall-ul ăsta, dar e ok.

Cum se numește noul mall de acolo?

Park Lake.

Care este cea mai frumoasă amintire din platourile de filmare?

Eh, vezi, de când așteptam această întrebare previzibilă!

(Râde)

În blocul în care am filmat nu locuia nimeni, doar o bătrânică, de vreo 85-90 de ani, am mai povestit despre ea într-un interviu și nu mai zic….

Mai zi, nu contează că ai mai zis.

O mai zicem? Bine. Era o bătrânică frumoasă și cochetă, fusese profesoară la o școală de fete. Acum locuia ea singură în ditamai blocul. Cobora în fiecare dimineață la magazin, cumpăra eugenii și ciocolățele cu rom și ni le dădea cu bucurie. Ea credea cumva că noi toți, echipa de filmare, ne mutăm acolo, că repopulăm blocul, și era tare bucuroasă. Ne povestea istoria familiilor care au locuit acolo, viața ei. Ți se rupea sufletul. De câte ori trec prin zona unde am filmat, mă gândesc să trec pe la ea. Nu am făcut-o niciodată.

Acum n-aș vrea să-ți devoalez vârsta, dar mă văd nevoit să te întreb: la cutremurul din ’77 ce făceai?

Nu existaaaaaaam! (râde)

Dar la cel din ’86?

Atunci, eram un pic. Maaamă, ce-am scăpat de asta, la mustață aș zice! (râde)

În ’86?

Băi, în ’86 eram o copilă.

În ’90?

Copilă.

 

MARIA OBRETIN ÎMBINĂ MINUNAT CARIERA ȘI SHOPPINGUL

 

Și pe termen scurt, care sunt următorii pași din viața dumitale, Maria Obretin?

Pe termen scurt, am să-mi mai iau o bluziță de la mall, să mă simt și eu bine – o rochiță, o bluziță.

Nu pot să cred! Ai început să intri tare pe shopping?

Nu, am fost tot timpul. Îmbin foarte bine cariera cu shoppingul!

Susții economia asta de consum.

Susțin, susțin! Sus PIB-ul!

Și altceva? Mâncare mănânci acasă, nu cheltui.

Mai mănânc și în oraș, depinde. Gătesc foarte bine, dar nu gătesc acasă, să nu mănânc, că vorba aia!

Urmezi diete?

Nu urmez, dar nici nu mă omor cu mâncatul. Gătesc, dar nu-s adepta mâncărurilor ălora grele și așa. Fac feluri de mâncare pe care le pot mânca în ziua respectivă, sunt destul de inventivă.

Ciorbă?

Nu. Fac tot felul de combinații la tigaie sau la cuptor, legume, legume-brânzică, sunt bine. Sunt bine și pe gătit! Băi, eu am toate calitățile astea, nu înțeleg de ce sunt singură! Cred că am prea multe, asta e buba!

Și vârsta biologică.

Ah, de fapt, vârsta! Ai pus punctul de „V”! Așa, și în viitorul apropiat… adică peste două ore, intenționez să îmi iau bilet la film!

La Nae.

Da.

Să vezi cum o să râdă lumea de tine?

Mi se pare tare, mi se pare maximum de lux să îți iei bilet la propriul film! Un gest extravagant. De câte ori în viață poți să faci asta?

La mall, unde?

La mall, vizavi, o să mă duc.

Au și cinema?

Au, au, au!

Azi te duci să te vezi, așadar…

Da! În seara asta mi-am propus, că mâine am spectacol și după aia am treabă.

Doamne ajută!

Doamne ajută! Mi se pare simpatic să mă duc așa…

…incognito.

Și o să simt un public normal.

Dacă o să te înjure la ieșire, să arunce cu floricele în tine?…

Mă duc și eu sub acoperire, n-ai văzut cu ce broboadă am venit la întâlnirea cu tine, cu ce ochelari, ce Dumnezeu?

Ai stalker-i de-ăștia, care aruncă cu trandafiri morți în tine?

Da, este o coadă la mine la bloc! Nici nu pot să ies cu Pascal din cauza asta!

Deci pe Rebreanu 5…

Pe Rebreanu 5 începe coada, de la Râmnicu Sărat, de la piață, și… (râde)

Concluzia?

Grăbiți-vă să vedeți filmul, să veniți să râdeți!

Noul Nae. Care este filmul tău preferat din cinemateca lui Nae Caranfil, exceptând „6,9…”?

„Restul e tăcere”.

Și sunt și filmele tale preferate între filmele românești? Astea, năistele?

Cam da.

Acestea fiind spuse, cu Dumnezeu înainte, Doamne ajută!

Doamne ajută! Să-mi pui și mie niște poze bune! (râde)

Asta nu e greu. Dumneata ești și fotogenică.

Am fost, în tinerețe.

 

Interviu publicat în Ziarul Metropolis, 30 ianuarie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here