Am fost în stradă. Am ieșit din bulă să vă întrebăm de sănătate – eu l-am lansat. Am văzut pentru prima dată Valencia. Din păcate, m-am întors în țara noastră.
Am văzut din nou Lisabona și Amsterdamul și Palestina și Polonia. Cu altă privire, mai puțin tânără, poate mai înțeleaptă. Am văzut pentru prima dată Malta și Marche. Din păcate, m-am întors în țara noastră.
Am călătorit bine, am publicat cărți (un foarte scurt roman, o carte de eseuri, una de poeme și una de nuvele – nu a fost chiar cel mai rău ritm), am fost la festivaluri de literatură și de film și de teatru, am citit într-o biserică aproape goală dintr-un sat săsesc. Am iubit, am dansat, am sperat, am deznădăjduit. Am supraviețuit.
Am intrat, cum m-am priceput, în noi proiecte media, am avut tot mai puțin timp să scriu, am câștigat burse și iluzia unei cariere de scriitor european, am pierdut mult mai mult, am pierdut un foarte tânăr prieten. Nu am făcut copii, nu am condamnat pe nimeni la moarte, dar nici la viață. Am cunoscut oameni puternici. Am rămas reporterul celor amărâți. Am fost la capătul lumii și am văzut cum e. Am fost la un concert Fuego, la Pucioasa, pe ploaie.
Le-am vorbit tinerilor și le-am promis că voi avea mai multă grijă de cuvintele mele, fiindcă – o știu acum – ele i-ar putea răni, căci, deși nu mi-am dorit asta, există pe lume oameni care mă iau foarte în serios. Starea de sănătate a continut să-mi slăbească, sunt tot mai bătrân, am părul alb, sfârșitul e mai aproape. Passons.
L-am filmat pe Popescu cu telefonul mobil, I-am aprins o lumânare unei actrițe pe care n-am văzut-o niciodată vie. Mi-am înmormântat Regele.
Nu voi calomnia anul 2017. Oamenii cei mai importanți pentru mine sunt încă aici, pe pământ. Mai mult nici nu îndrăznesc să cer.
